SUICIDUL LA ADOLESCENŢI

SUICIDUL LA ADOLESCENŢI Suicidul apare ca un comportament care depăşeşte problemele individului,fiind adesea un indicator al unei suferinţe sociale.Literatura de specialitate consemnează o imagine contradictorie asupra suicidului (suicid logic,eroic,suicidul ca laşitate etc) Frecvenţa este rară în copilărie,dar creşte brusc odată cu pubertatea,la adolescenţi fiind citată ca a doua cauză de deces.La grupa de vârstă 14-45 ani suicidul ocupă rangul 3-4,evaluându-se la nivel mondial existenţa a 500.000 suiciduri pe an,iar a tentativelor la milioane (raportul suicid/tentativă fiind de 1/10).După statisticile lui Henderson şi colab. suicidul la adolescent ar avea următoarele rate la 100.000 de locuitori:Japonia-12, Germania-13,9,SUA-5,9.Adolescenţii ar reprezenta al 2-lea grup de vârstă,în ceea ce priveşte suicidul,după grupa vârstnicilor.Cu toate acestea,în ultima vreme se constată o oarecare stabilizare a frecvenţei suicidului la adolescenţi,cu excepţia Ungariei şi a Angliei. Etiologia.Există două tendinţe în explicaţiile etiologice a suicidului la adolescenţi: psihologice şi sociologice. Doctrina sociologică a fost emisă de către Durkheim,care consideră suicidul ca depinzând de factorii sociali,numărul de suiciduri fiind determinat de condiţiile sociale, exprimând gradul de coeziune şi de "sănătate mintală" a colectivităţii.Cu cât numărul de suiciduri este mai mare gradul de suferinţă socială este mai mare.La adolescenţi,o mare importanţă o are suicidul anomic,fenomen care apare în cadrul schimbărilor sociale rapide şi profunde,în special a schimbării relaţiilor individ/grup,schimbarea rapidă a statutului economic.Suicidul anomic apare în contextul slăbirii normelor sociale,în cadrul desordinelor colective a unei societăţi în schimbare. Doctria psihologică subliniază că toate persoanele cu intenţii suicidare prezintă tulburări ale dinamicii psihice,un intens sens al deprivării afective (Kollb,1970) şi un simţământ profund de rejet (mai ales rejetul familial la adolescenţi).Frecvent suicidul la această vârstă poate lua aspectul de a provoca sentimente de vinovăţie persoanei vizate şi care are tendinţa de a abandona adolescentul.Anomia duce la desintegrarea sferei instinctuale şi afective (legate de schimbarea valorilor).Tulburările emoţionale ar apare astfel,pe primul plan,existând o dinamică intrapsihică a suicidului.La această vârstă cauzele psihologice ale suicidului pot fi motivate de:ostilitatea celor din jur, disperare, ruşine,vinovăţie,dependenţă,lipsa de speranţe,plictiseala,dar de fiecare dată este vorba de o intensitate intolerabilă şi care ascunde o mare disperare. In acest fel suicidul apare ca un simptom,ca o disfuncţie a eu-lui.Tinerii suicidari au rare ori tulburări mintale clasice dar se poate spune totuşi că sindromul depresiv deschide uşa suicidului.Seubrier (1974) vorbeşte de unele sindroame depresive specifice pentru tineri care,se pot evidenţia prin anumite semne:sentimentul de vacuitate,de gol,pe care tânărul îl realizează în condiţiile mediului său social,senzaţia lipsei de speranţă, plictiseală,apatie,lipsa oricărei ambiţii,o slabă putere de concentrare lipsă de perspectivă pentru viitor.Deşi,aparent,reacţia suicidară la adolescenţi apare în cazul unor probleme minore,acest lucru nu trebuie să acopere potenţarea ei,evenimentul exterior fiind doar un pretext.Dorinţa reală de suicid este,în mod normal,foarte scurtă (ore,zile,niciodată luni), dubitaţia fiind regula,deoarece actul suicidar trebuie văzut ca "un strigăt de ajutor". Depresia,anxietatea,sentimentul de vinovăţie sau ruşine sunt motivaţiile psihologice care pot conduce la suicid. Explicaţiile sociologice şi psihologice nu pot fi considerate ca opuse una alteia ,ele se completează,suicidul la adolescenţi fiind determinat de o pluricauzalitate. Psihopatologia actului suicidar.Suicidul este considerat un limbaj,un mod de a exprima dorinţe,un limbaj ratat sau un scurtcircuit.Hannibal(1982) arată că suicidul apare la persoane cu un eu prost structurat,care nu tolerează situaţiile stresante şi care,în consecinţă,trăiesc în angoasă şi depresie.La început planul suicidar apare ca periculos şi provoacă angoasă dar aceasta sfârşeşte prin a realiza o structură independentă în sânul eu-lui.Sinucigaşul se simte întotdeauna puţin iubit,iar situaţia lui de izolare şi solitudine îi măreşte mai mult acest sentiment.Imaturitatea şi infantilismul îl fac pe adolescent să nu realizeze clar că suicidul este un act ireversibil.Există şi la adolescenţi un suicid adevărat şi unul "ipocrit"(de şantaj,histrionic),dar putem spune că,de fap,orice suicid cuprinde în el şi un şantaj,implică totdeauna şi responsabilitatea altuia. Poinet(1976) arată că la adolescenţi suicidul se produce în următoarele circumstanţe: climat depresiv sau situaţie conflictulă,individul crezând că nu poate rezolva altfel sitauaţia,recunoaşterea morţii ca fenomen social,recunoaşterea distrugerii ca pe un fenomen imprevizibil.Presuicidal ar exista o întoarcere în sine,pasivitate cu sentimentul de eşec,fuga de realitate şi inhibarea agresivităţii. Procedeele de suicid la adolescenţi sunt foarte numeroase:medicamente, defenestrare, gaze,accidente rutiere (conducerea automobilului în stare de ebrietate sau cu viteză excesivă),comportamente "eroice",periculoase,care îi pun viaţa în pericol. Tentativa de sinucidere Datorită imaturităţii sale,adolescentul nu aprexiază corect consecinţele actului suicidar,iar pe de altă parte tentativele de sinucidere nu urmăresc totdeauna moartea propriuzisă.De cele mai multe ori este vizată o schimbare a vieţii,doreşte a atrage atenţia asupra nevoilor sale sau a atitudinii celor din jur. Suicidul apare la adolescenţi,în primul rând ,ca o conduită emotivă,dovedind că nu poate în alt mod să-şi rezolve problemele.Ammar (l979) menţionează următoarele funcţii ale tentativei de sinucidere:funcţia de strigăt de ajutor,funcţia catastrofică,funcţia ordalică (de a se pune într-o situaţie din care poate evolua fie spre viaţă,fie spre moarte). Prognosticul este legat de posibilitatea care există pentru o schimbare.Există numeroase semne care pot indica pregătirea unei tentative de sinucidere:consultaţii psihiatrice,senzaţia de depresie cu lipsa de speranţă,exprimarea deschisă a intenţiei,viaţă retrasă,apetit şi sexualitate diminuate,neglijarea intereselor materiale etc.Ambiguitatea actului suicidar apare deci până la previzibilitate.Suicidul este mai frecvent la cei care au făcut tentative şi la care poate apare după o latenţă de 3-4-12 luni. Cauzele tentativelor de suicid pot fi şi ele psihologice şi sociologice dar şi circumstanţiale.Psihologic este vorba de toate modificările psihice care au grad mare suicidogen (melancolie,nevroze,psihopatii etc).Cauzele sociale depind de dificultăţile exterioare,greutăţile de adaptare la unele instituţii sau structuri sociale.Cauzele circumstanţiale depind de ambianţă(spital sau domiciliu). Actuala atitudine faţă de suicid este una socio-psihiatrică,motiv pentru care s-a vorbit chiar de existenţa unei "boli suicidare".Prevenirea suicidului presupune nu numai măsuri medicale dar în primul rând sociale şi pedagogico-educative.