duminică, 10 iunie 2007

Discutii privind alienarea sociala

Alienarea sociala in societatea romaneasca Alienarea societăţii romaneşti
Supunem astăzi unor persoane avizate (sociologi,politicieni,intelectualităţii în general) o schemă privind racilele societăţii în general în această epocă şi a societăţii romaneşti în special,Micul studiu nu are nici o intenţie de a incrimina o anumită categorie,un anumit partid sau persoană.Este dacă vreţi un îndemn la raţiune,la discuţie şi în final poate la puţină speranţă pentru această ţară.Autorul crede că aşa înţelege el să-şi ajute ţara în care s-a născut şi trăieşte.Nici rigoarea ştiinţifică nu are pretenţie.Este ceva încropit în pripă dar nu am vrut să pierd oportunitatea pe care o dă acest site pentru un forum de discuţie.Alienarea socială principala cauză a disoluţiei,Conceptul alienării a apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea,fiind introdus de studiile de economie politică ale lui Marx.În "Manuscrisele economice" (1844) el afirma că "obiectul produs de muncă apare în faţa muncii ca o entitate străină,ca o putere independentă".Realizarea muncii apărea ca o privare a muncitorului,obiectivizarea apărând ca o pierdere sau sclavaj faţă de obiect,corespunzătoare unei "alienări",ca o expropiere.Omul se degradează la rangul de instrument al obiectului,fiind redus la rangul de animal,prin supunerea omului la o putere inumană.trebuie să subliniez că Marx a rămas valoros poate numai datorită studiilor sale sociologice(este unul dintre primii sociologi) iar conceptul său de “alienare socială” este astăzi unanim recunoscut.Fenomenul de alienare a fost adus azi tot mai mult în discuţie,el devenind un concept sociologic,din păcate pentru marxism,aplicabil mai ales în cadrul fodtelor şi încă actualelor societăţilor totalitare bazate pe concepţia materialis-dialectică. Conceptul a căpătat însă şi semnificaţii psihopatologice,atât la nivel individual cât şi de grup.Omul poate deveni frecvent,în societatea modernă un simplu auxiliar al maşinii,care îl supune şi chiar îl destituie, devenindu-i chiar superioară,ceea ce duce la devalorizarea şi pierderea autenticităţii omului.Alienatul social,arată Disertori şi Piazza ,este un conformist orb faţă de sistemul socio-economic,"sclavul unei raţiuni mistificatoare" care îi arată aspectul pozitiv al sistemului dat pentru el,în timp ce îi ascunde adevărata realitate a condiţiei de alienat.Presiunea mijloacelor de reclamă comercială,separarea muncitorului de centrele directoare de putere,cultul banului toate sunt factori tipici de alienare socială,când acestea se produc fără conştiinţă socială şi umană.Materialismul vulgar al societăţilor de consum a fost criticat până şi de Sanctitatea Sa Papa Ioan-Paul,arătând aspectul de alienare a omului actual,chiar în cadrul unui sistem democratic,în faţa valorilor materiale.Simpla integrare în sistem,arată C.Tullio-Altan nu este încă alienare şi trebuie distinse:-integrarea critică,adică acceptarea de norme cu conştiinţă asupra funcţionării;-integrarea acritică,oarbă şi fideistă care se numeşte identificare şi care duce la alienare socială dacă sistemul devine disfuncţional;-identificarea în sistemul cultural este o alienare ideologică,adică o acceptare fanatică a sistemului,de unde un refuz de dialog critic;In societatea industrializată omul devine tot mai unidimensional,redus doar la producţie şi consum.Alienarea în societatea modernă şi mai ales în fostele societăţi totalitare este o alienare totală,cuprinzând relaţiile omului cu munca sa,faţă de lucrurile pe care le consumă,faţă de stat,semenii săi şi faţă de sine.Pe acest fundal s-a desvoltat în Occident,luând o mare audienţă orientarea existenţialistă în care se impun câteva teme de meditaţie despre om ca: libertate,responsabilitate,angajare.Concepţia existenţialistă subliniază că existenţa omului contemporan este punctată de crize,încât existenţa omului poate fi considerată "alienată",în casă ca şi în lume.De aceea în societatea modernă individul trebuie să lupte pentru autenticitate, contra alienării.Alienarea,subliniază Disertori şi Piazza,este un fenomen patologic al civilizaţiei.Se descriu 2 aspecte interdependente:-Pierderea propriei personalităţi,adică alienarea "de" ceea ce formează esenţa umană,adică a angajamentului nostru conştient în situaţia umană;-Alienarea "în" un sistem disfuncţional;Schimbările rapide culturale şi sociale au determinat fenomene individuale şi sociale deosebite,suportul cultural tradiţional şi coleciv dispare tot mai mult şi omul trebuie să-şi asume tot mai mult o responsabilitate pentru care nu este pregătit.Desalienarea se poate realiza numai în sensul progresului social şi folosind activitatea socială pentru înlăturarea factorilor de înstrăinare,aceasta presupunând o concordanţă între progresul social şi cel uman.Alienarea socială slăbeşte personalitatea umană şi o privează de expresiile sale cele mai înalte,motiv pentru care devine un factor psihopatologic.Lovind un număr mare de indivizi alienarea socială va sta şi la baza psihopatologiei marilor grupuri,a psihopatologiei socialeToate aceste fenomene acţionează astăzi la nivelul societăţii romaneşti.1.Alienarea faţă de muncă.Modificările sociale din ţara noastră au declanşat ceea ce s-a numit “capitalism sălbatec”.Patronul apare ca o figră dictatorială care poate demite oricînd pe muncitor,adesea angajările se fac la negru,fără nici o legislaţie socială,Spectrul şomajului face ca muncitorul săaccepte acest lucru în orice condiţii deoarece existenţa sa este în pericol.Sindicatele practic sunt în disoluţie,liderii sindicali în marea lor majoritate au ntrădat sindicatele şi pe muncitori,au fost atraşi în politică,crezînd că astfel vor avantaja un anumit partid şi recompensa lor va fi mare.Şi a fost.Pe de altă parte disoluţia vechii structuri industriale a slăbit sindicatele iar orientarea de tip comunist al mişcărilor muncitoreşti de după revoluţie a garantat eşeciu total al acestei disoluţii sindicale,care nu a ştiut să se adapteze noilor condiţii.Liderii sindicali au fost aleşi din masa enormă de ingineri şomeri graţie disoluţiei vechii industrializări.În aceste condiţii alienarea de sistem s-a maximalizat.Patronii pretind orare de 12-14 ore pe zi,salarul este sub minim,insultele,stresul permanent duc adesea pe muncitori la disperare.Singura reacţie a rămas plecarea la munci subcalificate în străinătate,unde acuma sunt milioane de romani.Este limpede că în aceste condiţii ,uncitorul să nu iubească şi să nu se identifice cu sistemul,adică social vorbind să se alieneze de sistem2.Alienarea culturală.După revoluţie s-au bulversat total instituţiile culturale(teatre,operă,film etc).Prin natura lor aceste activităţi nu sunt aducătoare de profit material dar ele ţintesc să educe şi să dea coerenţă dorinţei de viaţă.Şi cum “natura fuge de vid”,spaţiul liber a fost ocupat de subcultură.manele,telenuvele,cvultura cîrciumei pînă la respingerea culturii naţionale perene a poporului nostru.Aceste fenomene au dus la alienarea culturală a naţiunii nostre,lăsată acuma în grija maneliştilor,a culturii pornografice, a kich-ului,fenomene care alienează spiritul naţional şi morala publică naţională.Proamericanismul ca şi prosovietismul s-au înlocuit una pe alta.Cînd un tînăr foloseşte termenul “dar în america....” este clar că el s-a alienat de valorile ţării sale.Cultura americană şi occidentală în general sunt valoroase şi contactele culturale de asemenea dar nu vom fi niciodată americani,chiar dacă mereu folosim expresia”o zi bună”(have a good day).3.Alienarea de instituţiile statului.Instituţiile staului nu mai dau siguranţă cetăţeanului,legile nu se mai respectă.Justiţia,instituţia de bază a societăţii se află pe ultimul loc al încrederii populaţiei.La fel este cazul cu instituţiile politice,partidele,universităţile eliberează diplome pe bani,nu există nici o siguranţă că dacă legea îţi dă un drept acesta ţi se va aplica.Şi în acest context alienarea de instituţii,de politică,uneori chiar de biserică sunt fenomene grave,lasă individul fără nici un sprijin,nimic nu mai este de încredere în societate.4.Alienarea faţă de instituţia familiei,faţă de loialitatea conjugală sau a relaţiei părinţi copii,respingerea instituţiei familiei de către tineri,uneori şi din motive materiale sunt fenomene care duc la disoluţia societăţii,la alienarea individului.4.Anomia este un termen utilizat pentru prima dată de către Dürkheim şi etimologic înseamnă lipsa de norme,pierdut în mulţime.Dürkheim dă termenului o accepţiune mai largă,cu dimensiuni psihologice şi sociologice.Omul,spune autorul,nu-şi poate realiza echilibrul psihic decât într-un sistem de norme sociale coercitiv acceptate,dar dacă aceste norme lipsesc,apar comportamente morbide,inclusiv suicidul.Anomia duce,astfel,nu numai la o suferinţă socială ci şi la o suferinţă a individului. După Merton anomia este "un conflict între scopurile culturale şi posibilităţile utilizării mijloacelor instituţionale care produc anomia".Aceasta duce la naşterea unui conflict între structurile culturale care implică un sistem de valori şi structurile sociale.Parson numeşte anomia ca "o stare în care un număr mare de indivizi nu au posibilitatea integrării în modelele instituţionale stabile,lucru care este necesar stabilităţii personale şi a sistemului social".Lipsa de integrare duce la instabilitatea personală şi aceasta este un stres psihic care interesează şi individul şi societatea.Acest lucru poate duce la desordini psihopatologice,la nivelul colectivităţilor şi acet lucru se evidenţiază prin disfuncţia sistemului.Acest lucru însă,se datoreşte sistemului social care în transformarea sa rapidă şi adesea necontrolată pune brusc individul în faţa unor schimbări rapide a normalor sociale pe care individul nu şi le poate asimila aşa de repede.Pe plan individual anomia se caracterizează prin anxietate şi insecuritate difuză, insecuritate la toate straturile sociale în primul rând intelectualii.Creşterea angoasei duce la creşterea agresivităţii,la revendicativitate la toate nivelurile.Fromm arată cum consecinţele anomiei sunt sociale şi politice ",de la nevroze individuale până la naşterea dictaturilor şi evaziunea de la libertate".Momentul cultural este el însăşi în carenţă de modele instituţionalizate stabile care să poată ajuta procesul de integrare socială.Deosebit de grave sunt efectele anomiei pentru noii veniţi în mediul urban,pentru adolescenţi şi alte categorii sociale.Anomia poate sta la baza creşterii viciilor,a violenţei,a numărului mare de tineri debusolaţi,a bandelor,a delincvenţei de grup etc.5.Disciplina şi organizarea socială.Organizarea socială şi disciplina socială sunt factori deosebit de importanţi şi în anumite situaţii pot să se transforme în factori stresanţi.Ca sistem de norme de reglamentare a activităţii sociale,disciplina a existat din cele mai vechi timpuri,constând din norme şi reguli prin care indivizii îşi pot desfăşura în mod armonios activitatea,comunitatea funcţionând totodată armonios.Omul nu este "celulă a societăţii" ci el este o fiinţă întreagă,capabilă a ocupa,în principiu,orice loc în organizarea socială.Totuşi munca nu a fost niciodată o problemă individuală,necesitând organizare, stabilirea unor relaţii între oameni(maiales afective).Inactivitatea este greu suportată,în acest caz (şomajul,de exemplu) apărând sentimentul de depreciere şi de inferioritate.Totuşi,arată pe bună dreptate Herseni societatea noastră civilizată este încă marcată de ieologia sclavagistă care identifică munca cu privarea de libertate,iar procesul muncii cu un act de frustrare.În aceste condiţii însăşi procesul muncii devine un stres permanent, apare lipsa de ataşament,repulsia şi desinteresul faţă de muncă iar obligaţia de a munci din motive pur economice poate declanşa la indivizi reacţii psihice şi psihosomatice specifice oricărei situaţii de stres.În multe situaţii individul este stresat deoarece se simte legat de instituţie,iar ierarhia,disciplina severă inhibă afirmarea de sine,mediul tehnic neţinând totdeauna cont de aspiraţiile muncitorului iar iniţiativa în muncă fiind inhibată.Cultul banului poate deteriora şi mai mult relaţiile psihologice dintre oameni.În instiruţii,conduita salariaţilor este sever reglementată,uneori acest lucru făcându-se prin reglementări serioase,care pot determina frustrări mari.Există şi o serie de instituţii foarte rigide,în care constrângerile impuse individului sunt foarte numeroase,individul trebuind să reacţioneze numai prin supunere şi resemnare,până la a-şi pune în cauză propria persoană.În asemenea cazuri,spune Chanoit se poate spune că "legea distruge persoana".Este vorba,în special de aşa zisele instituţii patogene sau totalitare (închisorile,lagărele de concentrare, armata,azilele,orfelinatele etc).În realizarea umană,arată Herseni,întreprinderea este instrument sau mijloc,scopul vieţii individului fiind totuşi dincolo de incinta ei,după ce activitatea încetează şi se trece la consum.Dar omul munceşte şi pentru afirmare,pentru prestigiu sau alte scopuri neeconomie.În alte situaţii scopurile întreprinderii şi ale individului nu coincid.O intreprindere redusă numai la a fi instrument de câştig intră în conflict cu societatea,motiv pentru care scopul socio-psihologic al întreprinderii este mai complex şi depăşeşte simplul scop economic.De aceea întreprinderea trebuie să-şi atingă scopurile economice dar şi cele sociale deoarece altfel devine o sursă de stres socialşi de îmbolnăvire pentru membrii săi.Situaţiile conflictuale subiective din grup au o pondere mai mare în etiologia bolilor psihosomatice decât solicitările fizice.În condiţiile actuale,în întreprinderi stresul fizic scade foarte mult dar în schimb creşte cel psihic,apărând tulburări adaptative cu anxietate,fenomenul însingurării,a suferinţelor psihice diverse.Morbiditatea psihică nevrotică,psihotică şi toxică atinge după Olaru 1/3 dintre muncitori,la care se mai adaugă absenteismul,incapacitatea de muncă,pensionările.6.Importanţa progresului tehnic.Unul dintre factorii sociali care poate influenţa alienarea socială îl constituie progresul tehnic.Individul în societate este supus procesului de adaptare,în timp ce aceasta se tehnicizează tot mai mult.Din acest motiv impactul tehnicii asupra psihicului uman are o deosebită importanţă.Civilizaţia tehnică este ireversibilă.Graţie automatizării şi tehnicizării oboseala fizică şi noxele profesionale au scăzut,crescând în schimb suprasolicitarea nervoasă,morbiditatea nevrotică şi tulburările de adaptare socială,în mediul industrial aceste fenomene ajungând la proporţia alarmantă de 30-40%.S-a pus întrebarea dacă progresul tehnic este un factor favorabil sau nu pentru sănătatea mintală a individului.Dacă observăm creşterea nevrozelor,a bolilor psihosomatice răspunsul ar fi negativ.Producţia artizanală avea un caracter complex şi dificil.Muncitorul nu era dominat de sistemul tehnic,el îşi rezolva singur problemele.Contactul cu produsul era direct şi muncitorii se identificau cu produsul muncii lor.Astăzi produţia este divizată pe secţiuni,muncitorul modern nu mai are o meserie ci doar un post (numai puţine persoane mai au iniţiativă).Automatizarea implică o nouă dinamică în relaţiile umane,socio-industrializarea cresând autonomia şi responsabilitatea muncitorului.În privinţa atitudinii faţă de tehnică există o concepţie optimistă (tehnica uşurează munca şi influenţează toate sferele de activitate umană) şi una pesimistă (tehnica anihilează omul,îi ameninţă sănătatea şi chiar viaţa).Tehnologia în exces ar fi declanşat reacţii iraţionale,caracterizate prin creşterea interesului pentru magie,misticism,tehnologia nefiind practic în mâna oamenilor ci doar a câtorva specialişti.Toate aceste fenomene au creat suspiciuni faţă de progresul tehnic deşi se ştie că tehnica,ca ori ce progres poate fi folosită spre folosul sau în defavoarea omului.Medicina este confruntată adeseori cu rezultate ale neadaptării individului sau a grupului la progresul tehnic.Există serioase reacţii psihice legate de munca din cadrul automatizarii,de asimilare a tehnicii noi.7. Importanţa calităţii vieţii.Înţelegem prin calitatea vieţii un concept mult mai complex care se referă nu numai la factori materiali dar şi la cei culturali sau de altă natură,factori care contribuie la realizarea acestei calităţi,influenţând atât biologicul (tineretul actual este mai bune desvoltat fizic) cât şi psihicul uman şi comportamentul moral. În societatea noastră există adesea o neconcordanţă între ritmul vieţii biologice şi ritmul vieţii sociale.Programul de lucru nu respectă anumite bioritmuri iar accelerarea vieţii sociale tulbură de asemenea ritmul biologic (HTA a devenit boala secolului).Calitatea vieţii poate fi privită atât în raport cu individul cât şi cu societatea (depinzând de starea de sărăcie,personalitatea individului,varietatea vieţii,infuenţa câmpului social, comportamentul individului.Medicina nu poate rezolva singură problemele majore ale societăţii şi de aceea ea trebuie să se integreze măsurilor sociale şi economice.Transformările rapide,greutăţile adaptative pot determina decompensări psihice serioase.Astfel ţările sărace au o patologie de "tip primar" (caracterizată prin boli infecţioase,parazitare) în timp ce ţările industrializate au o patolgie de "tip evoluat" (boli cardiace,metabolice,tulburări psihice etc).Sărăcia este unul dintre factorii psihogenetici importanţi.După Reissman sărăcia ar duce la modificarea personalităţii umane.Săracii au o personalitate orientată spre fizic şi vizual şi mai puţin spre psihic.Ei ar fi personalităţi mai degrabă extrovertiţi decât introvertiţi,orientaţi mai mult spre concret,sunt mai înceţi,cu grijă,răbdători,perseverenţi, neortodoxi.Săracii,arată Freedman şi colab.sunt impulsivi,orientaţi mai mult spre prezent sau trecutul imediat,cu o toleranţă foarte mare faţă de tulburările somatice şi psihice.8. Ecologia şi psihologia umană.Contextul etiologic al bolilor nu poate fi despărţit de factorii de mediu.Punctul de vedere ecologic se găseşte deja în operele lui Platon şi Aristotel,iar Hipocrate vorbea de mai buna utilizare a "apei,aerului şi locurilor".Ecologia ca ştiinţă se consideră a fi apărut în 1920 odată cu apariţia şcolii de sociologie urbană de la Chicago (Park).Relaţia om-mediu ecologic este o relaţie între un sistem biologic şi un substrat variabil de viaţă.Totul se petrece ca şi când personalitatea desvoltându-se şi-ar creia în jurul său o zonă de protecţie analoagă teritoriului unui stat,zonă în care se diferenţiază un spaţiu pericorporal necesar mişcărilor corpului şi un spaţiu comportamental în care se desfăşoară principalele comportamente (Leroy).În societatea modernă apar numeroase surse de agresiune psihologică,între om şi natură,în prezent interpunându-se "un ecran de maşini",o reţea de informaţii,magia posesiunii fiind schimbată cu magia calculatorului (Leroy).Ecologia ca ştiinţă a relaţiilor fiinţelor vii cu mediul lor devine tot mai mult un sistem holistic al fenomenelor vieţii şi se apropie de asemenea tot mai mult de aria medicinii.În ultimul timp inportanţa ecologiei s-a extins foarte mult,numeroase contribuţii au fost aduse din cadrul diferitelor specialităţi şi din diferite unghiri de vedere.Astfel Alvin Tofler într-o serie de lucrări (Şocul viitorului,Oraşe în mişcare) descrie efectele sociale şi psihologice ale revoluţiei tehnico-ştiinţifice.Schimbările extraordinar de rapide au determinat un efect disturbator asupra gândirii raţionale,numit de autor "şoc al viitorului". Acest fenomen ar produce o stare de confuzie socială,cu apariţia unor mişcări culturale deviante (toxicomanii,retragere,nihilism).Acesta ar fi un stres decizional,senzorial şi cognitiv care ar duce la dezadaptări individuale de grup sau sociale.În cadrul studiului factorilor ecologici,în cadrul stresului social s-au studiat diferite situaţii.S-a studiat,astfel,importanţa carenţelor alimentare cronice,dealungul generaţiilor,care pot modifica personalitatea,importanţa mobilităţii sociale,a desorganizării şi izolării sociale.Urbanizarea în cadrul societăţii contemporane este un element foarte important,o populaţie mai urbanizată suferă de mai multe boli psihice sau psihosomatice.În aglomeraţia urbană apar factori care acţionează asupra emotivităţii,aglomeraţia,mijloacele de transport).În acest context se tulbură echilibrul psihic,apar caractere competitive şi agresive.Exodul de populaţie generează probleme pe care societatea nu le poate încă soluţiona (problema moravurilor,violenţa etc) motiv pentru care acest mediu devine alienant.Navetismul,distanţele mari,criza de spaţiu de locuit creşte numărul dezadaptărilor.În mediul urban omul este hipersensibil,luptă pentru prestigiu social şi succes iar influenţa relaţiilor umane este mult mai mare.Kolb denumeşte efectele psihopatologice ale urbanizării cu termenul de urbanită şi s-ar caracteriza prin consumul exagerat de alcool,droguri,fenomene paranoiace,nevroze.În condiţiile mediului urban apar zone de desorganizare (bidonvilles,slums-uri),zone marginale populate cu emigranţi,bande de delincvenţi,neparticipare la viaţa socială.Aceste zone au rol patogen (criminalitate,boli psihice,psihosomatice,venerice SIDA etc).La muncitorii agricoli transplantaţi în mediul urban apar mai frecvent 2 sindroame psihice:criza nevrotică acută şi accesul brutal de confuzie nevrotică.Izolarea este un alte element al vieţii urbane.Jaco dă următoarele criterii privind izolarea:-cunoaşte puţini vecini,are puţini prieteni;-este chiriaş şi nu proprietar;-participă puţin la viaţa sindicală,politică,sportivă;-nivelul scăzut de participare electorală;-mobilitte profesională crescută;-număr mic de vizite în centru sau în afara localităţii;Izolarea este mai frecventă la anumite categorii de persoane (femei casnice,bătrâni, adolescenţi).Izolarea creşte pe măsura aglomerării cartierului şi duce la inhibarea relaţiilor interpersonale.Migrarea fără încetare frânează stabilirea unor relaţii umane durabile.Orarul de muncă impus de industrie,munca de noapte,în echipă modifică ritmurile biologice,perturbă relaţiile familiale,duce la apariţia depresiilor.În literatură se face adesea referire la celebra lucrare a lui Hollingshead şi Redllich asupra oraşului New Haven.Autorii clasifică populaţia oraşului în 5 categorii:1.Familii bogate,instrucţie superioară,prestigiu social mare (3,1%),deţine doar 1% din îmbolnăvirile psihice;2.Familii bogate,instrucţie medie (8,1%) şi dau 6,5% din bolile psihice;3.Familii de mici proprietari,funcţionari.muncitori calificaţi,cu condiţii bune de viaţă dar cu prestigiu social mic (46,5%) şi dau 13,2% din bolile psihice;4.Muncitori semicalificaţi,instrucţie elementară,viaţă socială restrânsă la vecini, sindicat (22%) dau 38,6% din bolnavii psihici;5.Muncitorii necalificaţi,desrădăcinaţi,viaţa centrată pe vecini şi stradă (17,8%) şi dau 36,8% din bolnavii psihici;Habitatul este un element foarte important,necesitatea omului de a se sustrage temporar influenţelor suprastimulante create de ambianţa urbană fiind necesară.Spaţiul verde are un rol evocator,simpla lui vedere ducând la creşterea metabolismului.Carenţele arhitecturale şi urbane diminuă adaptarea.Lipsa locuinţei,a confortului,locuitul în comun sunt factori care influenţează sănătatea mentală.În mediul urban confortul locuinţei nu poate fi înlocuit cu nimic,iar lipsa lui duce aproape totdeauna la tulburări psihice.Oraşul este de asemenea mediul propice pentru proliferarea viciilor.Prostituţia, criminalitatea,alcoolismul,abuzul de drog au fost denumite "flori ale betonului" marilor oraşe.După Burner 3 tipuri de reacţii psihice apar în mediul urban:1.reacţii agresive,mai ales la adolescenţi;2.reacţii anxioase datorită monotoniei împrejurărilor şi uniformităţii mediului urban;3.reacţii de oboseală însoţite de stări depresive cu frecvenţă crescută a suicidului, nefericire, oboseală,exces de somnifere sau alte droguri;Existenţa de familii incomplete,certurile din familii,gereşeli educative,demisia de la educaţia copiilor sau imposibilitatea de a-i educa agravează şi mai mult tulburările psihice şi psihosomatice.Zgomotul în marile oraşe a devenit o adevărată problemă de sănătate mintală.Sistemul nervos vegetativ reacţionează deja la 70 de decibeli (echivalentul unei străzi liniştite).În acest caz vasele se contractă,creşte TA,se reduce irigaţia miocardului.Dacă sgomotele se intensifică apare dilatarea pupilei,uscarea gurii,paloare,contracţia musculaturii picioarelor şi abdomenului,căderea secreţiei gastrice,creşterea secreţiei de adrenalină,tahicardie.Organismul se adaptează greu la zgomote,motiv pentru care acesta este frecvent evocat de bolnavii nevrotici şi psihosomatici.Din punct de vedere psihic zgomotul duce la apariţia fenomenului de oboseală,iritabilitate,labilitate emoţională,tulburări vegetative, cenestopatii,fenomene obsesivo-fobice,stare de anxietate şi mai rar fenomene interpretative.La psihopaţi poate apare o caricaturizare a tulburărilor de personalitate.Am prezentat aceste consideraţiuni.în mare parte teoretice pentru a constitui un punct de discuţie.Acesta este lucru cel mai important.Trăim într-o epocă în care alienarea societăţii romaneşti se apropie de paroxism.Tineretul emigrează,muncitorii lucrează la negru,sindicatele dispar,cultura decade,intelectialii ca totdeauna şi de data aceasta sunt ignoraţi dacă nu urîţi,familiile se disociază,dispare încrederea şi solidaritatea între oameni,tinerii îşi urăsc părinţii,părinţii se sperie de excesele tinerilor,cultura se duce de rîpă,spiritul naţional dispare sau este exploatat de demagogi,impotenţa romanească face ca străinii să domine economia ţării,să folosească munca ieftină din Romania.iar uneori să facă trafic de “carne vie”(femei,copii) şi aş putea să înşir pe o pagină întreagă.Nu se pune problema unor drepturi ale autorului,inclusiv dreptul de a fi lăudat.Din contra ştiu că mai degrabă va fi invers.Acest lucru nu mă preocupă.Ion Creangă a scris o introducere la cartea sa de poveşti care ar suna cam aşa (citez din memorie):”Dragă cetitoriule,multe prostii ai mai citit tu de cînd eşti.Citeşte-le şi pe acestea şi dacă nu-ţi vine la socoteală pune mîna pe creion şi fă tu ceva mai bun” Re: Alienarea sociala in societatea romaneasca Dacă suntem interesaţi de soarta României nu ar trebui să ezităm a intra în discuţie despre acest proces de alienare care sapă la temelia societăţii noastre r Re: Alienarea sociala in societatea romaneasca Dacă ignoranţa ar ucide dumneta ai fi mort de mult.Eu o să-ţi spun chiar o poezie:"Uşor convingi pe un netotDar mai uşor pe un om cu minte,Pe un semidoct,nci tu Părinte,Nici zeii cerului nu pot!"Te rog uită-te şi pe sub pat că este o invazie de securişti.Cât despre stenograme,eu îi felicit pe aceia care le-au publicat.Eu nu am stenograme.Site-ul nu este al dumnetale să mă dai afară.Dacă este cazul are cine.Dispreţul matale pentru sociologie nu îţi face cinste,nu înţelegi.De fapt nici undele TV nu le vezi şi totuşi există.Eu nu zic că eşti bolnav dar fanatismul matale te scoate din rândul oamenilor raţionali.În definitiv materialul nu este pentru dumneta!Mata insulţi nu discuţi şi vrei să facem un site al insultei.Nici pe cei cu stenogramele nu-i înţelegi.Locul dumnetale azi ar fi doar în PDSR lângă dl.Nica,visul despre securişti a trecut.Stai dar molcom şi fermenteaz-ţi veninul! »Re: Alienarea sociala in societatea romaneasca Omul care s-a apucat de insultat este românul tipic care în toate epocile a reacţionat prin iraţionalitate şi ură.Să ne reamintim.Comunismul la noi a fost cel mai dogmatic.Dece?Pentru că românii ca insultătorul nostru nu aveau o mişcare de stânga în 1945 care să tempereze comunismul ca în Cehia,Ungaria,Germania unde comunismul a fost de altă factură ca în România.În perioada comunistă nu am avut practic dizidenţă pentru că omul care insultă era mort de frică sau era informaator al securităţii.Rezultatul în 1989 nu au fost oameni pregătiţi să ia puterea dintr-o mişcare anterioară dizidentă ca în Ungaria,Cehia etc.Vidul l-a umplut ştiţi dumnevoastră cine şi doar Dumnezeu cât va dura.Totdeauna au existat ignoranţi ca insultătorul nostru şi care au frânat totul,atât mişcarea spre o stângă democrată cât şi spre o dreaptă democrată.Acuma insultătorul face apel la scheme răsuflate:securiştii.Dar aceştia s-au aranjat domnule.Sunt corifeii capitalismului sălbatec,ai corupţiei şi ai menţinerii poporului în ignoranţă chiar dacă este nevoie prin fraudă electorală.Şi acuma apare figura tristă a ignorantului condus de instincte care a frânat totdeauna progresul în România,a urând pe intelectuali,urând ceea cenu ştie(sociologia adică stiinţa despre societate),în comunism era activistul sau securistul şi dece nu torţionarul.El vrea stenograme,distracţie.Ce sociologie,ce alienare socială.Tot ceea ce nu înţelege nu există.Bravo românule tipic din toate epocile, »2004/12/11 1:30 Re: Alienarea sociala in societatea romaneasca Unde ne sunt intelectualii?
Deşi la prima vedere subiectul pare "de specialitate" de fapt nu este aşa.Alienarea cetăţenilor faţă de societatea în care trăiesc este un fapt concret,palpabil zi de zi.Pe felii se ocupă mulţi:ziariştii în primul rând care descriu absurdităţi greu de încadrat în normalitate,jurişti copleşiţi de avalanşa delictelor,medici coipleşiţi de avalanşa sinucuderilor,a toxicomaniilor şi alcoolismului,profesori disperaţi care cedează în faţa elevilor şi adesea pentru un succes lejer ajung la "juvenolatrie"(încep să se comporte ei ca adolescenţii).Societatea noastră este bolnavă,la fel ca şi alte societăţi,dar mai pregnant.Iată că vine cineva care are capacitatea de a teoretiza aceste fenomene şi care în esenţă spunde că fenomenele negative din societatea noastră(violenţă,drog,destrămarea relaţiilor din familie,excesul şi pervertirea sexualităţii,cultul banului,misticismul(nu credinţa în Dumnezeu),cultul superstiţiilor de la zodiac la vraci sau ghicitori,sinuciderile etc,etc sunt simptome de boală.Societatea ca şi individul se pot îmbolnăvi şi adesea boala lasă simptome,iar cele de mai sus sunt simptomele unei boli sociale,a unei grave boli sociale care nici nu ştim la ce poate duce în final.Reacţia intelectualităţii noastre este desarmantă.Ca şi alte fiinţe de pe pământ,ea tace.O să spun o glumă:Se spune că în al 2-lea război mondial italienii nu prea arătau zel în luptă.Disperat un general adună soldaţii şi le ţine o cuvântare de tipul:voi sunteţi urmaşii Romei,sunteţi laşi,uitaţivă la nemţi etc,etc.După ce l-au ascultat un sergent care tocmai îşi acorda chitara spune camarazilor săi pentru a-i scoate din stupoarea în care căzuseră:"Che bella voce"are domnul geberal. » Re: Alienarea sociala in societatea romaneasca Se pare că fenomenul de alienare socială nu este o glumă ci el devine un fenomen social de o periculozitate nemaiîntâlnită în trecut.Fenomene ca terorismul,anarhia,sinuciderile,derapajul moral al tineretului,chiar corupţia are la bază acest fenomen social cu cauze atât de diverse,de la suprapopulaţie,şocul democraţiei la generaţii neadaptate la acest stil de viaţă,îndepărtarea de morala creştină,de filosofia dragostei,a iubirii de aproapele.Din păcate oamenii care pretind că slujesc religia termină ei însăşi prin fenomenul de alienare în faţa cultului materialului,a succesului ieftin,a lipsei de implicare sau cum spunea Paler în faţa lipsei de ideal şi de credinţe,a lipselor de modele autentice.Oare spre ce ne îndreptăm Doamne Re: Alienarea sociala in societatea romaneasca Nevrotismul social
Procesul de industrializare şi urbanizare, creşterea numărului de factori stresanţi,poluarea,relaţiile interpersonale defectuoase pun psihicul uman într-o stare de tensiune permanentă,motiv pentru care o serie de comportamente nevrotice pot apărea la nivelul unor grupe sociale şi chiar a unor mase mai mari.Aşa cum am mai arătat,în unele întreprinderi industriale procentajul nevrozelor a putut atinge cifre impresionante,încât putem spune că nevrotismul social atinge tot mai mult cote alarmante.Ca fenomen social,nevrotizarea societăţii apare ca având o intensitate submorbidă,cu creşterea enormă a procentului de nevroze individuale şi apariţia a numeroase simptome izolate sau chiar combinarea acestor două modalităţi.Actuala nevrotizare socială se manifestă pe plan individual printr-o incidenţă variabilă dar constantă la diferite persoane din grupul social a unor stări depresive sau anxioase,sensaţia de insecuritate şi insatisfacţie,iritabilitate,revendicativitate.pe acest fond se remarcă creşterea marcată a nevrozelor şi a simptomelor psihosomatice.Nevrotizarea societăţii relevă o desvoltare a desadaptărilor generale în condiţiile în care "baia" de stresuri devine tot mai densă.Relaţiile sociale se deteriorează uşor,dacă creşte supraîncordarea,se intensifică presiunea ierarhică,deciziile contradictorii.De asemenea,în aceste condiţii,instinctul de afirmare,cu nevoia crescută de putere şi prestigiu,preocuparea de a acumula cât mai multe bunuri materiale în cadrul unor relaţii sociale competitive.În acest context,este uşor de constatat punerea în mişcare a sindromului general de adaptare,cu apariţia stării de alarmă şi declanşarea mecanismului anxios,cu tot cortegiul cunoscut al mecanismului stresului social.Este vorba,deci,de situaţii în care ritmul crescut al muncii şi al relaţiilor interpersonale sunt percepute de către individ ca ameninţătoare.Şi în societăţile,în care competitivitatea este mică (cele de tip socialist,de exemplu),condiţiile de frustrare apar legate de limitarea posibilităţilor de afirmare şi exprimare liberă,dar în acest caz răsăunsul este depresiv (Disertori şi Piazza).Depresia ar apare ca simptom nevrotic în special în societăţile mai "colectiviste",în timp ce anxietatea apare mai ales în societăţile bazate,în primul rând pe competitivitate.Sacchetti explică depresia,apatia şi introversiunea la unii indieni,prin regimul colectivist impus de sistemul lor de organizare socială,munca în acest context,adesea forţată şi neretribuită,având un puternic efect frustrant.În acest context s-a vorbit de desvoltarea unui aşa zis tip de "om-maşină",caracterizat prin apariţia pe fondul psihologiei sale a stării depresive şi anxioase,deşi adeseori cu o stare euforică,artificială,evazivă(Disertori şi Piazza).În prezent mediul social este dominat mai mult de conflicte conştiente şi de necesitatera unei puternice inhibiţii instinctuale,în timp ce în societăţile anterioare erau dominate mai mult de refulări în inconştient,conflicte neconştientizate (responsabile în trecut de frecvenţa mare a isteriei,obsesiilor şi fobiilor).Din acest motiv,societatea noastră este mai propice desvoltării nevrozelor anxioase,a neurasteniei,ca şi pentru o nevrozare generală şi colectivă (Disertori şi Piazza).Tehnicitatea excesivă din secolul nostru a substituit în mare măsură valorile umane cu cele tehnice şi acest lucru este incriminat de către numeroşi autori drept cauză a nefericirii şi a tulburărilor psihice.În ansamblu se mai adaugă şi factorii demografici,viaţa artificială şi psihotraumatizantă,în condiţii de supraaglomerare (la New York un om din 3 este nevrotic recunoscut).Supraaglomeraţia este prin ea însăşi factor de nevrozare socială.Astfel,dacă experimental,arată Disertori şi Piazza se supraaglomerează o populaţie de şoareci,într-un spaţiu limitat al unei cuşti,se va constata rapid şi constant fenomenul de "alienare psihogenă" de supraaglomerare cu comportament anormal,adesea canibalic,cu abandonarea noilor născuţi,homosexualitate.Importanţa industrializării şi urbanizării în declanşarea nevrotismului social este dovedită şi de numărul scăzut al nevrozelor în ţările slab desvoltate (asiaticii făcând mai ales forme obsesive sau depresive).Pfeiffer subliniază raritatea nevrozelor de tip european în Indonezia,la o populaţie cu un mod de existenţă tradiţional,la care apar însă forme acute (amok,Coro etc).Industrializarea scade incidenţa acestora şi creşte incidenţa acelora de tip european.Nevrotizarea societăţii trebuie privită deci ca o anticameră a nevrozelor propriuzisă, prin creşterea la indivizi a unor simptome izolate (anxietate,depresie,astenie, iritabilitate), creşterea numărului de relaţii interpersonale defectuoase (ostilitate,conflictualitate etc).O serie de simptome însă pot să se manifeste nu numai între indivizi dar şi între grupele umane,putând favoriza fenomenele de violenţă colectivă,terorism,până la conflagraţii interstatale (Disertori şi Piazza).Doctrina densităţii psihologice crescute a populaţiei este o ipoteză care caută să dea o explicaţie fenomenului de nevrotism social în sensul său cel mai larg.Giovani Dalma emite teorie "densităţii psihologice crescânde" a populaţiei şi care ar avea o influenţă deosebită asupra reacţiilor de adaptare şi a creşterii fenomenului de nevrotism social.Astfel,subliniază autorul,în ultimele 2 secole a apărut o creştere enormă a diferenţierii,emancipării şi expansiunii indivizilor.Creşterea populaţiei s-a însoţit şi de creşterea nivelului de conştiinţă a indivizilor,ceea ce a făcut ca secolul nostru să devină o epocă de metamorfoză a umanităţii dar care este însoţită şi de aspecte negative,lucru care se datoreşte alfabetizării,egalităţii şi emancipării femeilor,emancipării rasiale etc.Acest lucru a făcut ca populaţia "conştientă" şi "participativă" la viaţa socială să crească de 5 ori,în raport cu anul 1900.Este vorba,deci,de o vertiginoasă creştere a "densităţii psihologice",progres pozitiv dar şi semnalul unei faze critice,poate printre cele mai importante din istoria umanităţii.Acest lucru,arată Disertori şi Piazza,este comparabil cu alte crize din evoluţia omului (poziţia bipedă,apariţia vorbirii,descoperirea focului etc).După Dalmas,acest moment critic s-ar caracteriza prin lupta pentru un "spaţiu vital" psihologic,care determină tensiuni şi conflicte care pot deveni sursa unor fenomene psihopatologice.După acelaşi autor,aceste fenomene s-ar divide în nevroze colective de şoc şi nevroze colective de adaptare.Nevroza de şoc s-ar caracteriza prin acţiuni de intoleranţă şi fanatism,tendinţe dictatoriale,conflicte rasiale,motivaţie emoţională a numeroase conflicte sociale,unele manifestări de amnezie morală şi sadism colectiv,unele reacţii patologice ale femeilor desadaptate.În acest cadru poate apare o adaptare nevrotică pasivă (în condiţii socio-economice proaste) cu fenomene de introversiune apatică, recurgerea la alcool sau la alte droguri (exemplu,tristeţea indienilor din rezervaţii).Din aceste motive trebuie alcătuit un adevărat "recesământ psihologic integral" al populaţiei lumii,pentru a putea acţiona în domeniul sănătăţii mintale,motiv pentru care autorul propune 3 tehnici:1.Studiul orizontal al frecvenţei şcolare (alfabeţi-analfabeţi) şi verticală (gradul de instrucţie);2.O aplicare eşalonată a metodelor sociologice;3.Anchete prin teste psihologice; »Re: Alienarea sociala in societatea romaneasca ALTE FORME DE ALIENARE SOCIALA
Acţiunea nevrozantă a traficului
Acţiunea nevrozantă a traficului este o problemă stringenta,traficul prin efectele sale acţionează asupra psihicului şi prin alte mijloace.Zgomotul produs de automobile este un sgomot agresiv şi iritant,lucru exacerbat mai ales de accelerările repetate.Poluarea este al 2-lea factor nociv cu acţiunea atât fizică cât şi psihică.La aceşti factori principali se mai adaugă şi alţii care contribuie la nevrotizarea atât a celor din jur cât şi a participanţilor la trafic (defecţiuni tehnice,situaţii neaşteptate).Desvoltarea traficului motorizat a avut în mare un caracter haotic,reglementările fiind foarte puţine,ceea ce a determinat atât afecţiuni legate de poluare cât şi fenomenul de nevrotizare colectivă.S-a creat,deja,noţiunea de "nevroză de trafic rutier" care alături de poluare şi de reacţiile anormale ale unor personalităţi disarmonice se înscriu printre consecinţele morbide ale traficului rutier.Disertori şi Piazza enumeră următoarele categorii privitoare la efectul nevrozant al traficului:-Creşterea cazurilor de nevroze printre victimele accidentelor;-Nevrotizarea generală a participaţilor la trafic,în raport cu stresul conducerii (oraş, exterior,blocaje);-Nevrotizarea citadinilor prin sgomot;-Poluarea ;Stresul conducerii loveşte mai ales populaţia adultă,în timp ce stresul de pieton este mai frecvent la copiii din oraş,frustraţi de dreptul plimbării,a jocului în stradă,pieţe.Nevroza de trafic se caracterizează prin astenie,iritabilitate,anxietate,apariţia a numeroase manifestări psihosomatice care pot apare chiar la câteva ore de conducere,fenomenul depinzând de predispoziţia individului.Starea de tensiune a şoferului,arată tot Disertori şi Piazza,eliberează numeroase răspunsuri psihobiologice ca:alerta,hiperapărarea agresivă,reacţii de scurtcircuit,tendinţa de a nu da dreptul altuia,neglijarea pericolului.Pe această bază pot apare în mod tranzitoriu simptome isteroide,tendinţe la acte de violenţă,intrarea semivoită în accident (în contrast cu firea obişnuită a individului).Toate aceste fenomene fac necesară a se institui un control sever,o politică de programare a traficului motorizat şi a condiţiei stradale de desfăşurare şi mai ales acţiuni de demitizare a maşinii.Alte categorii ale alienarii socialeSocietatea modernă ridică şi alte probleme în contextul psihosocial al epocii noastre.Deşi fenomene ca rasismul,violenţa,terorismul,asasinatul politic nu au în principal cauze psihiatrice,ele fiind fenomene care se nasc într-un anumit climat social,totuşi punctul de vedere psihologic sau al psihiatriei sociale nu pot fi excluse din cadrul explicaţiilor acestor fenomene.Disertori şi Piazza consideră în principal 3 forme psihiopatoologice care dintr-un anumit punct de vedere pot fi privite ca boli de grup:1.Furoarea rasistă;2.Furoarea naţionalistă;3.Fanatismul religios sau politic;Toate aceste reacţii,subliniază autorii,sunt în realitate reacţii atavice,preistorice şi inumane în contextul epocii noastre,motiv pentru cre ele pot fi privite şi din unghiul de vedere al psihiatrului.La nivel individual,aceste fenomene s-ar caracteriza prin scăderea nivelului activităţii psihice superioare,scăderea simţului criticii şi a logicii formale,cu eliberarea instanţelor instinctivo-afective,scăderea conştiinţei morale,strâmtarea câmpului conştiinţei şi eliberarea unor niveluri inferioare enumerate astfel de către autorii suscitaţi:răspuns mimetic,răspuns la oroarea sacră privind tabuul,răspuns în scurt-circuit,răspuns oneiroid-aglutinant,răspunsuri de autovalorizare şi autosupraapreciere. Aceste tipuri de răspunsuri se pot desvolta în grupe şi colectivitate,luând aspectul unor conduite crimnale,cu eliberarea agresivităţii,ultragiilor,calomniilor,persecuţiilor ideologice,rasismul,furtului sau uciderii în grup.Aceste reacţii ar avea deci şi o origine ancestrală referitoare la prima vârstă a umanităţii,în epoca de apariţie a primelor arme.Rasismul aminteşte epoca tribală,de intoleranţă totală faţă de membrii altor triburi,furoarea tribală fiind reeditată de exemplu în cadrul furorii naţionaliste,în ciuda desintegrării unor societăţi închise şi înapoiate.RasismulÎnainte de a fi privit prin unghiul de vedere al psihopatologicului trebuie să mai subliniem odată că rasismul apare pe baza unui complex de factori economici,ideologici şi de psihologie a maselor.Rasismul,ca formă morbidă,epidemică poate lovi grupuri mari de indivizi,el putând fi privit şi ca o adevărată maladie socială.Rasismul apare ca rezultat al perturbărilor raporturilor interumane între indivizi de rase diferite,care trăiesc însă pe acelaşi teritoriu.Egalitatea,în sens de uniformitate este biologic vorbind,imposibilă şi poate,arată Disertori şi Piazza nici nu ar fi dezirabilă.Există deosebiri specifice între rase,naţiuni,între indivizi,existând defecte şi calităţi care se compensează.Dar spun autorii nu ori ce relaţie dintre rase înseamnă rasism şi nu orice relaţie alterată dintre rase are neapărat o coloratură psihopatologică.Ca termen social,rasismul este foarte vechi (fiind cunoscut încă din mileniul al 3-lea,înaintea erei noastre pe teritoriul Indiei şi Mesopotaniei).În epoca modernă cel mai feroce şi care a ajuns până la a constitui o adevărată politică de stat a fost rasismul practicat de fasciştii germani şi care prin furoarea sa a luat aspectul unei adevărate "nevroze" sau chiar "psihoze" colective.Rasiştii germani şi-a desvoltat ideologia pe baza unei aşa numite conspiraţii a evreiilor contra arienilor paralel cu desvoltarea unui adevărat delir megaloman privind valoarea rasei germane.Această politică a liderilor fascişti s-a transformat şi a fost impusă de conducătorii fascişti ca o adevărată psihoză colectivă,culminând cu legi de stat rasiste şi o conduită criminală colectivă pentru exterminarea unei întregi rase,până la genocid.Astfel evreii au fost excluşi din comunitate,declaraţi rasă inferioară,conspiratori,criminali fără a simţi nevoia de a aduce nici cea mai mică dovadă.Pe plan individual s-a asistat la adevărate stări paranoiace,cu idei nefondate pe argumente reale,impenetrabile la critică sau contraargumente şi care în domeniul comportamentului au mers până la crimă.Xenofobia,arată Disertori şi Piazza,se bazează pe neînţelegerea psihologiei altora.Dar şi persecutaţii ajung la atitudini psihologice rasiste,de orgoliu şi separare şi acest lucru nu este neapărat secundar.Rasismul nazist a realizat ceva unic în istoria rasismului,prin enormitatea proporţiilor şi perfecţionarea organizării unei societăţi criminale,prin educarea la crimă din copilărie ca politică naţională.În acest fel,statul a fost transformat într-o imensă asociaţie criminală.O asemenea criminalitate organizată de stat nu se va mai percepe decat în regimurile comuniste,dar acest lucru este o altă problemă care trebuie tratată pe larg. »Re: AIURELILE UNUI SOCIOLOG PE CARE NU-L ASCULTA NIMENI Este limpede că societatea noastră este bolnavă.Dacă în privinţa igienei am progresat mult,ştim să ne păzim de microbi,noxe etc,în privinţa igienei mentale suntem la nivelul evului mediu,când bolile infecţioase se considerau a fi provocate de spirite.Lipsa de igienă mentală ne face să fim stresaţi,raporturile dintre oameni sunt deteriorate,familia,singura instituţie care a persistat milenii se destramă,cultul banului,a posesiunii,îndepărtarea de esenţa divină a omului,toate ne îndreaptză spre desechilibre psihice individuale sau de grup.Ca şi în evul mediu suferim şi murim lent. Re: AIURELILE UNUI SOCIOLOG PE CARE NU-L ASCULTA NIMENI Este limpede că societatea noastră este bolnavă.Dacă în privinţa igienei am progresat mult,ştim să ne păzim de microbi,noxe etc,în privinţa igienei mentale suntem la nivelul evului mediu,când bolile infecţioase se considerau a fi provocate de spirite.Lipsa de igienă mentală ne face să fim stresaţi,raporturile dintre oameni sunt deteriorate,familia,singura instituţie care a persistat milenii se destramă,cultul banului,a posesiunii,îndepărtarea de esenţa divină a omului,toate ne îndreaptză spre desechilibre psihice individuale sau de grup.Ca şi în evul mediu suferim şi murim lent. »2005/1/26 16:05 Stresul social
Încă de la începutul incriminării factorilor sociali în etiologia bolilor psihice s-a pus problema modalităţilor prin care societatea poate să determine tulburări la nivelul individului sau a grupului social. Principala problemă deci care se pune în cadrul sociogenezei şi în special a bolilor psihosomatice sau psihice este acela a modalităţii prin care societatea poate determina dereglările psihice capabile de a determina boala,situaţie care trebuie urmărită atât la nivel individual cât şi la nivelul grupului social.Unul dintre modelele actuale care ne pot da o viziune asupra acestei modalităţi este noţiunea de stres social,noţiune care tinde de a da o explicaţie modalităţii prin care societatea acţionează asupra psihicului şi somaticului individului.Se pune întrebarea în ce măsură societatea este capabilă să acţioneze şi să influenţeze de o manieră semnificativă psihicul indivizilor şi prin intermediul său întregul organism.În acest sens Schaefer se întreabă dacă este vorba de o modalitate automată prin care "constrângerile sociale" acţionează,scurtcircuitând psihicul în mare măsură,fie aşa cum subliniază Ferher anumiţi factori sociali scapă oricărei explicaţii fiziologice sau înte factorul social şi acţiunea sa corporală există o cale "inteligibilă" de prelucrare psihică a situaţiei existenţiale.Un pas important este făcut în acest domeniu prin crearea entităţii de stres social,aşa cum îl denumeşte Levi,de stres psihosocial,entitate care devine astfel un important factor patogenetic.În acest fel influenţa factorilor şi influenţelor sociale asupra individului se vor putea analiza atât în termeni psihologici cât şi fiziologici,căci acţionând asupra individului factorii sociali în funcţie de semnificaţia lor biologică vor fi capabili a determina starea de emoţie.Acest lucru este în strânsă legătură cu capacitatea acestor factori de a perturba echilibrul intern (acţionând fie pe cale nervoasă,fie humorală pe axa hipotalamo-hipofizo-suprarenală).Dereglarea produsă este astfel cantitativă cât şi calitativă.Necesitatea explicării acţiunii factorilor sociali asupra organismului a dus la crearea unui model psihologic necesar înţelegerii acţiunii socio-psihice.Acest lucru a devenit necesar şi s-a materializat prin crearea noiţiunii de stres social.Prin stres social se înţeleg modalităţile de acţiune foarte variabile prin care mediul social are o acţiune agresivă şi nefavorabilă asupra psihicului uman şi prin aceasta asupra întregului organism.Reacţia psihică apare deci în acest context în principal sub forma anxietăţii sau emoţiei.În privinţa stresului social Dubrenil şi Wittkower subliniază importanţa următoarelor factori:1.Conţinutul cultural care constă în modalităţile interdicţiilor sociale (mai ales excesul de interdicţii),saturaţia de valori,polimorfismul cultural,deprivarea de rol,sistemul cultural al sentimentelor şi structura de bază a personalităţii).2.Organizarea socială cu slăbirea sau dispariţia normelor sociale, rigiditatea socială, statutul de minoritate.Prin crearea noţiunii de stres social,factorii sociali care acţionează asupra indivizilor pot fi analizaţi în termeni de fiziologie şi psihologie.Principala entitate şi cheia de boltă a noţiunii de stres social o constituie anxietate sau emoţia.Acţionând asupra individului,factorii sociali sunt capabili de a determina,în funcţie de semnificaţia lor biologică o stare de emoţie.Acest lucru este legat de capacitatea acestor factori de a determina o tulburare de echilibru intern,având o deosebită semnificaţie pentru organism.Acţiunea poate avea loc fie pe cale nervoasă,directă,fie prin axa hipotalamo-hipofizo-suprarenală.Emoţia este privită ca reacţia organismului în faţa unei situaţii,cu punerea în tensiune a s.n.vegetativ,a organismului în întregime,în vederea apărării de agresiune.În mod normal această agresiune se descarcă printr-o acţiune exterioară (fuga sau lupta),dar acest lucru nu este posibil datorită regulilor sociale,motiv pentru care individul este nevoit să-şi inhibe reacţiile primare.Dar în acet caz emoţia se va comporta ca o energie distructivă,ca un corp străin,ca un agent stresant.Ea va declnşa sindromul biochimic şi reacţia vegetativă,fără a oferi şi posibilitatea descărcării acestor tensiuni prin acţiuni fiziologice.Din acest motiv,aceste fenomene vor agresa propriul organism.Emoţia devine un mediator interiorizat care răspunde la situaţia exterioară,la semnificaţia ei dată de mediul social care va determina mobilizarea forţelor organismului. Circumstanţele vieţii devin stresante atunci când ating o structură semnificativă a personalităţii.Din acest motiv emoţia este un mediator foarte sensibil şi sensitiv al unor experienţe semnificative,mediul social fiind decisiv în formarea personalităţii.În societatea umană geneza stresurilor este foarte variată.Peste 25-30% din boli sunt boli existenţiale,psihosociale sau relaţionale,cu o mare atipie clinică (Păunescu-Podeanu). În cadrul societăţii actuale apar o serie de factori stresanţi ca:zgomotele,aglomeraţia, dificultăţile de locuit.inactivitatea,la care se mai adaugă alcoolismul,desfrâul etc. Deja,sublinia Bonneton în 1960,în Franţa 80% dintre oameni se plângeau de surmenaj iar suferinţele psihice erau apreciate la 1/10-1/5 din populaţia generală.Stresul actual se datoreşte unor situaţii complexe,a relaţiilor competitive,a statutului economic.Stimulii stresanţi au devenit în mare parte simbolici.Funcţia adaptativă a stresului este compromisă din moment ce declanşarea sa depinde de sistemul de reprezentări,sensibil la stimularea de natură simbolică (mobilizarea de energie este disproporţionată faţă de nevoile reale ale organismului şi posibilităţile sale de a le utiliza).Emoţia apare deci ca un stres denaturat, deteşat de funcţia sa adaptativă socială,imediată.Importanţa stresului social este astăzi o problemă care preocupă pe numeroşi cercetători şi chiar opinia publică în general.Vom reda în continuare o scală care evaluiază importanţa stresului social în viaţa cotidiană (The Stress of Adjusting to Change,alcătuită de Thomas J.Holmes şi publicată,după etalonarea sa în The New York Times,din 10 iunie 1973):. .. Nr.crt. Evenimentele stresante Numărul de puncte Moartea unuia dintre soţi 100Divorţul 73Separarea dintre soţi 65Închisoarea 63Moartea unui membru de familie apropiat 63Accidente personale sau boală 53 Mariaj 50Concediere 47Reconceliere după certuri de familie 45Pensionare 45Schimb.st.sănătate a unui membr.familie 44Graviditate 40Dificultăţi sexuale 39 Naşterea unui nou membru de familie 39 Îmbunătăţirea afacerilor 39Schimbări ale situaţiei financiare 38Moartea unui prieten 37Schimbări în domeniul serviciului 36 Certuri familiale 35 Pierderi de peste 10.000 $ 31 Licidarea unui împrumut sau datorie 30 Schimbarea responsabilităţii profesionale 29Părăsirea casei de către fiu sau fiică 29Neplăceri cu socrii 29Rate neplătite 28Soţia începe sau încetează lucrul 26Începere sau sfârşit de şcolarizare 26 Schimbări în condiţii de locuit 25Revizuirea unor obiceiuri personale 24Neplăceri cu şeful 23Schimbarea orarului sau cond.de muncă 20Schimbare de domiciliu 20 Schimbarea şcolii 20Schimbarea timpului de recreaţie 19Schimbarea activităţilor religioase 19Schimbarea activităţolor sociale 18 Pierderi sub 10.000 $ 17Schimbarea orarului de somn 16Schimbarea unor familii cu care se vizita 15Schimbare în obiceiuri alimentare 15Vacanţa 13Sărbătorile de iarnă 12Violări minore ale legii 11 Autorul subliniază că acumularea a opeste 200 de puncte în decursul a 12 luni duce la o creştere semnificativă a ponderii bolilor psihosomatice,putând duce la creşterea incidenţei unor afecţiuni ca:infarctul de miocard,ulcerul peptic,creşterea numărului de infecţii prin scăderea rezistenţei şi numeroase tulburări Mai bine un sociolog pe care nu-l întelegi dumneta şi îi spui "aiurit" decât un ignorant care se crede mare politician."Noi muncim nu gândim",individule,credeam că am scăpat de cei ca tine,chiar dacă te crezi important pentru că ai cască de minier şi îi băteai în Piaţa Universităţii pe cei cu ochelari.Dar de fapt cei ca tine nu mor,ignoranţa va fi eternă şi se autoreproduce,este genetică şi nevindecabilă.Cu stimă,Este bine să fim civilizaţi!Quote: wrote:Este limpede că societatea noastră este bolnavă.Dacă în privinţa igienei am progresat mult,ştim să ne păzim de microbi,noxe etc,în privinţa igienei mentale suntem la nivelul evului mediu,când bolile infecţioase se considerau a fi provocate de spirite.Lipsa de igienă mentală ne face să fim stresaţi,raporturile dintre oameni sunt deteriorate,familia,singura instituţie care a persistat milenii se destramă,cultul banului,a posesiunii,îndepărtarea de esenţa divină a omului,toate ne îndreaptză spre desechilibre psihice individuale sau de grup.Ca şi în evul mediu suferim şi murim lent. » e.Psihopatologia traficului motorizat
Una dintre problemele foarte complexe ale activităţii umane o constituie şi traficul motorizat,circulaţia de bunuri şi de persoane fără de care nu se poate concepe o societate modernă.Psihiatria a fost repede implicată în procesul dinamic al traficului rutier.O serie de bolnavi psihici (epileptici,psihotici etc) au fost excluşi prin lege de la traficul motorizat,în calitate de conducători de autovehicole de orice fel.Mai importante sunt însă formele fruste sau marginale de boală psihică şi care în practică se depistează cu dificultate.Înclinaţia spre accidentÎncă din cadrul primelor studii de medicină psihosomatică (Dunbar),s-a vorbit de faptul că unele persoane sunt înclinate de a face mai uşor accidente.Este vorba,spune Grinker,de indivizi care trăiesc la "tensiune înaltă",prezintă un comportament impulsiv,iar cănd agresivitatea le este excitată ei se lansează brusc în efort,atenţia li se îngustează,ceea ce datorită imprudenţei predispune la acident.Imprudenţa la conducătorii auto subliniază Viorica Ioanid-Mureşanu presupune însă din punct de vedere psihologic personalităţi deosebit de emotive,nervoase,personalităţşi compulsive care datorită trecerii intempestive la act nu au capacitatea unor decizii prompte şi eficace.De fapt,spune K.Schneider,perturbarea gravă a afectivităţii nu face decât să divulge un instinct primitiv de autoagresiune a cărui logică este de ordin intern.În acest sens,numeroşi autori au vorbit de sentimente ascunse de culpabilitate şi ostilitate sau de ceea ce Tabachnick numeşte tendinţe la "self destruction",subliniind prin aceasta că tensiunile interioare desvoltă paternuri comportamentale în sensul unei "înclinaţii individuale" spre accident.Temporar,subliniază Damian,accidentul poate micşora tensiunea psihică dar numai pentru un timp,pentru ca ulterior tensiunea să reapară şi noi accidente să se producă.În acest cadru,pe bună dreptate se poate implica aşa numitul "stil de viaţă" şi care presupune o serie de trăsături psihologice cum ar fi impulsivitatea,tendinţa de a acţiona intempestiv,imprudent.Aceste fenomene ar fi motivate suscitat de dorinţa de a scăpa de o tensiune anxioasă.Imprudenţa conducătorilor auto poate traduce tendinţe suicidale incomplet exprimate.Un alt element important în cadrul predispoziţiei la accidente constă în deficienţe psihologice fruste,greu evidenţiabile în mod spontan şi uneori având o origine chiar ereditară (distractibilitatea atenţiei,înclinaţia spre reverie,competitivitate exagerată).Disertori şi Piazza vorbesc de o adevărată caracteriopatie nevrotică,uşurinţa cu care unii indivizi fac accidente fiind în fond o nevroză clinic silenţioasă care însă determină suficiente tulburări ale sferei instinctivo-afective,care să determine tendinţe inconştiente de autovinovăţie,de auto şi heteroagresivitate.Aceste tensiuni puternice declanşate subconştient au ca rezultat distragerea atenţiei,element esenţial în dinamica accidentului de circulaţie.Autorii subliniază şi ei în acest cadru tendinţele inconştiente şi ascunse de suicid care se pot exprima indirect prin accident (în sensul unor "actes manques" descrise de Freud).În cadrul accfidentului de circulaţie se mai vorbeşte de asemenea de existenţa unui aşa numit "sindrom Centaur" caracterizat prin exacerbarea pe plan individual a sensaţiei de putere pe care forţa maşinii o dă omului stresat şi diminuat permanent în viaţa socială.Se poate spune că accidentul de circulaţie are la bază o adevărată psihodinamică.În acest sens "complexul de inferioritate" are un rol important alături de care apare "complexul inferioritate-superioritate".Rănirea instinctului de afirmare şi a voinţei de putere ar determina în mod inconştient reacţii hipercompensatoare,ceea ce ar aparţine caracterului "nervos" descris de Adler. Aceste tendinţe psihodinamice ar determina la conducătorul auto complexat,dorinţa de a merge cu viteză mare,de a domina traficul,de a depăşi pe toţi.Lucrul este mai pregnant la persoanele timide,persoanele subordonate,persoane cu inhibiţie puternică a instinctelor de afirmare.O altă categorie descrisă de Disertori şi Piazza o constituie anumite categorii de tineri cu o exuberanţă juvenilă şi o creştere exagerată a instinctului de afirmare.Răspunsul poate lua aspectul unei adevărate "caracteropatii adleriene",cu reacţii submorbide (exuberanţă juvenilă,scăderea simţului criticii).De aici rezultă voluptatea vitezei,demonul competiţiei,dorinţa de a fi mereu în frunte. »2005/2/2 13:20 Grupul social familial
Unul dintre cele mai importante grupuri sociale,cu rol deosebit în structurarea personalităţii,în asigurarea securităţii individului este grupul familial.Din acest motiv familia este studiată de numeroase ştiinţe,psihiatria socială fiind în mod deosebit interesată de studiul acestui grup.Familia normală. Se pare că importanţa familiei depăşeşte ca importanţă toate celelalte grupe sociale,aceasta cel puţin în viziunea psihiatriei sociale.Acest lucru,deoarece,aşa cum spune Măgureanu,ea este un "laborator" de formare a personlităţii.Pentru o lungă perioadă a vieţii,familia alcătuieşte aproape întregul univers social,curba învăţării prin imprint (imitaţie) fiind foarte mare şi desfăşurându-se în perioada dependenţei de familie.Modificările sociale şi economice au avut o mare importanţă asupra structurii familiei,influenţând nu numai mărimea sa dar şi relaţiile din cadrul ei,dependenţa de societate,stabilitatea sa interioară.În acest context numeroase lucrări vin să clarifice o serie de probleme ca:mariajul şi influenţa sa asupra personalităţii soţilor,influenţa familiei asupra formării personaltăţii copiilor,relaţiile mamă-copil,rolul tatălui în familie etc. Stötzel enumeră următoarele funcţii ale familiei:-funcţia biologică;-funcţia de identificare socială a indivizilor;-funcţia economică;-funcţia educativă;-funcţia religioasă;-funcţia recreativă;Dacă unele din aceste funcţii par a fi stabile,altele au dispărut sau au progresat.Sthal face şi el următoarea clasificare privind funcţiile familiei:1.Funcţii interne:-funcţii biologice-sanitare (de procreare şi asigurare a condiţiilor sanitare a membrilor săi);-funcţii de solidaritate familială (ajutor reciproc între soţi,între părinţi şi copii etc);-funcţii economice ca:strângerea de venituri şi organizarea unei gospodării pe baza unui buget comun);-funcţii pedagogice şi educative (asigurarea educaţiei copiilor);-funcţii morale (crearea unui climat moral şi cultural la nivel înalt);2.Funcţii externe,cum ar fi funcţia de justă încadrare socială,încadrarea marilor familii în procesul muncii,în sânul activităţii sociale;Funcţia biologică este cea mai stabilă şi are rolul de perpetuare a speciei.Funcţia de identificare socială în societatea modernă are un caracter mai secundar (Stötzel) prin dispariţia rivalităţilor prin naştere.Funcţia educativă este considerată esenţială în formarea personalităţii copiilor,deşi familia a cedat foarte mult din prerogativele ei unor instituţii cu rol educativ.S-a considerat că şcoala ar asigura instrucţia iar familia educaţia afectivă şi morală,ceea ce nu corespunde realităţii întrutotul.Nu trebuiesc uitate nici celelalte surse de educaţie (TV, radioul etc).În prezent grupul familial are o mare mobilitate,în societatea modernă tradiţiile şi obişnuinţele jucând un rol mai puţin important.S-a trecut în cadrul familiei de la un rol mai autoritar la unul mai democratic,de la o lume mai închisă la una mai deschisă.Condiţiile de viaţă de familie influenţează asupra trăsăturilor psihologice ale membrilor săi,dar spune Stahl şi profilul psihologic influenţează la rândul său condiţiile vieţii materiale.Soţii vin în cadrul căsătoriei cu o personalitate proprie formată fiecare într-un mdiu de familie deosebit.Dacă diferenţa culturală între ei este mare,avem de a face cu un "stres cultural",stresul rezultând din aceste mari deosebiri.Relaţiile interne din cadrul familiei depind de personalităţile membrilor ei,de mediul cultural în care aceste personalităţi s-au format.În afara psihologiei individuale,în cadrul familiei se formează şi o psihologie de grup.Jung arată că fiecare individ nu este doar purtătorul unui inconştient personal ci şi a unuia colectiv,constând din cunoştinţe simbolice şi generalităţi culturale.După Stahl psihologia colectivă din cadrul grupului familial se formează prin sinteza a mai multor factori ca:1.Reflectarea ideologică a condiţiilor materiale de viaţă ale familiei;2.Adaptarea reciprocă între membrii de familie cu descoperirile lor psihologice;3.Seria de "evenimente" care constituie istoricul grupului familial în care rol preponderent îl au relaţiile acestei familii cu viaţa socială;Kelle şi Kovalson arată că în privinţa conştiinţei sociale a familiei,aceasta există ca o conştiinţă comună care cuprinte:-experienţa empirică a muncii;-normele morale;Prin trăirile şi experienţa comună grupul familial devine purtătorul unor valori comune,a unor norme de comportare faţă de diferitele evenimente exterioare ceea ce se cristalizează sub forma unor tradiţii familiale.Pe baza acestor tradiţiui comune familia îşi fixează ţeluri şi scopuri comune,îşi face propria sa imagine de sine,o imagine ideală care dă familiei propriul său profil psiho-social.Tradiţia familială,genealogic câştigată şi menţinută,are o înrâurire puternică asupra nivelului de aspiraţie a fiecărui individ.Succcesele trecute şi prezente măresc autoîncrederea şi dau energie indivizilor care sunt astfel mai înarmaţi din punct de vedere a voinţei în lupta vieţii.În familiile în care lipseşte încrederea indivizii sunt din acest punct de vedere influenţaţi negativ iar familia devine un grup familial deficitar şi suferind.Forma legală a familiei este reprezentată de căsătoria legală,act liber consimţit şi solemn.Există şi alte forme de conveţuire între sexe cum ar fi concubinajul.Lipsa familiei după o anumită vârstă este o situaţie anormală,celibatul având cauze biologice sau psihologice (egocentrism,lipsă de curaj,tendinţă la o viaţă uşuratică,fără responsabilităţi etc).Celibatarii favorizează imoralitatea,concubinajele,adulterul, violul,sinuciderile, seducerea.Există de asemenea situaţii de familie incompletă după abandon familial sau divorţ.Axul principal al relaţiilor interne din cadrul familiei este constituit de relaţiile dintre soţi.Relaţiile dintre soţi sunt reglementate atât prin legi juridice cât şi prin legi nescrise,legi etice şi morale, fiecare societate a considerat necesar să reglementeze aceste relaţii.Soţii au o bază materială comună şi îşi datoresc unul altuia întrajutorare.Egalitatea dintre soţi obligă la respectarea poersonalităţii fiecăruia,stabilirea unor idealuri şi scopuri comune. Aceste lucruri sunt uşor de realizat dacă soţii se respectă şi se iubesc.În cadru relaţiilor dintre soţi există o diviziune a obligaţiilor,un anumit sistem de luare a deciziilor.Deşi egali,în fapt unul dintre ei are un rol dominant,existănd şi o serie de obligaţii tradiţionale care revin soţiului sau soţiei.Sub denumirea de "panarcat",Woodbury descrie o descentralizare a puterii soţului în favoarea soţiei,în cadrul familiei,într-o societate în care ambii soţi pot avea aceleaşi roluri şi profesii,de asemenea copiii participă tot mi mult la luarea deciziilor.Această nouă identitate a valorilor sociale şi familiale a părinţilor se reflectă la nivelul identificării sexuale a copiilor.Panarcatul afectează relaţiile părinţilor,relaţiile părinţi-copii cu efect specific asupra identificării,a formării structurii supraeului sau a eului ideal.În ceea ce privesc relaţiile economice acestea se bazează pe un buget şi pe proprietate comună asupra tuturor bunurilor dobândite.Dereglarea relaţiilor dintre soţi constituie un stres pentru întreaga familie (adulterul,lipsa unui comportament etic,gelozia,scăderea sentimentelor de dragoste şi stimă reciprocă).Lipsa de respect,atitudinea bazată pe nedreptate perturbă relaţiile dintre soţi,ca şi consumul material exagerat şi nejustifical al unuia dintre soţi.În acest context apare ura,desbinarea şi care se termină prin destrămarea familiei.Există în acest sens mai multe grade.La început apare ura şi dispreţul reciproc, putând duce la încetarea vieţii conjugale,deşi soţii mai locuiesc împreună.Uneori în această situaţie totul poate fi trecător.Dacă relaţiile dintre soţi se înrăutăţesc unul dintre soţi va părăsi domiciliul conjugal iar prin neîndeplinirea obligaţiilor materiale apare starea de abandon al familiei.În final,degradarea relaţiilor dintre soţi duce la desfacerea căsătoriei prin divorţ.Relaţiile părinţi -copii.Este vorba,în acest caz de o formă specială a relaţiilor interpersonale.Spitz vorbeşte de desvoltarea relaţiilor sociale în stare născândă la copii.Relaţiile părinţi-copii sunt relaţii cu statut aparte,deoarece ele au la bază un temeinic substrat biologic şi o mare putere de coeziune,Dacă părinţii nu reuşesc să satisfacă sentimentele de nesiguranţă ale copiilor aceştia vor avea sentimentul de neajutorare.Cine satisface acest sentiment devine "emoţional" tată sau mamă.Părinţii văd în copii o continuare a personalităţii lor,în timp ce copiii îşi fac din părinţi adevărate "modele vii",acordând acestora o încredere fără margini,părinţii apărând pentru copii ca atotputernici şi atotştiutori.În acest cadru rolul mamei este mai important,mai ales în prima parte a copilăriei,apoi creşte al tatălui,pentru ca apoi ambele roluri să scadă.Dacă copilul este născut în momentul unei crize familiale acesta este afectat datorită modificărilor psihice ale mamei,prin fixarea unei atitudini faţă de feţele duşmănoase (Alanen).Familia asigură biogrfia educativă a copilului,continuitatea de factură psihică,conservă numele precum şi valorile culturale care se oglindesc în mentalitatea lor (Ursula Şchiopu). În cadrul relaţiilor cu părinţii are loc procesul de umanizare a instinctelor fundamentale umane.În familie începe deci să se desvolte personalitatea copilului.În acest sens o serie de factori sunt importanţi:gradul de cultură a mamei şi tatălui,profesia lor,prezenţa afectivă a mamei (Spitz),numărul de copii,organizarea familiei.În cursul copilăriei relaţiile părinţi-copii trec prin mai multe etape,începând de la relaţia simbiotică din primii ani,până la etapele ulterioare în care cunoaşterea treptată subtilizează responsabilitatea părinţilor.Tulburarea relaţiei părinţi-copii are efecte dăunătoare asupra desvoltării copiilor.Părinţii pot avea atitudini greşite ca:interzicerea de a participa la problemele vieţii de familie,severitate excesivă,pedepse sau din contra multă indulgenţă,tratament diferenţiat faţă de fraţi.Atitudinea de răceală sau respingere din partea părinţilor duce la reacţii agresive de rebeliune,ostilitate, furt, minciună, vagabondaj.Pe de altă parte atitudinea de indulgenţă,răsfăţul,supraprotecţia duce la desvoltarea la copii a lenei sau egocentrismului.Autoritarismul exagerat duce la copii la atitudine pasivă şi dependenţă,apariţia unor stări de anxietate.În cazul copilului unic,posibilitatea greşelilor educative este mult mai mare.Este cunoscut abandonul moral,atitudine în care părinţii lasă educaţia la voia întâmplării,fiind vorba aici mai ales de un abandon afectiv.Este cunoscută astăzi tendinţa tinerelor familii de a găsi suplinitori pentru educaţia copiilor în primii şi cei mai importanţi ani,pentru formarea personalităţii,ceea ce echivalează cu un abandon afectiv şi lipsă de stimulare în primii ani,cu consecinţe dezastruoase caracteriale ulterioare.Exploatarea copiilor de către părinţi,educaţia imorală şi antisocială reprezintă cele mai grave perturbări ale relaţiilor copii-părinţi.În relaţiile dintre fraţi,sentimentele de ostilitate şi gelozie pot duce la perturbarea desvotării afective a copiilor,fenomene care pot fi uşor înlăturate printr-o educaţie sănătoasă. 3 În elucidarea mecanismului psihodinamic din numeroase psihogenii,inclusiv în cadrul bolilor psihosomatice,în ultimii 15-20 de ani a început să se vorbească de un nou concept,numit "stilul de viaţă",un concept în care factrorii de personalitate se intrică cu cei familiali şi sociali,creind o unitte bio-psiho-socială specifică şi care poate avea fie un rol sanogen,fie din contra.rolul de a "atrage" un anumit gen de patologie (nevroze,boli psihosomatice).Este vorba deci,în situaţii patologice,de un comportament maladaptativ,caractrizat mai ales prin maniere specifice de a se comporta în faţa stresului şi de a răspunde în faţa unei stări de anxietate.Stilul de viaţă influenţează calea prin care individul realizează diferite roluri,fiecare individ diferind de altul prin propriul său sistem al eu-lui."Stilul de viaţă" constă din paternuri comportamentale,utilizate de către individ în desvoltarea şi menţinerea schemei de roluri din cadrul propriului sistem al eu-lui.Acest lucru face pe fiecare individ unic şi în acelaşi timp difertit,chiar în cadrul unor roluri sociale stereotipe.Dacă individul este nevoit a face modificări în cadrul propriului selfsistem,acest lucru poate duce la o criză.Stilul de viaţă se manifestă,în special,prin maniera în care individul vine în relaţie cu alţii şi lupta individului pentru a evita schimbările.În acest sens,subliniază Spadlin şi Porterfield,individul utilizează ideia de posesie sau proprietate pentru a obţine securitatea eu-lui său (defineşte obiectul sau relaţia ca proprietăţi:soţul meu,ideea mea etc).În acest fel apare iluzia că individul controlează situaţia,în timp ce în situaţii de insecuritate sau anxietate apar crizele (uz de drog,alcool,părăsirea domiciliului).După Coleman şi Broen "stilul de viaţă nevrotic" s-ar caracteriza prin două elemente:***1.Evaluarea greşită a realităţii şi tendinţa de a evita mai degrabă decât de a aborda problemele (fenomen care constituie în viziunea autorilor "nucleul nevrotic";2.Tendinţa de a menţine acest "stil de viaţă" în ciuda naturii acestor apărări (numit de aceşti autori,"paradoxul nevrotic");Pe aceste baze comportamentul nevrotic s-ar caracteriza prin următoarele:-Sentimentul bazal de inadecvenţă şi inferioritate,ceea ce îl conduce la evaluarea că problemele obişnuite ar fi ameninţătoare,din care cauză ar apare anxietatea şi o permanentă stare de insecuritate.-Tinde a evita situaţiile de stres prin manopere defensive mai degrabă decât încercând a se ocupa de ele direct.-Manifestă o lipsă de cunoaştere (insight) privind comportamentul de autoapărare,împreună cu rigiditatea,în sensul slăbirii perceperii sau acţiunii.-Prezenţa egocentricităţii şi prin urmare a tulburărilor în stabilirea şi menţinerea relaţiilor interpersonale.-Sentimentul de vină datorat slăbiciunii de a se ocupa direct de problemele sale.S-au făcut numeroase încercări pentru a se stabili fie un profil general de personalitate psihosomatică,fie profiluri specifice unor anumite boli psihosomatice.Deşi o asemenea întreprindere ar fi fost deosebit de utilă,mai ales în ceea ce priveşte porevenţia,din păcate succesele de a stabili aceste profile au fost parţiale,insuficiente pentru aplicarea lor în practică.Astfel ,Melon şi Bourdouxhe,cuajutorul testului Szondi descriu profilul de personalitate psihosomatic ca având următoarele caracteristici:imaturitate sexuală,pregenitalitate,persistenţa relaţiilor de dependenţă şi a unor relaţii infantile.Adler vorbeşte de o constituţia caracterizată prin "inferioritatea" unor organe.Kolb (1979) descrie şi el o serie de aspecte ale caracterului specific bolnavilor psihosomatici:atitudini specifice şi manieriste,tip paranoiac de realţie cu el şi anturajul,manifestări înrădăcinate şi persistente încă din copilărie.Aceste trăsături se evidenţiază prin relaţii interpersonale dificile,comportamente rigide şi sărace,aspecte pe care autorul le desemnează prin termenul de "faţada nevrotică a caracterului".Curran (1980) subliniază că persoanele hiperconştiincioase au mai ales tendinţa de a face hipertensiune arterială.Aceste personalităţi sunt tensionate în permanenţă,sunt ambiţioase şi perfecţionicte şi care îşi fac din activitatea lor,tot scopl vieţii.Din aceste motive,adesea îşi asumă şi sarcinile altora,se află în prmanentă stare de fort,motiv pentru care ajung mai uşor la o stare de epuizare.Din aceste motive,pacienţii desvoltă stări de anxietate,prin efectul cumulativ al stresului.Procesul poate fi lent,până la contactul individului cu un stres semnificativ,care va fi şi momentul desvoltării bruşte a simptomelor psihosomatice.În acest fel,conflictele,frustraţiile şi alte situaţii care menţin tensiunea (graţie efectulşui cumulativ),acţionază în funcţie de circumstanţele propriuzise.Deşi pentru un observatir extern,factorii stresanţi par destul de semnificativi,pacientul,el însăşi,nu poate realiza clar sursa dificultăţilor sale şi în schimb se va concentra mai mult asupra simptomatologiei (neglijând cauzele).În funcţie de această personalitate ar exista diferite "stiluri" de a reacţiona faţă de stres:stilul isteric,cu emotivitate mărită,impulsivitate,impresionabilitate,stilul obsesiv cu o gândire ambivalentă,cu o mare încărcătură magică,cu evitarea de a lua decizii,dubitaţie,tensiune,rigiditate,înclinaţie spre supunere sau dominare.Determinarea personalităţii se face însă,pe baza anamnezei şi a datelor culese de la anturaj,aşa încât este foarte greu de a pretinde că deţinem date foarte obiective.Totuşi aceste date ne pot elucida în mare parte structura individului,trăsăturile sale caracteristice.Aceste date de anamneză,arată Zalokar,ne arată că foarte frecvent,aceşti indivizi supraestimează influenţa mediului şi a relaţiilor interpersonale.În concepţia lor de viaţă,aceşti indivizi pun în primul rând accentul pe plăcere,pe dorinţa elementară,justificarea constând însuccesul pe care individul îl obţine de la anturajul său imadiat.Forţa lor vitală este aproape exclusiv ancorată în mediu,depinde de influenţa favorabilă sau efavorabilă a acestuia.Supraestimarea mediului duce la subestimarea propriei personalităţi,important pentru ei fiind manifestările şi nu esenţa lor.Aceste personalităţi caută stabilitate în acordurile cu lumea externă,stabilitate cere dispare atunci când apare un conflict între lume şi propriile lui aspiraţii.Din aceste motive,aceste personalităţi devin gazda a numeroase desechilibre emoţionale,cu apariţia unor stări de anxietate la praguri scăzute,cu senzaţia permanentă că există o ameninţare.După Bonneton,tipurile cele mai predispuse la reacţii psihofiziologice sunt temperamentele angoasante,hiperconştiincioşii,cei care dirijează agresivitatea spre interior,lucru care poate fi valabil şi pentru abunmite tipuri de nevroze.Earnes afirmă că bolile psihosomatice apar mai frecvent la indivizi adaptaţi profesional dar lipsiţi de posibilitatea de descărcare a tensiunilor negative acumulate în decursul activităţii.Aşa cum am mai subliniat s-a încercat şi descrierea unor profile de personalitate,specifice unor anumite boli.Există,în acest sens,cel puţin serioase argumente statistice (familii de ulceroşi,de obezi,de hipertensivi etc).O asemenea tentativă a făcut Alexander după care ulceroşii ar fi personalităţi pasive şi dependente iar hipertensivii ar avea un control slab asupra agresivităţii.S-au descris trei tuipuri de personalitatea,cu importanţă în favorizarea unor boli psihosomatice,şi anumea:a.Personalitatea de tip A care caracterizează anumiţi indivizi foarte muncitori (work addicts),rigizi şi hiperconştiincioşi,care tind a deveni prizioneri ai unor orare rigide.Aceşti tipi inflexibili sunt uşor dărâmabili fizic în faţa schimbărilor vieţii sau atunci când este nevoie de noi eforturi pentru a se adapta.Personalitatea de tip A se caracterizează prin reacţii excesive şi disproporţionate (persoane hiperconştiincioase,cu tendinţă permanentă la hiperperfecţionare,într-o permanentă competiţie cu timpul şi cu el însăşi.Aceste personalităţi sunt mai predispuse la boli cardiace (90% din cei cu infarct cardiac).În cadrul stresului ei prezintă o secreţie de adrenalină în exces şi o hiperexcitabilite a sistemului vegetativ simpatic.b.Personalitatea de tip C ar avea caracteristiici opuse tipului A de personalitate.Răspunsurile la stres în asemenea situaţii ar apare în manieră interiorizată (îşi interiorizează reacţiile) şi se exprimă agresiv,spre interior.La stres reacţia biochimică se va caracteriza printr-o secreţie excesivă de cortizon.La acest tip de personalitate apare o epuizare progresivă a fenomenelor imunitare,individul devine foarte sensibil la infecţii,la alergii,reumatism,depresie şi după unii chiar la cancer.c.Personalitatea de tip B este reprezentată de indivizi care reuşesc să domine situaţiile şi care au reacţii corecte,adaptative.Din toate cele expuse mai sus se remarcă faptul că personalitatea bolnavilor cu boli psihosomatice este extrem de fragilă,în antecedentele lor apar numeroase stresuri sau accidente în care viaţa le-a fost în pericol,prezintă o formă evidentă de imaturitate,motiv pentru care mecanismele de apărare psihologică sunt insuficiente pentru a atenua energia stresului şi a o canaliza spre conduite specifice vieţii.Din aceste motive,la aceşti indivizi,energia stresului se va descărca asupra propriului lor sistem vegetativo-visceral (după formula:pacientul nu plânge,dar are o criză de astm).Pacientul va veni la medic,fiind într-o adevărată "criză emoţională",cu o mistură de anxietate şi depresie,criză care a fost determinată de un grad intolerabil de traume psihice (pierderi,schimbări ale vieţii etc).Este rândul personalităţii sale de a le "prelucra" pe aceste evenimente şi de a le da o semnificaţie.În acest caz,bolnavul cu înclinaţii psihosomatice va deplasa manifestările sale de la evenimentele semnificative provocatoare şi le va dirija asupra corpului,focalizând toată atenţia asupra lui. Rolul de bolnav"
este legat de situaţia socială a unui individ care a devenit bolnav.Odată devenit bolnav societatea are faţă de acesta o serie de obligaţii.Astfel,subliniază Linn,rolul de bolnav,în mod normal,implică un contract,un aranjament între medic şi bolnav,care presupune drepturile,privilegiile şi sarcinile bolnavului şi a celor care îl îngrijesc.Acesta este din punct de vedere sociologic rolul de bolnav.În această siuaţie medicul joacă rolul unui arbitru,prin diagnosticul său putând acredita sau sista aceste drepturi şi privilegii.Dar,subliniază Balint,bolnavii pot găsi în cadrul bolii,în afara aspectelor negative şi o serei de satisfacţii ca:1.Satisfacţii legate de ocaziile oferite de boală pentru a se sustrage unor relaţii umane frustrante,a unor răspunderi mari sau exigenţe crescute;2.Posibilitatea introversiunii şi a concentrării asupra lui însăşi;3.Regresiunea adică acceptarea unui statut de protecţie pentru el:Deşi privite din afară aceste beneficii par stupide şi nesemnificative,pentru pacient ele pot avea o mare importanţă.Din acest motiv pacientul poate exagera simptomele subiective,dând impresia unei stări de mare gravitate,în contrast cu situaţia reală.Rolul de bolnav presupune deci o construcţie de idei,sentimente şi acţiuni ale bolnavului,pentru a atrage atenţia şi a activa persoanele a căror rol în ajutorarea lui este mare.Pacientul poate crea impresia că viaţa lui este în pericol şi acest lucru se poate exprima în manieră inconştientă prin dureri,greţuri,astenie,anxietate, depresie,el se poate exprima diferit,pentru fiecare simptom se poate comporta în mod diferit..Aceste plângeri sunt determinate atât de gradul actual al tulburărilor fizice iar în al doilea rând este până la ce nivel de plângere cel care ajută acţionează.Pe baza unor percepte sau simboluri inconştiente pacientul poate ajunge la impresia subiectivă a unei mari gravităţi.Pentru a înţelege felul în care pacienţii trăiesc "rolul de bolnav" este nevoie de a reaminti o serie de factori de desvoltare psihologică.În fapt rolul de bolnav se învaţă în prioadele timpurii ale copilăriei,în interacţiunile copilului cu mama sau alte persoane care îl îngrijesc.Astfel,dacă greşelile şi aspectele e îngrijire din primii ani sunt tratate cu blândeţe,copilul nu va mai intra în panică atunci când este bolnav şi îşi va exprima disconfortul cu autodisciplină şi cooperând rezonabil cu cei care îl îngrijesc.Dacă din contra,îngrijirea din primii ani a fost brutală, anxiogenă,rolul de bolnav va reflecta aceste perturbaţii,încurajându-se reacţiile de panică şi disconfort.În alte situaţii copilul va crede că boala este ceva rău din opunct de vedere moral,motiv pentru care va reacţiona prin reacţii de vinovăţie.Intensitatea rolului de bolnav depinde de următorii factori:-Modelul cultural al comunităţii privind comportamentul în boală şi care se învaţă,aşa cum am arătat mai sus ,încă din copilărie,în cadrul interacţiunii dintre copii şi cei din jurul său.-Importanţa "beneficiului secundar" adică a foloaselor pe care individul le poate obţine din boală,lucru care poate merge până la o adevărată "nevroză de rentă", când pacientul îşi prelungeşte în mod nejustificat boala pentru a beneficia de statul şi rolul de bolnav.Acest lucru este mai important mai ales la indivizii care au un statut social scăzut şi pentru care spitalul reprezintă mai mult confort şi securizate decât mediul din care provin (bătrâni abandonaţi,copiii ai străzii etc).-Condiţionarea nevrotică a generaţiilor tinere,tinerii "învăţând" de la generaţiile mai vârstnice posibilitatea unei evaziuni într-o stare cu tulburări doar subiective cum ar fi nevroza,şi folosirea acestei stări ca "beneficiu secundar". »2005/2/5 16:52 Probleme psihologice ale pensionarilor de vârstă.
Pensionarea la vârstnici pune probleme psihologice de care trebuie să se ţină seama.Este vorba de o schimbare bruscă a rolului social.Munca salariată, chiar ca subordonat,dă aparenţa de apartenenţă,securitate şi forţă,elemente care se pierd brusc după pensionare.Havighurst descrie trei faze prin care trece individul pensionat:-Imediat după pensionare individul are un sentiment de frustrare şi o stare de insecuritate.Este perioada de stres,favorabilă trezirii tulburărilor nevrotice.-Urmează apoi o fază de nelinişte şi de căutare a unui nou "rol social",a unui rol psihologic.-A treia fază (între 6-12 luni) este faza de stabilizare,în care individul acceptă rolul pe care şi l-a ales.Adaptarea nu se termină totuşi aşa de uşor,fiind de fapt o lungă perioadă de crize urmate de noi perioade de adaptare.Riesman clasifică persoanele pensionabile în trei grupe:-Subiecţi autoimunizaţi faţă de diferitele modificări ale vieţii şi care pe baza experienţei proprii sunt capabili a menţine o "orientare productivă" a existenţei lor.-Subiecţi care rămân dependenţi de suporturile culturale şi care menţin dificil aparenţa unei activităţi,în desacord cu sterilitatea lor interioară şi care adoptă foarte greu noul lor rol.-Subiecţi care nu au suport cultural şi psihologic şi care se deteriorează rapid după pensionare.Pensionarul se adaptează la noul său rol numai când poate face diferenţe între rolul său anterior şi personalitatea sa actuală (Peck).În ceea ce priveşte adaptarea există o serie de condiţii de adaptare la pensionare:1.Menţinera unei activităţi,sentimentul de inutilitate favorizând deteriorarea. Nu atât productivitatea activităţii ci mai ales factorul de utilitate este important.2.Activitatea trebuie să aibă o utilitate socială.Nu "rolul de a avea rol" este important ci aprecierea socială a muncii este mai importantă(Bruger)3.Înţelegerea cu soţul sau soţia poate condiţiona reuşita sau eşecul pensionării.4.Egocentrismul dă o desvoltare crescută a interesului pentru propria persoană şi el constiuie pentru pensionar o adaptare necesară.Pensionarul îşi poate astfel realiza acuma dorinţele pe care până la pensionare nu le-a putut realiza.5.Existenţa unui plan idealist poate să aibă la această vârstă semnificaţie pentru a depăşi elementul frustrant care este pensionarea.Pensionarea apare astfel nu ca o pierdere ci ca o oportunitate pentru realizarea unor scopuri înalte (activitate socială,de exemplu,în folosul colectivităţii).6.Aparenţa de eliberare pe care pensionarea o dă faţă de multiplele nerealizări sau tensiuni din timpul activităţii salariate.7.Factorul economic are de asemenea mare importanţă,numeroşi pensionari dacă au o pensie suficientă de mare putând astfel fi satisfăcuţi de soarta lor.O deosebită importanţă penru a preveni reacţii psihice prea violente la pensionari o constituie modul în care s-au pregătit anterior pensionarea (după Kutner 82% dintre pensionari nu sunt pregătiţi pentru pensionare).Se vorbeşte,de asemenea în acest caz de pensionarea progresivă (desactivarea să se facă treptat).În acest fel stările de anxietate şi frustrare vor avea o intensitate mai mică.O serie de probleme sunt puse de asemenea de starea sănătăţii persoanei pensionate.Pensionarea nu influenţează sănătatea,ba chiar poate avea efecte pozitive.La femei fenomenele apărute după pensionare unt mai puţin importante.Adesea femeile caută o ieşire la pensie mai precoce,uneori căutând să obţină pensionarea din motive de sănătate.Tot în scopul profilaxiei tulburărilor psihologice legate de pensionare sunt enumerate de asemenea factori ca:lupta contra singurătăţii,organizarea unei vieţi mai active,grija pentru igienă,corectarea deficienţelor sensoriale,organizarea unor servicii de sănătate mintală pentru bătrâni etc. »2005/2/6 2:24 Problema bolilor iatrogene.
În epoca actuală contactele medicului cu populaţia sunt foarte numeroase,actele medicale sunt multiple şi complexe,tehnicile de explorare adesea laborioase.Este deci just să ne întrebăm şi de caracterul nociv al acestor acte medicale.Prin prescripţii abuzive,cedând insistenţelor bolnavilor,medicul poate promova polipragmazia,inclusiv atunci când utilizează substanţe sau doze inadecvate.Bolle iatrogene sunt boli provocate de medici şi de practicarea incorectă a medicinii.S-a ajuns ca prin multiplele contacte ale medicinii cu individul,datorită comportamentului personalului medical,a organizării defectuoase a instituţiilor medicale să apară o serie de reacţii psihopatologice şi psihosomatice,fenomene cunoscute sub denumirea de boli iatrogene.Actul medical este un act streant,în ciuda datoriei medicului de a vindeca suferinţa cu desinteres şi sacrificiu (jurământul lui Hipocrate promiţând în schimb medicilor viaţă lungă şi imortalitate).Iatrogenia are totdeauna o bază nevrotică,este o reacţie psihogenă care apare ca efect al ideologiei medicale.Toate sectoarele medicale pot deveni iatrogene (anamneză,examen fizic,explorări,metode terapeutice).Boala iatrogenă nu se datoreşte unei rele credinţe din partea personalului sanitar,ci prin greşeli de practică şi relaţie cu pacientul (un cuvânt sau un act interferat nefericit).Pacientul realizează,de exemplu,din atitudinea medicului că,acesta este incapabil de a şti ce se întâmplă cu el,motiv care duce la declanşarea unei stări de anxietate.Informaţii din presă,radio,expresii medicale auzite pot determina la bolnavi reacţii psihice.Receptivitatea mesajului medical,semnificaţia atitudinii medicului,a terapiei are importanţă.Medicul,în cursul relaţiei cu pacientul emite mesaje multiple,comlexe, emite mesaje scrise sau verbale,prin diferite expresii,tăceri,cuvinte spuse cu jumătate de gură.Bolnavul va încerca să descifreze aceste mesaje şi apoi să le recifreze în sistemul său informaţional personal.Dar aşa cum am văzut,boala este o situaţie regresivă care se acompaniază de o stare de alertă,în care se modifică percepţiile,imaginaţia este deformată,gândirea nu mai este logică,apar fantasme,frică,nelinişte.Pe de altă parte este foarte greu pentru medic să reducă la o strictă obiectivitate mesajele sale şi semnificaţia atitudinii sale.După Fernandez acţiunile iatrogene iau trei forme:1.Atitudini agravante care costau din partea medicului în atitudini insecurizante,de respingere,abandon,neîncredere.Fără a vorbi de erori terapeutice explorările de laborator,funcţionale,biopsii nu sunt bine înţelese şi acceptate. Contradicţiile dintre medici,criticile antideontologice ce şi le fac au o mare influenţă negativă.Atitudinile alarmiste duc la creşterea anxietăţii şi depresiei.2.Agravarea iatrogenă constă dintr-un ansamblu clinic de tip nevrotic,cu inducţie medicală.Ar exista la aceşti bolnavi o prenevroză care ar favoriza acţiunea negativă a medicului.Pacientul ar fi de fapt un candidat inconştient la proliferarea tulburărilor funcţionale,care de fapt au aşteptat doar ocazia de a se manifesta.3.Iatrogenia ideopatică care apare în faţa unei situaţii insecurizante ca repercursiune neaşteptată a unui act medical.De fapt la orice bolnav ar exista 2 categorii de boală:1.O boală autogenă care reprezintă plângerile bolnavului (dureri,suferinţe ,frici);2.O construcţie a medicului care constă în punerea în forme clinice a unei boli care prin examene,explorări,întrebări,interpretări,diagnosticile probabile,creiază altă "realitate" şi care într-o anumită măsură reprezintă un anumit grad de boală iatrogenă (medicul având aici rolul unui regizor).Bolnavii cronici mai acumulează şi o anumită "cultură" medicală,la acest lucru contribuind şi faptul că medicii au coincepţii diferite şi adesea nu se înţeleg între ei.Vorbind de "puterea medicală" se subliniază adesea că pe această bază medicii pot exercita o adevărată "dictatură" a cărui rezultat este suferinţa fizică şi morală a pacientului.Această dictatură apare prin aceea că medicul este acela care impune diagnosticul,tratamentul,spitalizarea,intervenţiile chirurgicale,comportându-se adesea ca un ignoirant sau ca un producător de angoasă,şi mai rău ca un inamic care ar vrea să se debaraseze de anumiţi pacienţi pe care îi trimie mereu la alţi specialşti şi adesea chiar la psihiatru.Frecvent medicul mai apare şi în postura de complice a familiei,medicul apărând adesea ca fiind avid de putere şi uzând de puterea medicală după plăcerea şi complexele sale şi prin ceasta devenind un agent iatrogen. » Fragmentele de pe acest site sunt din lucrarea dr.I.Cucu-"PSIHIATRIA SOCIALĂ"FracturileFracturile reprezintă în epoca noastră o adevărată problemă datorită în primul rând marei lor frecvenţe.Încă din cadrul primelor studii efectuate de către Dunbar s-a vorbit de predispoziţia unor persoane de a face în mod prevalent fracturi,de a avea "înclinaţii spre accidente".Deşi astfel de persoane nu sunt bolnăvicioase,arată Grinker,ele prezintă în antecedente foarte numeroase fracturi.Este vorba de persoane care trăiesc la "tensiune înaltă" şi au tendinţa de a se repezi impulsiv în activitate (când agresivitatea le este excitată ei se lansează brusc în activitate,lucru care produce de multe ori accidente,datorită imprudenţei).Pacienţii înclinaţi spre accidente,arată Ross,sunt personalităţi orientaţi spre activitate, ei se menţin sub un control sever şi se pot avânta brusc când nevoile lor de dependenţă au fost frustrate (accidentul în sine putând fi o recuperare a vinei inconştiente).Accidentul nu se produce deci cu totul întâmplător ci,condiţionat şi de propria dispoziţie a celor implicaţi în ele (stângăcie,distractibilitate,tensiune etc),a structurii propriei personalităţi. Nu este interesată,spune Alexander,o anumită trăsătură a personalităţii (inteligenţa,de exemplu) ci,personalitatea ca întreg.O persoană care a avut accidente este predispusă şi la altele.Într-o întreprindere accidentele nu sunt distribuite egal (în Connecticut 3,9% dintre şoferi dădeau 36,4% din accidente).Dunbar caracterizează aceste personalităţi ca pe subiecţi cu caracter deschis,chiar impulsivi,orientaţi spre plăceri şi atisfacţii imediate, reacţionând sub impulsul de moment,fără inclinaţii spre proiecte de viitor,nu ezită între impuls şi realizarea lui.Această formă de impetuozitate este accentuată de orice formă de autoritate sau constrângere,individul predispus la accidente,fiind în esenţa sa un revoltat care nu suportă disciplina,este contra constrângerilor exterioare dar şi contra constrângerilor interioare,contra regulilor dictate de disciplină (Alexander) şi chiar de propria sa raţiune.Dumbar arată că în accident există un moment intenţional cu o motivaţie inconştientă care aparţine "actelor ratate" ale vieţii cotidiene.Motivul cel mai frecvent este culpabilitatea inconştientă ce trebuie să se ispăşească prin autopuniţie.Termenul de "nevroză traumatică" este utilizat adesea fără discriminare şi se referă, spune tot Ross,la sechelele specifice de după trauma psihică sau fizică(consecutive) şi presupune în primul rând prezenţa anxietăţii.Trauma psihică se manifestă în momentul când pacientul realizează ameninţarea vieţii şi handicapul social (invaliditatea).Acest lucru poate apare chiar dacă individul a scăpat de accident cu puţine leziuni sau a supraveţuit dezastrului.Pacienţii se pot prezenta în această situaţie cu tulburări de somn,coşmaruri cu retrăirea evenimentelor,fobia de a mai relua activitatea,care a favorizat accidentul. Tratamentul precoce şi reluarea imediată a activităţii sunt esenţiale în asemenea situaţii, deoarece dacă se cronicizează "nevroza de rentă" şi beneficiul secundar apar pe primul plan şi se opun vindecării psihologice a accidentului.Invaliditatea cronică are şi ea numeroase aspecte psihosomatice.Barker şi Wright (citaţi de Ross) subliniază frecvenţa mare a preconcepţiilor privind pe invalizi,motiv pentru care invalidul trebuie tratat individual.Cel mai important spun autorii este semnificaţia sociopsihologică,progresul în tratarea aspectelor psihosomatice ale invalidului cronic urmând în principal 3 linii:1.Consensul privind regresiunea şi beneficiul secundar legat de drepturile lor (asigurări, pensie);2.Utilizarea terapeuticii comportamentale şi în special a reflexelor condiţionate;3.Antidepresivele sunt utile deoarece participă şi la reducerea durerii şi creiază o motivaţie pentru o activitate crescută;Atitudinea medicilor are o mare importanţă şi ea trebuie să fie echilibrată în sensul înţelegerii cât şi stopării dorinţei de a obţine câştiguri fără muncă. »2005/2/10 13:45 , Lucrarea "PSIHIATRIA SOCIALĂ" a Dr.I.Cucu ar trebui să intereseaze pe editori,cel puţin pentru că este prima lucrare de psihiatrie socială din România.La noi nu este stimulată cercetarea şi publicaţiile ştiinţifice.În alte ţări s-ar găsi o soluţie.În orice caz fragmentele prezentate sunt mai mult decât interesante.M-am uitat pe site şi am văzut că lucrarea este adesea recomandată ca bibliografie de unele universităţi* Septimiu Chelcea, "Experimentul in psihologie", Editura stiintifica, Bucuresti, 1982* Cucu C.Ioan, "Psihiatrie Sociala", Bucuresti, 1982* D.S. Ogodescu, "Persoana si cunoastere", Editura Alienarea societăţii româneşti este o problemă foarte importantă.Să ne gândim doar la alienarea de justiţia română,de poliţia română,uneori de sistemul medical sau chiar ecleziastic.Ca să nu mai vorbim de politicieni.Desalienarea ar însemna un studiu foarte vast şi profesional.Din păcate se face după ureche,după campaniile politice,se face duplicitar şi într-o mare de ignoranţă.Aţi văzut cât de "genial" se exprimă un român obişnuit,poate onest:AIURELILE UNUI SOCIOLOG PE CARE NU-L ASCULTA NIMENIEu nu l-aş condamna.De secole românii trăiesc în ignoranţă.Puneţi pe un poliţist,un ţăran sau din sutele de semidocţi să asculte o simfonie de Brukner.Ce tortură.Românii au fost mereu nişte supuşi iar cultura lor merge la nivelul manelei.Dacă intrăm în Europa şi mai trec 100 de ani poate putem vorbi de o schimbare.Altfel rămânem cu academicienii noştri,profesorii noştri universitari,politicienii şi ecleziaştii noştri.În rest numai de bine! » Ca să fiu în consonanţă cu antevorbitorul şi pentru a evidenţia cum sunt privite elitele intelectuale în România,din totdeauna o să vă spun o poveste adevărată,dar plină de înţelesuri,Când eram de 12-14 ani învăţam gimnaziu în altă localitate şi sîmbăta veneam acasă.Cînd mă apropiam de sat mă desbrăcam de "hainele boiereşti" nişte pantaloni largi,nişte papuci de cârpă şi îmbrăcam camaşa cu ismene şi centura pentru că dacă eram altfel văzut în sat copiii şi nu numai ei râdeau de mine spunând că"mă cred boier".La plecare făceam invers,după ieşirea din sat îmbrăcam celelalte haine.Deci la noi intelkectual,chiar boier era ceva peiorativ,ruşinos.Aţi văzut cum a isbucnit la mineriadă,"noi muncim nu gândim".Promovarea şi acuma şi în comunism se făcea pe pile.Nu conta şi nu contează valoarea.Acuma să ne mirăm că după o aşa filozofie a poporului şi pe durată de secole România ocupă peste tot ultimul loc.Vedeţi vr-un demn de schimbare.Regret,nu este. 1.Condiţiile sociale ale fiinţei umane
În înţelegerea pe care psihiatria socială trebuie să o aibă faţă de valorile umane,în cadrul societăţii,aceasta trebuie să cuprindă aderenţa sa la o serie de valori filozofice şi umaniste ale epocii.Ruperea omului de societate,degradarea viziunii despre om ca individ (masificarea sa,în cadrul societăţilor totalitare),viziuni unilaterale sau abstracte despre om,toate acestea nu pot duce la o practică psihiatrică umanistă,conform scopului psihiatriei sociale.Problemele omului au preocupat pe filozofi din cele mai vechi timpuri.Pentru Democrit sau Socrate esenţa omului era fie de natură naturală fie spirituală.Astăzi cunoaşterea omului dispune de criterii ştiinţifice şi de o ştiinţă cu o largă bază de investigaţii, antropologia.Viziunea actuală asupra omului este o viziune în care sunt cuprinse toate caracteristicile sale (fizice,psihice şi sociale),Pavelcu spunând că ştiinţa despre om are ca obiect "proprietăţile generale ale vieţii sociale",toate aspectele vieţii sociale constituind un ansamblu semnificativ,fiind imposibil a înţelege un aspect fără a-l aşeza printre celelalte.Antropologia ne apare astăzi ca o ştiinţă interdisciplinară şi pluridisciplinară care din păcate este râvnită de toate concepţiile filozofice.De fapt,cu cât mai antiumane au fost diferitele filozofii,cu atât mai mult şi-au făcut din antropologie câmpl lor de aplicare,chiar dacă ar fi să discutăm doare despre fascism şi marxism,a căror parctică socială nu numai că a fost antiumană (mergând până la lagărele de concentrare sau genocid) dar chiar utilizând psihiatria în scopurile lor criminale.Omul este creiat de către societate,care la rândul ei este creiată de către om,aşa cum spunea Levi-Strauss "umanitatea transformă lumea care în cursul aspiraţiilor sale se transformă ea însăşi".Prin universalizarea formelor de producţie omul a început să aibă o existenţă mondială şi istorică,aceste fenomene datorându-se progresului tehnic,urbanizării şi industrializării.Dar aceste fenomene au dus şi la fenomene de claustrare şi alienare a individului.Originea biologică,naturală a omului nu este suficientă pentru înţelegerea complexităţii vieţii psihice,omul devenind om,în primul rând pentru că s-a ridicat deasupra condiţiei sale de fiinţă pe scara zoologică.Dacă în ceea ce priveşte importanţa condiţiilor biologice pentru fiinţa umană şi în mod special asupra vieţii psihice,există în rândul cercetătorilor un adevărat consens nu la fel se poate vorbi şi despre elucidarea infuenţelor sociale asupra psihicului uman,a fiinţei umane în general.Pentru om,mediul înconjurător depăşeşte semnificaţia unui medu fizic,specifică altor specii,deoarece acest mediu constă în primul rând din semnificaţia relaţiilor interpersonale,influenţele mediului cultural,a sistemului de valori,influenţe forţelor sociale în care trăieşte individul şi familia sa.Însăşi boala nu mai poate fi astăzi privită doar ca pe o suferinţă legată doar de un singur individ,ci mai degrabă ca pe o suferinţă a unui organism social în parte sau chiar în totalitate (problema drogurilor,de exemplu),şi în orice caz,boala devine cauză de suferinţă pentru anumite grupuri sociale (familia de exemplu).Acest fenomen a făcut ca treptat să se intuiască faptul că socialul şi mai ales factorii culturali joacă şi ei un rol important în etiologia bolilor,în sănătatea mintală a indivizilor,că însăşi fenomenologia clinică sau chiar comportamentul normal al oamenilor se modifică de la o epocă la alta,de la o cultură la alta.În înţelegerea pe care psihiatria socială trebuie să o aibă asupra influenţelor sociale asupra valorilor umane în stare de normalitate sau de boală trebuie să se pornească de la date temeinice filozofice şi experimentale.Marcuse vedea natura socială a omului ca pe ceva artificial,în raport cu natura naturală,motiv pentru care între natura naturală şi cea socială a omului ar exista o permanentă stare de tensiune şi luptă,luptă necesară pentru adaptarea instinctelor la nivelul sistemului social.Omul este individ ca particularitate dar nu în cadrul colectivităţii sociale.Schimbarea radicală a viziunii clasice despre om s-a făcut sub influenţa descoperirilor lui Darwin şi Freud,a noilor concepte sociologice şi umaniste,care fiecare,în domeniul lui a adăugat câte o dimensiune în cunoaşterea umană.Astfel Darwin a dovedit că omul face parte intregrantă din lumea animală,reprezentând culmea evoluţiei lumii organice.Freud,pe de altă parte va sublinia că psihicul,personalitatea sunt produsul forţelor interne,a legilor inconştientului,strâns legate de natura biologică şi necesităţile vitale ale vieţii,iar viaţa psihică se prefigurează în mare parte sub influenţa factorilor care au acţionat în perioada copilăriei.Pe de altă parte sociologia modernă,noile concepţii umaniste şi mai ales acelea care au stat la baza filozofiei drepturilor omului au destrămat mitul naturii biologice imuabile,impunându-se ideia că ceea ce se conservă în desvoltarea istorică ereditar şi probabilistic,după legile statistice,sunt doar predispoziţile fiziologice (Sărmăşan).Dar subliniază Sărmăşan,tacit sau expres s-a acreditat ideia că tot ceea ce este rău în societate provine din natura fiinţei umane şi că faţă de inconştientul care invadează raţiunea eşuiază orice acţiune conştient întreprinsă.Preocuparea pentru importanţa factorilor sociali şi morali în cadrul medicinii,cel puţin în manieră ştiinţifică şi sistmatică,este de dată recentă,înscriindu-se din acest punct de vedere ca o revoluţie înoitoare.Acest lucru a fost posibil datorită desvoltării deosebite a ştiinţelor sociale.În viziunea socială a medicinii,arată Aordreoli boala transcede organicul şi devine o realitate istorică,fiind în acelaşi timp o suferinţă a unui organism social sau a unui grup ca şi a individului ca atare.Problemele omului contemporan se deosebesc astăzi radical de acelea a omului din alte epoci.Lumea contemporană nu mai poate găsi răspunsuri la problemele ei în viziunea vechilor filozofii empirice sau raţionaliste,iar eşecul istoric al socialismului real a dus la un adevărat purgatoriu al unor sisteme sociale create artificial şi împotriva naturii umane.Aceste filozofii dădeau,mai mult sau mai puţin, răspunsuri pentru problemele lumii în care apăruseră,iar marxismul era o societate asiatică construită pe baza unei filozofii a secolului trecut.Dar aceste tipuri de lume nu au trăit niciodată situaţii ca cele din prezent,nu au fost nevoite a face faţă crizelor contemporane,sau aşa cum a fost marxismul,el a eşuat sau este pe cale să eşuieze în totalitate.Pentru predarwinişti omul de astăzi era la fel cu cel de ieri şi la fel cu cel de mâine iar lumea şi ideile puteau fi considerate eterne,în timp ce ritmul schimbărilor actuale este ameţitor şi cu greu se mai poate concepe astăzi o atare filozofie.În acest context,adeseori astăzi apare ca realitate,filozofia crizei şi a paradoxului,a tensiunii şi a absurdului,filozofie care lucrează cu categorii ca vină,disperare,frică,mister, acţiune, adevărul momentului trăit.Cunoaşterea omului are astăzi o largă bază de investigaţii şi o ştiinţă care se ocupă de aceasta şi care este antropologia.Acest lucru a făcut ca în momentul de faţă să fie posibilă elaborarea unor modele ştiinţifice ale omului.Ştiinţa despre om,arată Pavelcu,are ca obiect "proprietăţile generale ale vieţii sociale",toate aspectele vieţii sociale,fiind imposibil a înţelege un aspect fără a-l integra cu celelalte.Omul este creat de către societate,care la rândul său creiază societatea.Personalitatea umană apare ca un sistem deschis,atât din punct de vedere "intern" cât şi în relaţie cu alte sisteme care îl înconjoară.Natura naturii umane,arată Farris este prin excelenţă socială,corpul fiind una dintre condiţiile necesare,în timp ce cauza decisivă rămâne cauza socială.2.Societatea ca sistemPentru buna înţelegere a problemelor ridicate de psihiatria socială este necesară o înţelegere a principiilor de bază ale organizării societăţii şi a grupelor sociale.Noţiunea de sistem sau subsistem social,noţiuni lute prin analogie din domeniul informaticii,s-au extins în prezent foarte mult,inclusiv în cadrul societăţii luate ca ansamblu.Deşi modelul este o creaţie abstractă,mintală,totuşi el ne poate face să înţelegem mai bine unele fenomene concrete,inclusiv în domeniu social.Modelul se poate descompune în sisteme şi subsisteme,în subansamble (economice,culturale etc).Sistemul social este un sistem creat de om şi care are proprietatea de a se autoconduce, are intrări (pentru concepte,energie,materiale etc),are posibilitatea de control feed-back.Integrându-se în societate,individul nu are de a face cu sistemul social global,integrarea lui fiind legată de anumite subsiteme,care pot avea chiar o anumită autonomie în cadrul marelui sistem social.Individul nu trăieşte sau lucrează în societate (în general) ci într-un subsitem al ei (fabrică, instituţie, localitate),subsisteme care îşi au propria lor finalitate şi stabilitate.Axistă,subliniază Drăgănescu,2 căi pentru tratarea societăţii ca sistem:1.O tratare globală cu ignorarea detaliilor (cum o fac de exemplu multe discipline filozofice);2.Studierea sistemului prin evidenţierea pe primul plan al subsistemelor şi relaţiilor dintre ele (mai ales când se pune problema unei intervenţii eficiente); Acest lucru este necesar,spune autorul,deoarece societatea ca sistem trebuie să cuprindă în obiectivul său:1.O forţă internă socială;2.O rezistenţă socială;3.O inerţie socială;Consumului de energie socială îi corespunde rezistenţa socială,iar singura sursă de alimentare primară a societăţii este constituită din mediul exterior.Inerţia socială,arată tot Drăgănescu,este legată însă numai de om,care va opune rezistenţă atunci când se pune problema schimbării (inerţia).Rezistenţa socială diferă de inerţie,căci ea se opune direct forţei interne,pe când inerţia intervine doar la schimbarea ritmului de mişcare a obiectului.Prin rolurile,statutele,motivaţiile lor oamenii formează în ultima instanţă grupele sociale.Aceste grupe depind de activitatea oamenilor care le compun,dar această acţiune este independentă de voinţa lor,cel puţin a individului luat în parte şi prin aceasta arată Ene est deosebită de comportamentul intenţional al oamenilor.În sistemul integrator, subliniază autorul,individul acţionează în rol ca personalitate socială şi nu ca element strict funcţional,sistemul dându-i posibilitatea să-şi elibereze capacitatea specifică de cunoaştere,conştiinţă,alegerea liberă de manifestare.Antrenarea sistematică permite personalităţii sociale să "aleagă" în sensul trecerii prin conştiinţa lui a tuturor informaţiilor şi căilor posibile de rezolvare a intrării iar degradarea sistemului duce la micşorarea sau chiar încetarea libertăţiilor de opţiune (Ene).Existenţa socială ar fi de neconceput fără ca sistemul să-şi autoregleze activitatea. Personalitatea individului în cadrul subsistemului devine un simplu efector,pentru realizarea unei singure alternative ordonate din afară,dar spune Ene tocmai libertatea de alegere a personalităţii şi autonomia sistemului fundamentează responsabilitatea individului pentru acţiunile sale.Fără alegere nu există nici responsabilitate,nimeni nu poate răspunde pentru un comportament conform unei direcţii care i-a fost indicată ca singura posibilă şi chiar sistemele sociale responsabile nu pot apare decât atunci când individul se manifstă ca personalitate creatoare (Ene).În lipsa manifestărilor creatoare şi a responsabilităţii,susbsistemul social respectiv devine birocratic,ineficient,iar pe plan individual apara suferinţa umanităţii atât de clar exprimată în desechilibru sau alienare mintală.Din aceste motiv sistemul social trebuie să favorizeze iniţiativa şi libera opţiune a individului,pentru ca personalitatea să se manifeste activ,creator şi responsabil şi de aceia sistemul trebuie să fie un sistem de acţiune.Teoria generală a sistemelor ne apare ca un mod de sinteză şi mutaţie care poate deveni prioritară în cadrul ştiinşelor sociale (Pavelcu).Deşi "rotiţă",în cadrul sistemului social,gradul de frustrare până la care poate fi supus individul este limitat şi să nu uităm,spune Pavelcu,că fără copaci nu poate exista pădurea iar fără indivizi nu pot exista sisteme şi subsisteme sociale.Acest lucru este cu atât mai important astăzi când s-a lansat ideia medicinii omului sănătos.Bolile psihice lovesc persoana umană mai ales în umanitatea sa.De aceia înţelegerea dinamicii sistemice a societăţii este deosebit de importantă. » Motto:"Aşa dar ce este noul? Înainte de toate curaj şi,apoi otrava unei temporare înfrângri a spiritului.Acrede că noul se impune de la sine numai pentru că este nou,se dovedeşte o ideie falsă.Nu toţi oamenii unei epoci urcă,simultan şi ţinându-se de mână,spre psicurile ei.A urca pe piscurile noi ale unei epoci înseamnă încleştare dramatică,plătită mai întâi de creatorul ei.După care,asemenea unei reptile epoca năpârleşte.Şi chiar dacă oamenii toţi ,ai unei epoci,ajung să înţeleagă şi să trăiască noul,ceea ce a fost vechi încă mai lasă urme.Mai lasă cicatrici.Dar aceasta este o poveste atât de veche încât nici nu mă mai mir că fiecare generaţie o învaţă de la început"Al.Căprariu:"Primăvară Scandinavă",ed.Dacia,1980

Niciun comentariu: