sâmbătă, 9 iunie 2007

Personalitatea sociopata si antisociala

2.Personalităţile dizarmonice sociopate şi antisociale Termenul de sociopatie sau de personalitate sociopată sau antisocială este un termen foarte controversat,fără o delimitare precisă,fiind vorba de indivizi greu adaptabili sau chiar incapabili de adaptare la mediul social.Caracteristica acestor indivizi este comportamentul antisocial (delincvent sau criminal),care începe în copilărie sau adolescenţa precoce,manifestându-se în variate arii de manifestare socială(relaţii familiale,şcoală,profesie,serviciul militar,căsătorie etc). Personalităţile sociopate apar deci ca un grup de personalităţi caracterizate prin comportament antisocial,care acţionează fără a ţine cont de consecinţe,având ca principal stimul dorinţa imediată,care la rândul ei se datoreşte unei toleranţe scăzute la frustrare (în timp ce dorinţele lor sunt în continuă schimbare). Termenul de "antisocial" nu este singurul care se utilizează în acest domeniu,existând,de asemenea şi alte denumiri (inadaptare juvenilă pentru Lafon,adolescent delincvent pentru Köning etc). Stubblefield (1975) consideră că ar exista două tipuri de personalitate care intră în conflict cu societatea: -personalităţile antisociale,caracterizate prin aceea că se află în permanent conflict cu regulile sociale şi care nu profită sub nici o formă de educaţie şi pedeapsă,prezentând în acelaşi timp şi un egocentrism exagerat; -personalităţile antisociale caracterizate prin aceea că au fost educaţi în familii anormale,amorale sau imorale sau în alte situaţii educative precare.Din aceste motive ei se identifivă cu personalităţile dizarmonice şi antisociale care le-au servit ca model.Aceste persoane ar fi incapabile de loialitate faţă de alţii sau de valorile sociale.Ei ar fi impulsivi,egoişti,inadaptabili,incapabili de a-şi recunoaşte vina şi de a învăţa din experienţă,tinzând mai degrabă de a acuza pe alţii pentru faptele lor antisociale. Scurt istoric.Prima referire la personalităţile sociopate o face Prichard.În lucrarea sa,din 1835, "A Treatise on Insanity and other Disorders Affecting the Mind",autorul dă prima descriere a ceea ce ulterior se va cunoaşte sub termenul de sociopatie.Descriind,ceea ce el denumea "Moral Insanity",autorul spunea : "facultăţile intelectuale par nealterate în timp ce tulburările sunt cantonate în principal pe afectivitate,temperament sau obişnuinţe.Principiile morale sunt puternic pervertite şi depravate,puterea de autoconducere este perdută sau scăzută în acest domeniu,iar individul este incapabil de a se conduce cu decenţă şi corect,suferind o modificare morbidă". Referiri la acelaş subiect a mai făcut Benjamin Rush (1812) care descrie o serie de "tulburări ale facultăţilor morale".Aşa cum am mai văzut,în 1889,Koch introduce termenul de "inferioritate psihopatică",în care pe primul plan apărea importanţa predispoziţiilor constituţionale. Referiri la acelaşi subiect au făcut apoi,aşa cum am mai arătat Kraepelin, Kahn,Schneider,care au cuprins sociopatiile în cadrul a diferite scheme de clasificare a personalităţii dizarmonice.Termenul de personalitate psihopatică a fost folosit adesea inconsistent,uneori pentru întreaga arie a personalităţilor dizarmonice,alteori pentru subgrupul personalităţilor antisociale sau agresive (Goodwin şi Guze,1979).Ulterior pentru a evita confuziile,a început a se folosi termenul de "personalităţi sociopate" şi a fost adoptat apoi de către psihiatrri,inclusiv de către "American Psychiatric Association" în ediţia din 1952 a DSM-1. Există autori care folosesc termenii de psihopat sau sociopat în mod independent şi autori care consideră sociopatia drept o subgrupă a psihopatiei. Pentru a se reduce confuzia,în ultima vreme se adoptă tot mai mult termenul de "personalitate antisocială sau sociopată"(lucru prezent şi în cadrul DSM III şi IV). Tabloul clinic.Din cauza lipsei unui consens general privind definirea şi cadrul nosologic,posibilitatea de a avea date epidemiologice în ceea ce privesc personalităţile sociopate este foarte mică.Este,de asemenea,foarte greu a şti câte dintre sociopatii se află în îngrijiri psihiatrice .Cu toate acestea,sociopatiile sunt considerate a fi foarte frecvente,dar foarte frecvent asociate cu alcoolismul şi dependenţa de drog.Woodruff şi colab.(1972) consideră că 15% dintre bărbaţi şi 3% dintre femeiile tratate de către psihiatru ar fi sociopaţi.Creşterea numărului delincvenţilor ne sugerează,de asemenea că numărul sociopatiilor este în creştere.Frecvenţa ar fi mai mare la bărbaţi şi mai crescută în mediul urban.De asemenea,frecvenţa ar fi mai mare la clasele defavorizate socio-economic. Numărul de personalităţi sociopate este mai mare în familiile disociate,cu alţi membri sociopaţi,alcoolici etc. Sociopatiile,aşa cum am mai arătat,debutează din copilărie sau din adolescenţa timpurie,primele manifestări constând,în ceea ce în psihiatria infantilă se numeşte "sindromul copilului hipractiv"(Goodwin şi Guze,1979).Neliniştea permanentă, tulburările de atenţie,neîncadrarea în disciplină sunt cele mai precoce comportamente.Indisciplina şcolară,conflictele cu vecinii,profesorii sau colegii sunt precoce.Ca şcolari ei nu pot suporta disciplina şcolară,nu pot fi atenţi la procesul de învăţământ,disputele şi violenţele cu colegii sunt foarte frecvente.Totuşi un număr mic de sociopaţi pot parcurge programul de şcolarizare.Tulburările pot fi recurente şi variate ca intensitte.Unii sociopaţi (de obicei cei cu o intensitate mai mică a procesului) pot să se remită spontan în jurul vârstei de 25 de ani.În majoritatea cazurilor însă evoluţia este continuă.Chiar în situaţie de remisiune, situaţia sociopaţilor rămâne marginală. Referindu-se la sociopaţii adolescenţi,Cleckley alcătuieşte următorul profil de personalitate: -antipatici şi inteligenţi; -absenţa delirului şi a altor tulburări de gândire; -minciună şi insecuritate; -absenţa tulburărilor nervoase sau nevrotice; -imposibilitatea de a avea încredere în ei; -lipsa remuşcărilor şi a ruşinii; -imposibilitatea motivării actelor antisociale; -sărăcia judecăţii şi eşecul învăţării din experienţă; -egocentricitatea patologică şi incapacitatea de a iubi; -sărăcia generală în relaţiile afective majore; -perspicacitate scăzută; -iresponsabilitate în relaţiile interpersonale; -comportamentul fanatic,cu sau fără consumul de alcool; -viaţa sexuală impersonală,frivolă,sărac integrată; -eşec în urmărirea unui plan în viaţă; -suicidul se realizează rar; Se remarcă de asemenea ura,încăpăţânarea,lipsa de ruşine,şcolarizarea la nivel inferior,lipsă în delicateţea sentimentelor,cer mult dar nu dau nimic (Kolb,1979).Cu toate acestea ei sunt satisfăcuţi,nu resimt sentimentul de anxietate,de vină sau remuşcare.Deşi plauzibili în discuţie,nu se poate pune bază pe vorba lor,adeseori ei nu se pot adapta decât la mediul pe care îl domină. Uzual,arată Kolb,ei se prezintă optimişti,pozează genialitatea (pot fi manieraţi, fac uşor contacte sociale,înşelând pe creduli),în situaţii de frustrare ei sunt capabili de acte ilegale (în special agresiuni).Schimbările lor de dispoziţie sunt adesea bruşte,fără cauză,sunt cinici,fără cinste şi onoare.Ei îşi însuşesc literatură şi îndemânare tehnică,care îi va ajuta în activitatea lor delictuală,promit chilipiruri,căsătorii la creduli. Ca grup ei au o inteligenţă mai scăzută (Glueck şi Glueck),performanţele şcolare sunt mai reduse,dificultăţile şi bolile din copilăria timpurie sunt mai frecvente. Pentru a-şi realiza dorinţele ei nu ţin cont de alţii,nu au scrupule,sunt egocentrici,inadaptabili în orice condiţii sociale.Comportamentul lor este inflexibil şi limitat,fiind incapabili de adaptare şi lipsiţi de autocritică.Deşi temporar pot prezenta un comportament normal,în condiţii dificile,comportamentul lor este anormal şi caricaturial.Nerecunoscându-şi defectele structurale ei nu se pot corecta.Insuccesele permanente îi fac revendicativi,mereu în conflict cu societatea.Aceste paternuri psihologice comportamentale se recunosc încă din copilărie şi se dezvoltă în adolescenţă şi în viaţa adultă. Ca şi în cazul adulţilor tinerii,personalităţile antisociale prezintă perturbări ale sferei instinctivo-afective,dare există şi ceva particular care diferenţiază activitatea antisocială a tinerilor de aceea a sociopaţilor. Pentru adolescenţi şi copii subliniază Vangham (1969),două feluri de delicte au importanţă psihiatrică: 1.Actele delictuale,fără măsuri de acoperire deosebită (pentru a-şi ridica autorespectul şi a-şi proba bărbăţia).Mediul familial poate fi normal dar părinţii pot fi foarte autoritari şi să manifeste puţină simpatie pentru atitudinea copiilor (adeseori în casă domină mama).Din acest cadru ar face parte furturile de maşini,de bani,de bunuri materiale. 2.Acte delictuale menite asigurării unor bunuri ne necesare.În acest cadru intră furturile care încep în familie (bani,dulciuri),apoi în afară (bani şi alte lucruri care sunt apoi împărţite cu prietenii).Se remarcă tulburări ale relaţiilor familiale în aceste familii,divorţuri,deprivarea emoţională precoce. De altfel având în vedere importanţa acestor delicte la copii şi adolescenţi,International Union of Child Welfare a recomandat ca următoarele delicte să fie,în mod special luate în evidenţă:furtul din casă,persistenţa minciunilor,întârzierea de a veni acasă,cruzimea faţă de animale sau de alţi copii,tendinţa la distrugere,punerea de foc,delicte sexuale,chiulul repetat,acte delictuale repetate,delicte ale copiilor care cer îndepărtarea lor de familie.Fetele delincvente ar avea o orientare mai frecvent extrovertită.Adolescenţii delincvenţi ar avea puţină încredere în şansa lor în viaţă,şi deci şi motivaţia lor în procesul educativ este mai scăzut.Comportamentul anterior delincvenţei se caracterizează prin numeroase tulburări de comportament (fugă de acasă,mici furturi,minciună etc),petrecerea unui lung timp în stradă,în afara casei. Vorbind de conduitele deviante la adolescenţi,Brânzei şi colab.enumeră următoarele forme mai frecvente: -Minciuna ar acţiona mai ales pe un teren caracterizat prin imaturitate afectivă,alteori erori de educaţie,rigiditatea educatorilor.În condiţii nefavorabile,adolescentul mincinos poate deveni delincvent (furt,vagabondaj). -Furtul este considerat ca cea mai frecventă manifestare a comportamentului aberant în stadiul desvoltării infanto-juvenile şi ar constitui 45% din subiectul expertizelor medico.legale la populaţia între 16-18 ani. -Fuga s-ar datora unei labilităţi psihice tranzitorii,uneori de origine impulsivă,alteori expresia unei reacţii psihogene,a unei îndepărtări familiale după un exces punitiv.Sociopatul poate dispare zile şi săptămâni timp în care hoinăreşte prin ţară,vagabondează,cerşeşte,fură. Vagabondajul apare ca o ruptură totală de familie şi se asociază adesea cu cerşetoria,furtul etc,pentru a-şoi procura mijloacele de existenţă. -Înşelătoria apare atunci câmd sociopatul are şi un anumit grad de abilitate. -Prostituţia apare la fete şi duce la obţinerea de avantaje matriale. -Violenţele corporale apar frecvente la sociopaţi,care îşi probează astfel curajul şi desconsiderarea faţă de cei slabi.Uneori este vorba de o descărcare explozivă a unei tensiuni afective legate de contrarietate sau revoltă. În ceea ce privesc crimele la sociopaţi,King subliniază caracterul deosebit de violent al acestora.Autorul subliniază situaţia familială plină de conflicte la aceşti indivizi.Studiind din punct de vedere psihologic o serie de adolescenţi delincvenţi, Romulus Florea (1972) arată că cei condamnaţi pentru furt ar fi mai nervoşi, sentimentali,colerici,cei condamnaţi pentru prostituţie şi vagabondaj ar fi de asemenea colerici,sentimentali sau flegmatici,cei condamnaţi pentru ultraj sau înşelătorie sunt sanghini iar cei condamnaţi pentru omor ar fi personalităţi amorfe. În perioada adultă sociopaţii prezintă o lungă istorie de comportamente antisociale.Randamentul în muncă al sociopaţilor ar fi scăzut (absenţe nemotivate,lipsuri de durată,părăsirea muncii).Datorită randamentului scăzut în muncă şi a scăderii câştigului,statutul socio-economic al sociopatului scade mereu. Sociopaţii îşi încep viaţa sexuală mult mai precoce iar homosexualitatea este mult mai frecventă la ei (la femei este frecventă prostituţia).Mariajul precoce mai ales la femei,duce la divorţuri numeroase.În căsnicie există foarte multe perturbări. În cadrul serviciului militar,sociopaţii nu suportă disciplina severă,dezertează sau nu se subordonează.Mai devreme sau mai târziu ei au probleme cu organele de ordine.Ei săvârşesc numeroase delicte (fură,participă la violuri,sunt alcoolici sau drogomani).Numeroşi sociopaţi se complac în situaţia de parazitism social,lenevesc,refuză orice muncă. După Coleman şi Broen (1973) termenul de personalitate antisocială se utilizează cu referire la caracteristicile personalităţii şi la paternurile comportamentale care se caracterizează prin dificultăţi în relaţiile interpersonale ce duc individul la conflict repetabil şi permanent cu societatea.Nu este vorba aici nici de nevroză şi nici de psihoză,nici de debilitate mintală ci de lipsa desvoltării etice şi morale,de imposibilitatea folosirii modelelor de comportament permise (sunt nesociabili,incapabili de loialitate).Deşi apar ca personalităţi inteligente, spontane,plăcute la primul contact,ei par a trăi într-o serie de momente prezente,fără consideraţie pentru trecut şi viitor şi în dispreţ pentru drepturile şi bunăstarea altora,cuprinzând grupe polimorfe de indivizi afacerişti necinstiţi,doctori şarlatani,pastori mincinoşi,avocaţi necinstiţi,politicieni excroci,impostori,delincvenţi şi criminali). În spital ei ajung rar (1% din primele internări),majoritate fiind în cadrul unor instituţii carcerale.Totuşi majoritatea nu sunt în închisori dar aproape toţi sunt în conflict cu legea şi autorităţile (în SUA,în ciuda greutăţilor de apreciere,sociopaţii ar fi în număr de 4 milioane). Neînvăţând din experienţă,ei vor face aceleaşi greşeli,repetând la infinit eşecurile şi pedepsele.Ei nu sunt capabili de planuri pentru lungă durată,iar în activitatea profesională schimbă serviciu după serviciu.Indiferent de caracteristicile istoriei personale,orice desechilibrat,răspunde la la noţiunile următoare: imposibilitatea de a se adapta la reguli şi legi,impulsivitate cu ameinţarea trecerii la act,imposibilitatea de a trage concluzii din experienţă.Ei nu pot urma în viaţă un plan în concordanţă cu exigenţele sociale. Tulburările lor scapă posibilităţilor de verbalizare şi se manifestă în întreaga experienţă a vieţii lor sociale.Orice frustraţie detemină un act impulsiv,chiar o agresiune,imediat şi fără a-i anticipa consecinţele.Personalităţile sociopate nu sunt sensibile la mijloacele de constrângere,trăind din acest motiv la marginea regulilor sociale,pe care nu le poate respecta.Astfel ei ajung repede în cadrul grupelor marginale. Reacţiile emoţionale apar adesea sub forma depresiei,anxietăţii,a urei necontrolate,uneori cu descărcări de violenţă şi crimă,adeseori recurgând la alcool,droguri,gesturi suicidale impulsive.Cu toate că nu toţi criminalii sunt personalităţi dizarmonice sociopate,o mare proporţie dintre ei intră în cadrul acestei categorii.Din rândul acestor personalităţi se recoltează încrezuţii,mincinoşii,bigamii,prostituatele,excrocii şi în general toată fauna marginală a societăţii.Uneori poate exista o diferenţă între viaţa de acasă şi aceia din cadrul activităţii profesionale. După Curran şi colab.există 2 catgorii de tipuri de personalităţi sociopate: predominent inadecvat şi predominant agresiv. Cei inadecvaţi s-ar apropia de tipul astenic,vulnerabil,la care se adaugă lipsa conştiinţei sociale,imposibilitatea de a învăţa din experienţă,voinţă slabă (obosesc uşor). Tipul predominant agresiv se poate manifesta prin agresivitate în scurt circuit (durii,nemiloşii,cu absenţa emoţiei,a sentimentului de vină sau ruşine).De fapt componenta afectivă este fie excesivă fie inadecvată,fie sunt prezente ambele la acelaşi individ.Există,deci sociopaţi cu exces de emoţie şi cu sărăcie de emoţie.Deşi toate personalităţile sociopate prezintă tulburări ale sferei instinctivo-afective,există şi ceva particular care diferenţiază activitatea antisocială a adulţilor de aceea a adolescenţilor. Fenomenul "Teddy Boys" arată Disertori şi Piazza a fost o sugestie reciprocă a bandelor,un mimetism al tipului psihologic de pseudoerou (durii). Voinţa de afirmare de sine,setea de triumf se manifestă exploziv printr-un act antisocial,această voinţă fiind hipoevoluată,neintegrată exigenţelor instinctive individuale şi sociale,nesubordonată valorilor morale şi spirituale.Dar arată autorii,actul antisocial apare când această voinţă este legată de sentimentul de inferioritate care apare în familie, şcoală,stradă,totdeauna în cadrul raporturilor interumane,chiar dacă aceasta se referă la o inferioritate fizică evidentă,autentică. Actul fugii,a voiajului este comparabil unui sindrom clinic de nevroză,un fel de evaziune,de profundă tristeţe.Agresivitatea este favorizată de slăbirea frânelor naturale,declinul valorilor ideale aparent vide de utilitatea practică,faţă de utilul palpabil(Disertori şi Piazza). Trăgând concluzii asupra tabloului clinic al personalităţilor sociopate,Coleman şi Broen le enumeră pe următoarele: 1.Desvoltarea inadecvată a conştiinţei,lipsa sentimentului de vinovăţie şi a anxietăţii.Ei acceptă doar verbal valorile etice.Există o mare disproporţie între inteligenţă şi desvoltarea conştiinţei.Aderenţa lor verbală la realitate este falsă.Agresivitatea şi violenţa le trezeşte puţină vinovăţie. 2.Comportamentul impulsiv şi iresponsabil apare din cauza toleranţei scăzute la frustrare.Sociopaţii sunt nesimţitori la drepturile,nevoile şi bunăstarea altora.Adeseori,încălcarea legii se petrece în mod impulsiv,fără nici o precauţie privind consecinţele (realitatea externă este folosită pentru gratificare imediată, personală).Ei sunt inabili să îndure rutina,să suporte realitatea,motiv pentru care caută în permanenţă schimbarea. 3.Capacitatea mimetică extraordinară,reuşind prin aceasta ca la primul contact să facă impresie,să exploateze credulitatea altora,cu uşurinţa de a proiecta blamul pentru comportamentul lor asupra societăţii.Având un comportament prietenos,ei îşi câştigă uşor prietenii,sunt mereu optimişti,au simţul umorului.Depistaţi cu minciuna ei regretă sincer,promit îndreptarea dar nu se ţin de cuvânt.Sesizând uşor nevoile altora,ei le exploatează şi găsesc uşor scuze şi raţiuni pentru comportamentul lor antisocial,de obicei acuzând pe alţii şi demonstrând că nu sunt vinovaţi. 4.Imposibilitatea de a menţine relaţii interpersonale bune.Dacă le obţin uşor,nu sunt capabili însă să le menţină.Acest lucru se datoreşte iresponsabilităţii,egocentrismului,cinismului şi incapacităţii de a înţelege dragostea altora.Din aceste motive ei creiază mari nefericiri în jurul lor (prietenilor şi familiei).În relaţiile sexuale,exploatarea şi manipularea partenerului este regula,faţă de soţ manifestând iresponsabilitate. 5.Respingerea autorităţii şi imposibilitatea de a învăţa din experienţă.Repulsia faţă de autoritate poate merge până la acte impulsive ,ostile sau criminale.Dificultăţile din acest punct de vedere încep din şcoală,familie şi se continuă apoi prin sfidarea legii.Deşi intră frecvent în activităţi delictuale,sociopatul nu este totuşi un criminal profesionist,calculat. Un aspect interesant privind psihopatiile aduc o serie de autori (Goodwin şi Guze,1979,Cloninger şi Guze,1970,Robins,1966) atunci când subliniază legătura dintre sociopatie şi isterie.Astfel simptomele de conversiune ar fi comune la sociopaţi (unele simptome neurologice inexplicabile).Simptomele isterice sunt frecvente la sociopaţi şi legate de acţiunea unor factori stresanţi.Multe femei istrice au avut un trecut sociopat şi mulţi tineri şi tinere sociopate vor deveni ulterior isterici. Studiile privind QI au arătat valori sub medie,deşi există minorităţi superioare dar şi inferioare din acest punct de vedere.Totuşi nivelul QI nu trebuie privit ca un factor etiologic,aici fiind importante şi condiţiile socio-culturale. Văzuţi de psihiatru,mulţi sociopaţi se plâng de depresie şi anxietate iar alcoolismul este frecvent.Sociopaţii,mai ales tinerii sunt aduşi la psihiatru,de obicei de către organele de ordine,ei nu au conştiinţa unei stări patologice.Părinţii sunt de obicei cei mai acuzaţi în discuţia cu medicul,ei sunt reticenţi,manifestă accese de ură şi nervozitate.Discuţia cu sociopatul delincvent este greoaie,pacientul trebuie să se convingă de intenţia mediculuide a-l ajuta. In scopul cunoaşterii principalelor caracteristici ale personalităţilor sociopate am studiat un lot de 100 de cazuri,pe care le-am diagnosticat noi şi pe care le-am urmărit timp de mai mulţi ani.Astfel în 33% din cazuri pacienţii nu şi-au putut începe şcolarizarea la vârsta legală,aceasta mai ales datorită unor constelaţii de ordin familial,iar în 67% din cazuri,deşi în copilărie s-au comportat relativ bine,totul s-a modificat în sens sociopat după pubertate.Am remarcat,tot după după pubertate,un adevărat “viraj” caracterial,uneori cu aspecte spectaculare(fuga de acasă sau de la şcoală).Toate aceste fenomene au avut la bază serioase modificări afective(depresie,lipsa autostimei,chiar idei de suicid).Deşi sexualitatea s-a dezvoltat precoce,relaţiile heterosexuale erau difiicile,inabilitatea lor fiind pe primul plan. Conflictele cu familia erau frecvente şi repede ajungeau la culpabilizarea sau la respingerea familiei,ceea ducea la un exces de pedepse,alcătuind un adevărat cerc vicios.Ataşamentul faţă de grupele marginale era,de acum logic,ei nefiind abili a avea relaţii cu grupul normal de copii.Din acest motiv ei au devenit “consumatori inutili de timp”(muzică la nesfârşit,distracţii,plimbări fără rost,aventuri,uneori periculoase).Toate acestea au lăsat de timpuriu impresia unor “tineri în derivă”.Nici ei,dar nici familia sau educatorii nu aveau conştiinţa existenţei unei boli sau a unor fenomene psihopatologice, apelul la medic făcându-se numai când individul făcuse un act excepţional,sau când organele de ordine,mai experimentate în acest domeniu,cereau această intervenţie. In alte situaţii adolescentul dizarmonic devenea “tiranul casei”(mai ales în familii incomplete”,erau în permanent conflict cu şcoala şi chiar autorităţile.In toate mediile ei erau în opoziţie (acasă,la şcoală,pe stradă etc).Plecările nemotivate, refuzul oricărei discipline sau ordini,refuzul de a munci (chiar micile ocupaţii casnice),venitul târziu acasă,refuzul de a da explicaţii,recalcitranţa la orice pedeapsă sau sfat,toate aceste îl caracterizau şi îl transformau într-un adevărat”călău” al familiei,pe tânărul sociopat. Situaţia se termina prin abandonul casei,şcolii,afilierea la grupul margiunal,delincvenţa mică sau mare (de care familiile la început încercau să-l disculpe,dar care ulterior vor vedea în intervenţia organelor de ordine,o adevărată binefacere). In discuţiile cu psihiatrul,adesea puneau problema într-o manieră “filozofică” (lipsa lor de şansă,vina familiei,societatea nedreaptă,uneori aveau perioare lungi de reverie).De asemenea au prezentat un lung tablou de manifestări nevrotice subiective,în special depresia (viaţa li se părea prozaică,nu merita s-o trăieşti),doreau mereu schimbarea domiciliului,să emigreze,adesea relaţiile cu alţii erau perverse.La ori şi ce eşec vina era aruncată asupra celorlalţi,erau mereu nemulţumiţi,acuzau pe cei din jur pentru că “nu le oferă”. Ca personalitate erau fatigabili,cu imposibilitatea de a menţine un efort mai îndelungat,se plictiseau repede,totul li se părea monoton.In situaţii de frustrare pacienţii aveau o mare uşurinţă de a trece la acţiune (agresivitate,scandal, mitomanie,activităţi delictuale). Jocurile de noroc (gamblingul).Vom expune aici această patologie tipic sociopată şi căreia în ultima vreme i se acordă atenţie,nu ca unui viciu ci ca unei dizarmonii sociopate de personalitate. Jocurile de noroc sunt o practică prezentă în toate societăţile şi în toate timpurile,o instituţie socială şi universală.Deşi este un comportament marginal se bucură de o mare acceptanţă socială (dar în funcţie de diferite medii sociale sau culturi). În societate recompensa bănească este legată de muncă,aşa încât câştigul nemuncit,în urma jocului şansei este considerat ca ceva anormal şi vicios. Dostoevski portretizează pe jucătorul de cărţi ca pe un compulsiv,un adevărat drogat(ca desfăşurarea unui instinct iraţional).Freud a alcătuit un studiu asupra lui Dostoievski,insistând asupra caracterului de autopedepsire.Freud vedea jocul de cărţi ca pe un substitut al masturbaţiei,cu o dorinţă irezistibilă,urmată de plăcerea actului,după care rămâne cu un enorm simţământ de vinovăţie.Caracteristic pentru jucător este plăcerea de a juca,importanţa şansei şi imposibilitatea de a prezice rezultatele.După Greenson ar exista trei categorii de jucători: 1.Jucătorul "normal",care joacă pentru divertisment şi distracţie,şi care se opreşte când observă că a mers prea departe; 2.Jucătorul profesionist,care foloseşte jocul pentru a câştiga; 3.Jucătorul nevrotic sau sociopat,împins să joace de nevoi inconştiente şi care nu se poate lăsa,întocmai ca şi un toxicoman; Iată,tot după Greenson,o scurtă prezentare a obiceiurilor jucătorilor de cărţi şi a principalelor comportamente: Prima caracteristică este atmosfera de excitaţie,cu tremurături şi transpiraţie a jucăorilor,cu nelinişte psihomotorie (situaţie care se poate manifesta în linişte sau zgomot).Există un ritm al descărcărilor tensionale care se repetă mereu.La început jocul este liniştit,dar gradat există un crescendo al excitaţiei până la apogeu,după care finalul este de asemenea liniştit.Aceste faze sunt analoage cu ceea ce se întâmplă în cursul actului sexual.Această tensiune este însă plăcută pentru jucători.Femeile (care joacă poker) încep jocul uzând de manierele şi limbajul masculin.La ruletă,în camera de joc ar exista adesea o atmosferă antifeministă (femeile nu aşteaptă şi nu primesc curtenie).Atmosfera antifeministă se poate manifesta prin excluderea femeilor sau printr-un limbaj antifeminist.Din aceste motive femeile sunt adesea împotriva jocului de noroc al soţului. O altă caracteristică o constituie prevalenţa superstiţiilor şi situaţiilor magice pentru a "prinde norocul" (schimbarea locului,înconjorul mesei,schimbarea cărţilor etc).Există şi alte paternuri comportamentale (isbesc cărţile,îşi pun banii pe sorturi etc).În jurul mesei de joc creşte consumul de alimente,băutură,ţigări.Vocabularul jucătorilor constă din expresii scatologice,expresii sadice,îşi murdăresc sau îşi umezesc hainele. Jucătorul este o persoană care trebuie să joace,iar când începe nu se mai poate lăsa.Din aceste motive jucătorul devine un sociopat.El îşi tiranizează atât propria lui viaţă cât şi pe aceea a altora (în primul rând a familiei sale).Jucătorul sociopat s-ar caracteriza prin următoarele: -jucătorul crede că este norocos şi speră mereu că şansa lui va veni în viitor; -jucătorul sociopat este împins să-şi testeze mereu norocul; Credinţa că este norocos,jucătorul o realizează conştient dar mai ales inconştient.Câştigul ocazional este o dovadă că cele gândite de el sunt reale.De fapt jocul pentru el nu este numai pentru bani,ci şi pentru prestigiu şi putere. După Greeson,jucătorul de cărţi sau de alte jocuri de noroc se află la marginea unei severe depresii şi aşteaptă să obţină satisfacţie şi securitate prin intermediul norocului.Jucătorul sociopat suferă prin jocul practicat o adevărată regresiune,el nu se mai poate lăsa pentru că nu poate suporta sentimentul de abandon şi depresie,precum şi dorinţa de a gusta din excitaţia câştigului. Etiopatogenia sociopatiilor. Vangham subliniază că factorii care stau la baza personalităţilor antisociale şi prin aceasta la baza delincvenţei sunt individuali,familiali şi sociali. Pe plan individual ar fi vorba de persoane robuste,impulsive,uneori astenice,cu dorinţa de afirmare socială.Este vorba de personalităţi care caută excitaţii,antiautoritare,confuze în relaţiile cu autorităţile.Principalele caracteristici ale personalităţilor antisociale ar fi:pasivitatea,plictiseala,nerespectarea angajamentelor,instabilitatea şi imposibilitatea unei activităţi organizate. S-a vorbit,arată Disrtori şi Piazza de influenţa radioactivităţii asupra diencefalului sau asupra snc,a unor mutaţii germinale.Foarte importantă este imaturitatea afectivă datorată defectului educativ,carenţelor socializării,carenţelor autorităţii parentale,influenţa succesului ieftin,declinul valorilor cultural umaniste în raport cu valorile economice,declinul valorilor ideale aparent vide de utilitate practică faţă de utilul palpabil (Disertori şi Piazza).Recurgerea la violenţă, agresivitatea, neîncrederea,nevoia satisfacerii imediate este regula.Ei apreciază,de exemplu valoarea unui delict după intensitatea dorinţei de a poseda imediat şi nu conform interdicţiilor fireşti.Există,de asemenea,la aceste persoane un decalaj semnificativ între nevoile fireşti ,instincte şi realitatea nevoii de evadare,vagabondaj, alcoolism, divertisment.Widlocher (1976) subliniază că dificultăţile şcolare şi profesionale la aceşti sociopaţi provin din emotivitatea şi sugestibilitatea juvenilă.Eysenck găseşte o constelaţie de trăsături de personalitate care se asociază delincvenţei,descriind un tip "psihomotor",cu lentoarea proceselor condiţionării şi a proceselor de inhibiţie,caracter extrovertit,gust pentru acţiune.Pentru Cossier,personalitatea antisocială se caracterizează prin lipsa ataşamentului afectiv (leagă şi desleagă relaţii afective fără remuşcări),personalitatea lor caracterizându-se prin inafectivitate,agenezie morală,absenţa sensului duratei,nu pot utiliza experienţa trecutului şi greutatea viitorului,caută satisfacţii imediate.Acest delincvent,arată Sivadon,are o mare instabilitate afectivă şi profesională,impulsivitate,prezintă acte comportamentale cu caracter masiv şi puţin motivat,nu resimte frica.Inteligenţa lor se exprimă uşor,de manieră concretă şi directă,mai puţin simbolică,atacând în mod superficial problemele. Anxietatea este un factor deosebit de important în geneza comportamentului antisocial şi dinamica sa se poate explica prin frustrările din prima copilărie (fiind cu atât mai grav cu cât au fost mai precoce).Vangham arată că la adolescenţii delincvenţi,la 17% din cazuri era vorba de personalităţi normale,la care metodele educative au dat rezultate pozitive. In general se admite că delincvenţii minori au o inteligenţă superioară,debilii mintali fiind în general eliminaţi din astfel de grupe.Sub masca agresivităţii aceşti adolescenţi camuflează,de multe ori anxietatea sau frica de singurătate,frica de adult,fenomene care au la bază interdicţii familiale,frica de organele de ordine (refuzul adolescentului de a se "închide"în zidurile pe care adulţii i le oferă).În 30% dintre delincvenţii minori Gluek găseşte carenţa afectivă maternă iar în 60% pe cea paternă.Stubblefield găseşte la sociopaţi un nivel scăzut al anxietăţii,reacţionează la stres cu mai puţină anxietate,nu învaţă să-şi condiţioneze reacţiile de frică şi învaţă greu răspunsurile motivate de frică şi anxietate.Stone Saksida arată că există delincvenţi minori cu comportament delictual motivat şi delincvenţi cu răspuns neadaptativ la frustrare.Adolescenţii homicidali au o mai mică capacitate de interpretare a lumii,o scăzută îndemânare cognitivă (prezintă tulburări în ceea ce priveşte citirea,limbajul,în realizarea unor simboluri sociale,în ceea ce priveşte înţelegerea generală a posibilităţilor).Sociopaţii par a fi fără frică,inabili pentru depresie şi fără motivaţie pentru vindecare.Totuşi se subliniază că entităţile de sociopat şi sociopatie reprezintă o arie destul de confuză în domeniul psihiatriei. Psihologic,arată Vaillant sociopaţii includ o serie de caractereistici ca:absenţa anxietăţii şi aparent lipsa motivaţiei pentru schimbare,o aparentă inabilitate pentru depresie (deşi în spitalul închisorii adeseori par depresivi).In afara închisorii ei apar ca inumani,incorigibili,nesimţitori,fără ideia de vină,inabili de a învăţa din experienţă,aceste fenomene în contrast cu aspectul lor "plin de omenesc" în cadrul spitalului închisorii. Sociopatul este mai degrabă adaptabil decât ineducabil şi este greu să-i trezeşti motivaţie pentru tratament.Aspectul de pasiv-dependent este mai mult un camuflaj pentru a nu părea pentru alţii drept"competent". Incapacitatea "psihopatului" reprezintă de fapt nu inabilitate ci un proces depresiv.Violenţa la ei este un eşec în a face faţă situaţiei stresante,ei nu stăpânesc relaţiile sociale şi simbolurile comunicării.Inapţi de a face faţă lumii ei devin alienaţi,violenţi, homicidali.Lipsa de instruire,şcolarizarea incompletă sau insuficientă poate condiţiona apariţia personalităţilor antisociale şi delincvente. Psihanaliştii au subliniat deja că la delincvenţi culpabilitatea precede crima,fenomen care ia o alură impulsivă,făcută fără grija de a scăpa de justiţie.După De Greef criminalul este o fiinţă carenţată afectiv,el desvoltă o sensibilitate şi o receptivitate anormală,cu reacţii excesive.Adler subliniază că crima,delictul depinde de sentimentul de inferioritate al criminalului.După Sivadon psihogeneza crimei se poate baza şi pe alte carenţe din dezvoltarea personalităţii (nu se dezvoltă,de exemplu supraeul).Aichhorm şi colab. găsesc patru tipuri de delincvenţi:nevrotici,datorită proceselor organice sau toxice,criminalii "normali" sau profesionişti şi adevăraţii criminali,amorali(cu supraeu nedezvoltat). Bowlley vorbeşte de importanţa carenţelor maternale precoce. Discuţia privind agresiunea ca fenomen emoţional arată Mulder poate fi clasificată dacă facem distincţie în 4 etape: 1.experienţe emoţională; 2.apariţia procesului emotiv prin schimbările din procesele interne ale corpului; 3.comportamentul emoţional(atacul); 4.stimularea emoţională (stimulii mediului ce provoacă una din cele 3 categorii de mai sus); Schachter şi Singer demonstrează importanţa feed back-ului la reacţiile viscerale şi cognitive provenite de la situaţie.De exemplu injectând adrenalină la un individ,în funcţie de situaţia socială sau de instructaj,rezultatul va fi,fie "mânia", fie "euforia". In acest fel s-a dovedit că modificările corporale sunt necesare dar nu suficiente pentru a condiţiona experienţa emoţională.La om emoţia poate fi un proces complex,ierarhizat. O importanţă foarte mare este atribuită de Vaillant mecanismului eu-lui la sociopaţi.Sociopaţii ar utiliza un stil diferit de apărare comparativ cu nevroticul.Mecanismele de apărare la sociopaţi par a fi nepericuloase pentru ei şi ca insuportabil de mari pentru observator (ca o ţigară tare într-un lift supraaglomerat).Pentru că "nimeni nu-l iubeşte" aceste mecanisme de apărare sunt puţin înţelese.Armura defensivă a sociopatului arată tot Vaillant este tot atât de diferită de a noastră ca şi tulburările de caracter la adolescenţi, aceştia făcând şi ei apărări sociopate.Cu cât îi pedepseşti mai mult cu atâta ei învaţă mai puţin. Importanţa factorilor sociali.Teoriile mediului în agresiune.In explicaţia comportamentului agresiv o serie de explicaţii iau în consideraţie factorii de mediu.În acest sens vom enumera pe scurt câteva din aceste concepţii. Ipoteza frustrării îşi are originea în teorie lui Freud.Dollard şi colab.publică lucrarea "Frustration and Aggresion"(1939) în care sublinia că agresiunea presupune totdeauna o frustraţie,care la rândul ei presupune o agresiune.In acest fel structurile sociale moderne pot avea acţiune criminogenă,deoarece acestea umilesc omul şi îl reduc la rolul de rotiţă nesemnificativă a angrenajului industrial, ceea ce impun individului de a căuta compensări în acte care conferă un anumit prestigiu şi o anumită notorietate.Există,spune Bohn,o presiune generală criminogenă a societăţii (criminalii ar suferi de un complex de inferioritate-frustraţiile supracompensându-se fie prin nevroză,fie prin delict).Stabilitatea socială reduce delincvenţa iar instabilitatea şi conflictele culturale favorizează actele criminale(Disertori şi Piazza). Sistemele politice,arată autorii,factorii economici şi sociali,instrumentele de difuzare a ideilor (presa,radioul) pot juca un rol important.Astfel,în acest context criminalitatea este în continuă creştere,curba fiind mult mai rapidă decât creşterea populaţiei.Frustrarea de "teritoriu" în marele oraşe,aglomeraţia şi rolul mizeriei ar fi deosebit de importante. Astfel,subliniază Clark,2/3 dintre arestaţi fac parte dintr-o categorie de 2% din populaţie (negrii din SUA deşi reprezintă 11% din populaţie dau 50% dintre criminali şi 50% dintre victime,tocmai datorită situaţiei lor economice).Mizeria nu este prin ea însăşi criminogenă dar devine dacă este însoţită de desagregarea şi distrugerea nucleului familial.Chinezii din San Francisco trăiesc în respect faţă de familie şi au o criminalitate neglijabilă (Sheldon şi Gluek).Nici negrii din SUA nu au trăsături criminogene dar mediul în care trăiesc îi fac mai labili afectiv,ceea ce îi face impulsivi şi mai ales traumatizaţi psihic cronic,umilinţele lezându-le sfera instinctivo-afectivă,în lumina istorică a rasei lor(Disertori şi Piazza). Complexul de inferioritate-superioritate,arată autorii poate duce la naşterea furorii rasiale mai ales în contextul sărăciei cronice.Vangham arată că delincvenţa este mai frecventă în mediile sărace,mai frecventă la oraş decât în mediul rural,şi mai frecventă în unele părţi ale unei ţări decât în altele.Uneori,în sânul anumitor comunităţi se formează o adevărată cultură criminogenă,fiind incriminaţi o serie de factori ca:sărăcia,mizeria unor pături mari de populaţie,aglomeraţia, şomajul, promiscuitatea ceea ce a acreditat ideia unor cartiere generatoare de subcultură care poate genera delincvenţa la tineri.Mizeria,deşi,aşa cum am mai arătat nu este criminogenă,dar ea se adaugă aşa numitelor "conflicte de cultură" adică procese morale şi etice ale clasei mijlocii şi acelea ale culturii "slums-urilor".Incă din 1898 Ferri incrimina factorii sociali în determinismul crimelor:densitatea populaţiei, opinia publică,obiceiurile,moravurile,religia,familia,nivelul învăţământului, gradul de industrializare,alcoolismul. S-au propus numeroase teorii.Tarde vorbea de exemplu de delicventul prin imitaţie, ceea ce expica unele comportamente criminogene de masă.Jeffery sublinia că comportamentul criminal rezultă din ceea ce este definit ca alienare socială.Alienarea poate fi individuală,prin tulburarea relaţiilor interpersonale, alienarea sau izolarea de societate,anonimatul,depersonalizarea.In acest sens este importantă concepţia lui Durkheim privind rolul anomiei,situaţia în care în societate,slăbesc normele sociale.Anomia creiază o profundă insecuritate,indivizii având un comportament imprevizibil.Acest lucru,spune Sivadon apare ca urmare a unei rupturi în structura socioculturală datorată unei tensiuni între raporturile propuse de cultură şi mijloacele accesibile de către societate.In acest fel crima ar apare ca urmare a uni conflict cultural.Procesul comunicării ar avea pe de altă parte o mare importanţă în determinarea comportamentului antisocial (ar comporta tehnici,atitudini,tendinţe,moduri de judecată,maniere de interpretare a dispoziţiilor legale). Evoluând în mediul criminogen individul poate fi asimilat de această cultură. Teoria învăţării sociale poate fi aplicată şi în domeniul comportamentului agresiv şi a violenţei sociale.Dollard emitea în 1939 o teorie în care rolul principal pentru explicarea agresiunii era legat de frustraţie.Frustraţiile ar fi cauza necesară şi suficientă a agresiunii,ea ar conduce la agresiune (indiferent de formă sau victimă).Orice act de frustrare poate produce o agresiune şi invers. Totuşi o asemenea teorie este greu de verificat iar Miller (1941) analizând această teorie va afirma că totuşi frustraţia nu conduce automat la agresiune.Acest lucru poate depinde şi de alte componente cum ar fi de exemplu importanţa mecanismelor de inhibare a agresiunii. O mare importanţă are teoria învăţării sociale emisă de Bandura şi Walters(1963) care sugerează că frustraţia ducela creşterea motivaţională.S-a acceptat astfel,arată Ross Buck importanţa următoarelor aspecte: -rolul imitaţiei modelelor sociale.Copii devin depozitarii modelelor sociale(dacă văd persoane agresive în jurul lor vor deveni agresivi); -rolul întăririi,orice învăţare devine comportament dacă este recompensată, întărită; -rolul frustraţiei,experienţa frustraţiei,experienţa frustrării ducând la creşterea probabilităţii agresiunii; La început,arată Ross Buck frustraţia creşte intensitatea tuturor răspunsurilor,inclusiv a celor agresive,multe persoane având tendinţa de a răspunde agresiv când sunt frustrate. Omul,arată autorul,învaţă să devină agresiv nu pentru că este frustrat ci pentru că comportamentul agresiv este mai recompensat.In unele societăţi comportamentul agresiv la frustrare este încurajat,în altele este încurajat un comportament constructiv. Importanţa factorilor familiali.Factorii familiali au o mare importanţă în geneza personalităţilor antisociale la tineri.Heuzer găseşte la adolescenţii delincvenţi în 90% din cazuri disocierea familială,lucru confirmat si de Dragomirescu (3 din 7 delincvenţi adolescenţi ar proveni din familii cu mari discordii).Tot în familiile delincvenţilor minori ar fi în 10% din cazuri părinţi delincvenţi,iar 35% amorali. Glueck stabileşte 5 itemuri privind mediul familial al personalităţilor sociopate: afecţiunea familiei faţă de copii,neastâmpărul în copilăria precoce,nesupunerea la autoritate,distructivitatea,factorii ereditari.Ar exista 3 tipuri de pacienţi sociopaţi în funcţie de 3 factori familiali:tipul băiatului protejat de către mamă,tipul băiatului supraprotejat de către mamă,tipul băiatului disciplinat de către mamă,tipul crescut în familia lipsită de coeziune. Nahorniac constată pe 5o de delincvemnţi minori următoarele tare familiale:familii desorganizate,copii proveniţi din relaţii întâmplătoare,părinţi alcoolici,părinţi cu studii minime,necalificaţi,părinţi care nu au supraveghiat educaţia copiilor.Importanţa desorganizării familiale,a divorţului,concubinajul, abandonul familial,alcoolismul şi a altor tare este evidenţiat de numeroşi autori.Se poate chiar vorbi de o anumită "ereditate socială" dat fiind că anumite obiceiuri şi un anumit mod de viaţă se transmit de la o generaţie la alta,imprimând anumite modele de deprindere.Se pot transmite de la o generaţie la alta anumite deprinderi deviate,uneori existând chiar o selecţie negativă. O importanţă deosebită se acordă şi altor factori familiali,în familiile delincvenţilor găsindu-se o paletă aşa de mare de tulburări încât practic cu greu s-ar putea elimina vreo familie.S-a subliniat şi importanţa condiţiilor materiale dificile. O mare importanţă s-a acordat deprivării socioculturale precoce,lipsei îngrijirii materne,a căldurii în relaţiile interpersonale şi alte experienţe morbide în procesul socializării.Deprivarea timpurie se asociază cu instabilitatea gratificării imediate, desvoltarea lentă a conştiinţei,dispreţul faţă de aprobarea altora (ianbilitate în ceea ce priveşte urmărirea unui scop pe termen lucg,confuzii privind selfidentitatea,capacitatea scăzută de a primi şi oferi dragoste).Adeseori apare "deprivarea masacată" de mamă,datorită stimulării inadecvate şi a comunicării necorespunzătoare.Aceste tare au efect şi în funcţie de factorii constituţionali,de vârsta la care apare deprivarea,durata deprivării.În familie,pot apare de asemenea modele greşite de învăţare,rolul principal,în acest sens,având relaţiile interpersonale dintre părinţi şi copii,a relaţiilor dintre ceilalţi membri de familie şi care duce la învăţarea greşită a rolurilor pentru vârsta adultă.Heanes subliniază rolul negativ al mamei indulgente,al tatălui "distrat",inspirator de frică (în timp ce mama este tacit dispreţuitoare,pentru importanţa pe care soţul şi-o dă). Dar,subliniază Coleman şi Broen,pentru necesităţi de stimă comunitară,familia trebuie să menţină iluzia falsă de familie fericită,ascunzându-şi deficienţele.In acest fel copilul învaţă că aparenţele sunt mai importante decât realitatea. Indulgenţa mamei face ca greşelile să fie trecute cu vederea şi nepedepsite.Tatăl distant şi îndepărtat face dificilă sau imposibilă identificarea fiului,ceea ce va determina,ca emoţional băiatul să depindă mult de mama sa,cu consecinţa în eşecul desvoltării unui rol sexual masculin bine diferenţiat şi a sensului identităţii sale.Nu este surprinzător,că în astfel de circumstanţe,o mare ambivalenţă se desvoltă la copil faţă de părinţi,fenomen care se va generaliza apoi faţă de toate autorităţile.Poziţia părinţilor îi acordă protecţie pentru primele acte antisociale şi astfel nu va suporta consecinţe la început.Dacă la aceste fenomene mai adăugăm contradicţia dintre ceea ce se propagă pe faţă (cinste,respectul pentru alţii) şi felul în care se manipulează oamenii în realitate,apare clar că terenul familial astfel descris este generator de personalităţi sociopate şi de comportamente antisociale. Un alt aspect a fost evidenţiat de către Buss (1966) care vede două tipuri de comportament la părinţii sociopaţilor.In primul tip părinţii sunt reci şi distanţi cu copilul,nu permit relaţii calde şi strânse.Imitând părinţii,copii devin şi ei la rândul lor reci şi distanţi în relaţiile lor de mai târziu. Al doilea tip de comportament la părinţi,presupune inconsistenţă,în care părinţii sunt capricioşi în afecţiune,recompense sau pedepse,chiar în exercitarea rolului lor.Copilul în aceste cazuri nu are un model stabil de imitat şi eşuiază în desvoltarea unui sens clar al identităţii.În acest fel,comportamentul sociopat este mereu reîntărit.Acest lucru se întâmplă şi atunci când părinţii sunt arbitrari sau inconsistenţi în pedepsirea copilului,copilul învăţând astfel cum să evite pedeapsa şi blamul,acest lucru făcându-l prin miciună şi alte mijloace de manipulare. Comportamentul moral şi conştiinţa morală se desvoltă pe baza paternurilor care au la bază recompensa şi pedeapsa.Dacă copilul este iertat pentru o greşeală,el va desvolta apoi o abilitate specială de a evita pedeapsa.Părinţii,arată Mahler,se decid greu să pedepsească copilul,dar aceştia vor învăţa repede că "fiind drăguţ" evită consecinţele actelor sale (învaţă să folosească atractivitatea şi drăgălăşenia pentru a manipula pe alţii,în scopurile lor),În acest fel copilul învaţă să trăiască într-un adevărat "paradis al imaturităţii",care apoi va desvolta comportamentul pe care îl vom numi "sociopat". Personalităţile sociopate (mulţi din ei profesori sau politicieni) învaţă un stil de viaţă şi paternuri de viaţă care tind apoi a se perpetua.Stilul de viaţă al sociopatului pare să fie foarte rezistent la schimbare,fiind intermitent reîntărit,prin câştigarea pe termen scurt de avantaje şi prin evitarea pedepsei sau a altor situaţii negative. Prezumtiv comportamentul sociopatului este inflexibil,pentru că el este incapabil de empatie,de înţelegere emoţională actuală,de responsabilitate şi valoare în variate roluri sociale.Deşi este capabil de a manipula pe alţii,este incapabil de a-i înţelege şi a învăţa de la ei. Importanţa altor factori de mediu.Şi alţi factori de mediu au importanţă,cum ar fi de exemplu vârsta pacientului.De asemenea factorii educativi extrafamiliali (sistemul de organizare a procesului educativ,prostul exemplu,identificarea negativă).Suprasolicitarea sistemului nervos al adolescentului în societatea modernă poate fi de asemenea un factor care să favorizeze agresivitatea.Chazal enumeră în acest sens următorii factori:sentimentul de depersonalizare,societatea de consum,filmele care proslăvesc violenţa,lipsa unor valori sigure. Un alt grup de factori incriminat în etiologia sociopatiilor l-ar constitui diferitele noxe,microleziunile cerebrale (care schimbă reactivitatea snc,ducând la reacţii paradoxale de frustrare,la prelucrări viciate a conflictelor.Microleziunile snc evidenţiabile prin examenul eeg pot determina o anumită imaturitate corticală. Remplin arată importanţa tarelor ereditare şi existenţa unui raport între aceste tare şi dificultăţile de adaptare (tulburările de comportament).Diferite măsurători antropologice şi alte particularităţi somatice au fost de asemenea incriminate de unii şi negate de alţii. Personalităţile antisociale şi sociopate ale adolescenţelor reprezintă,din punct de vedere etiologic o confluenţă de factori care acţionează permanent şi competitiv asupra individului încă din copilărie. Importanţa alienării sociale şi a anomiei.Dacă constituţia şi factorii de mediu au o mare importanţă,condiţiile sociale,aglomeraţia urbană,au şi ele o mare importanţă.Mediul anomic,fără norme,desorganizat,cu modele negative la tot pasul,climatul de alienare şi ostilitate faţă de marea societate,apar ca factori importanţi în geneza personalităţilor sociopate.În cadrul unei atmosfere sociale alienante,familiile sunt sparte,respingerea părinţilor apare precoce,disciplina este inconsistentă.În astfel de mediu relaţiile tinerilor cu alţii se fac pe baza neîncrederii,cu confuzia sensului identităţii,sărăcirea sentimentelor,ostilitate şi revoltă permanentă.Rezultatul se va evolua prin comportament agresiv deschis faţă de societate.Foarte importante sunt fenomenele de frustrare individuală,lipsa de speranţă.Mulţi tineri sociopaţi au senzaţia că ei nu contează pentru nimeni,iar viitorul lor este în afara controlului propriu,se consideră fie neajutoraţi,fie respinşi. Considerându-se neajutoraţi şi cu viitorul nesigur,ei răspund la frustraţie prin ostilitate şi acte antisociale.Alienarea şi anomia este mult mai greu de suportat pentru tineri,a căror mijloace de adaptare sunt reduse.Din acest motiv ieşirea din impas se face prin revoltă iraţională,agresiune oarbă contra societăţii. Importanţa mass mediei.Mass media are o mare importanţă pentru tineret. Agersivitatea se poate sublima prin vizionarea unor emisiuni care propagă violenţa dar acest lucru este relativ şi depinde de la individ la individ.Berkovitz vorbeşte în acest sens de efectul catarhic dar şi el subliniază la adolescenţi,mecanismul de imitaţie şi de model a eroilor agresivi.Copii expuşi la filme cu violenţă devin mai dispuşi la acte violente, practică jocuri mai agresive,sunt mai bătăuşi.Buck vorbeşte de următoarele elemente care ar avea rol în acţiunea mass mediei asupra individului: -rolul fricii-agresiunea crescând la nefurioşi şi scăzând la furioşi: -Rolul justificării-dacă violenţa este justificată nu duce la creşterea agresivităţii şi invers; -Rolul durerii-violenţa dureroasă poate duce la inhibarea agresivităţii; Modelele agresive cresc tendinţa spre violenţă,atunci când recompensa pentru actul agresiv este importantă.Este deci clar că mass media nu aduce un serviciu societăţii făcând apologia violenţei. În rezumat,personalităţile sociopate reprezintă un grup de personalităţi,care au unele caracteristici comune:puţină socializare,imaturitate emoţională, impulsivitate,iresponsabilitate,inabilitate pentru adaptarea socială conştientă şi adecvată.Etiologia rămâne un element neclar şi ea diferă de la un caz la altul, implicaţi fiind atât factorii constituţionali cât şi aceia sociali.Chatagon vorbeşte totuşi că în etiologia comportamentului delictual,perturbările mediului familial ar avea o pondere de 30-70%,iar ponderea condiţiilor economice proaste ale familiilor ar avea,de asemenea o pondere de 50-80%. Cu totate acestea,geneza personalităţiilor sociopate ar rezulta dintr-un cumul de factori care acţionează permanent şi competitiv asupra individului încă din copilărie.Este vorba de o categorie polimorfă de situaţii etiologice,patogenetice şi simtomatologice. Tratamentul personalităţilor dizarmonice sociopate.Tratamentul sociopatiilor este una dintre cele mai grele probleme cu care se confruntă psihiatria.Există puţine metode de tratament,mai ales după 20 de ani,vârsta la care personalitatea se consideră în linii mari definitivată,ca formare. Ca şi în cazul personalităţilor dizarmonice deviante profilaxia este aspectul cel mai important.Prevenirea delincvenţei şi a criminalităţii este,de asemenea un factor deosebit de important.O serie de cauze (aglomeraţia,lipsa spaţiilor de joacă,condiţiile materiale precare) depăşesc în acest caz posibilităţile medicale. Un alt aspect este acela al creării unor tribunale speciale pentru minori şi posibilităţi mai laxe de aplicare a pedepselor (lucru parţial realizat în legislaţia noastră).Chatagon (1977) propune,de asemenea,în sensul profilaxiei crearea de instituţii cum ar fi "Casa copilului şi a cuplului".Această instituţie ar avea sarcina de a pune diagnosticul şi de a lua în evidenţă orice handicapat psihic (prin trecerea directă a mamei din maternitate în aceste instituţii pentru diagnostic).Tot aici se poate face un triaj adecvat şi se pot stabili măsuri specifice care să înceapă la momentul optim,să se stabilească un prognostic.De asemenea tot aici se poate acorda consultaţii genetice şi prenupţiale,se pot face eforturi de influenţare a familiei cu probleme iar în cazuri grave să poată scoate copilul din sânul familiei.De altfel,de la ţară la ţară aceste funcţii sunt preluate de diverse instituţii,inclusiv de către serviciile de sănătate mintală. O problemă deosebită la sociopaţi este aceea a regimului penitenciar în care îşi execută pedeapsa.Dacă juriştii refuză acordarea responsabilităţii diminuate în cazul personalităţilor dizarmonice,inclusiv a psihopatiilor,acest lucru nu trebuie să nu creieze premize de educaţie şi de preocupare specială faţă de aceste persoane în decursul detenţiei.Accentuarea ariei punitive în defavoarea celei educative "înrăieşte" şi mai mult aceste personalităţi,iar coabitarea cu alţi infractori fac din aceste instituţii adevărate "şcoli ale răului".De aceia regimul penitenciar trebuie organizat după principii psihoterapeutice şi educative,iar o serie de facilităţi ar face actul psihoterapeutic mai permeabil. Psihoterapia şi tratamentul medicamentos nu au nimic special faţă de situaţia prezentată anterior,privind terapia personalităţilor dizarmonice deviante.Poate că dozele în aceste situaţii trebuiesc să fie mai mari şi a unui program psihoterapeutic,aproape permanent,cu o urmărire de tipul dispensarizării.Totuşi nici aici lipsa de succes nu trebuie să descurajeze,deoarece abandonarea acestor persoane este mult mai periculoasă,chiar decât un tratament perpetuu cu rezultate modeste. Delincvenţa de grup la adolescenţi Delincvenţa de grup juvenilă este constituită din totalitatea actelor medico-legale ale persoanelor minore(sub 18 ani).Nu toţi aceşti delincvenţi sunt personalităţi disarmonice sau chiar bolnavi mintali. Din punctul de vedere al delinventului,delictul este un act prin care acesta îşi rezolvă anumite nevoi sau probleme,ceea ce poate fi o dorinţă momentană,poate exprima dorinţa de a-şi proba bărbăţia în faţa grupului etc.In alte situaţii adolescentul este o persoană desechilibrată emoţional şi doar o mică incitare din afară este suficientă pentru a-i provoca un comportament agresiv,uneori delictual şi nu totdeauna sunt conştienţi de consecinţele faptelor lor. Delincvenţa este un comportament antisocial,fiind vorba aici de un termen legal şi social şi nu de un diagnostic,criteriul delincvenţei fiind pentru psihiatru un termen arbitrar.După Vangham doar 10% dintre delincvenţii minori vor fi delincvenţi şi la vârsta matură.Nici legislaţia nu este consecventă existând variaţii de la ţară la ţară privind încadrarea actelor juvenile,precum şi foarte multe schimbări a acestor convenienţe. Incidenţa.Între 1960-1970 arestările tinerilor sub 18 ani,arată Coleman şi Broen,au crescut cu 110%,de 4 ori mai repede decât creşterea numerică a acestui grup de vârstă.În 1970,arată autorii,ele reprezentau 1 din 3 furturi,1 din 5 violuri,1 din 10 crime.Din 110.000 arestări pentru vandalism,70% erau a unor tineri sub 18 ani.Creşterea numărului de fete în delincvenţe este,de asemenea un factor deosebit de grav.În jumătate din crimele serioase din SUA sunt implicaţi tineri.Am arătat anterior şi alte date privind delincvenţa şi criminalitatea juvenilă şi nu vom mai reveni asupra acestor date. Importanţa grupului pentru delincvenţa juvenilă Una dintre cele mai mari cuceriri ştiinţifice din domeniul studiului delincvenţei juvenile a fost acela al privirii acestui fenomen ca fiind legat de viaţa de grup,ca un epifenomen a acestuia,ca un sinptom al lui,deşi grupul de adolescenţi nu se formează de la început în scop delictual şi nu toate aceste grupe ajung la delict. Studiul grupului a apărut,aşa cum sublinia Necula (1974) ca o reacţie contra exclusivismului macroscopic,împotriva manevrării fără discernământ a unor noţiuni vagi ca "societate","grupare",atenţia fiind concentrată asupra unor formaţiuni concrete.Mai mult de 70-80% din crimele juvenile sunt produse în grup. Un important aport pentru înţelegerea bandelor de tineri este ceea ce se cunoaşte sub denumirea de subcultura grupului delincvent.Miller a studiat factorii culturali din clasele predispuse a genera medii delictuale.Valorile unei asemenea culturi îşi au suportul în menţinerea trăsăturilor de bază a acestor grupe în viaţa lor obişnuită.Membrii bandei au sensul apartenenţei,o înţelegere pentru un anumit statut.Majoritatea membrilor bandei provin din clasele sociale dezavantajate economic.Rejetaţi de societate,aceşti tineri vor desvolta o subcultură în care sunt aprobate comportamente de opoziţie faţă de societate ca întreg.Suportul lor psihologic constă din identificarea cu grupul (până la adoptarea aceleiaşi îmbrăcăminţi).Comunicarea lor interpersonală este profundă,tind a se acoperi cu un aer de bravură,motiv poentru care vor avea numeroase activităţi "de bravură" ca băutura,fumatul.Ohlin (1963) identifică trei tipuri de subculturi delictuale. -Prima ar fi subcultura criminală,identificarea cu tipul de bandă dirijată numai spre activităţi ilegale.De obicei aceste bande sunt conduse de criminali adulţi,care servesc ca instructori,ascund lucrurile furate. -Al doilea tip de bandă delictuală are la bază o subcultură conflictuală,în care violenţa şi agresiunhea are valoare maximă pentru a câştiga aprobarea grupului. -În 1/3 din bande se uzează de droguri,promiscuitate sexuală şi alte experienţe sensuale,pentru a scăpa de problemele vieţii.Din acest tip de grup fac de multe ori parte şi fetele.În aceste bande fetele îşi creiază "propria lume",în scopul unei apartenenţe şi a protecţiei.În bandă ele găsesc de asemenea acceptare,reguli, loialitate,autoritate,disciplină şi alte componente pe care nu le pot găsi în lumea adulţilor.Statistic fetele acoperă 15-30% din activitatea delictuală de grup,dar ele nu sunt prea organizate.Adeseori bandele de fete acţionează împreună cu bandele de băieţi. Delincvenţa de bandă apare după Cohen ca rezultatul unei transmisii culturale şi nu ca o orientare spre delincvenţă sau conduită antisocială a indivizilor care formează banda.In acest sens aurorul trece în revistă trei teorii: 1.Teoria desorganizării sociale în "zona" marilor centre urbane în care se dezvoltă subculturile delictuale; 2.Teoria conflictului cultural în "zone" cu mare amestec etnic şi rasial,fără nici o stabilitate,unde adulţii nu furnizează modele formatoare pozitive ci ambigui, ineretul neputând asimila un model sau să respecte pe cineva; 3.Teoria mijloacelor ilicite,într-o societate în care simbolul reuşitei este posesiunea şi etalarea bunurilor,în care căile spre succes sunt nule pentru unii şi din acest motiv se ajunge la o serioasă frustraţie,pentru ca apoi să se ajungă la concluzia că se pot utiliza şi alte mijloacepentru a procura acele valori. In subculturile delictuale modelul admirat este acela al omului dur,puternic,cu îndemânare pentru lupta fizică (reprezentat adesea în filme de gangsteri sau cow-boys) O altă caracteristică a acestor grupe ar fi căutarea cu asiduitate a excitantului, riscului, adeseori prin utilizarea alcoolului,drogului,jocului de cărţi etc.De asemenea,arată Miller în aceste grupe este cultivată şmecheria,capacitatea de a înşela,de a evita pericolele,de a atrage în cursă şi de a nu fi atras.In aceste grupe funcţionează o filozofie a "sorţii",a norocului,a şansei.Totul este privit prin diada şansă/neşansă. Caracteristicile acestor grupe s-ar prezenta astfel:organizare ierarhică şi subordonarea nevoilor individului celor colective,caracterul dinamic în ceea ce privesc funcţiile grupului,trecerea pe primul plan a unei funcţii sau a alteia,rolul socializant prin distribuirea de roluri şi controlul efectuării lor,rolul securizant al grupului. Adolescenţii au o tendinţă foarte mare de a forma grupuri,căci aşa cum sublinia Necula grupul oferă adolescentului nu numai cadrul de afirmare,mijlocul de afirmare liberă securitate şi siguranţă,dar în grup adolescentul găseşte niveluri de aspiraţie şi valori comune cu ale sale.Acest lucru este valabil şi pentru grupurile orientate negativ.Numai grupul poate satisface valenţele de afirmare şi să dea adolescentului sentimentul de valoare.Astfel,în acest cadru,slabul caută puterea grupului pentru a se identifica cu ea,neînsemnatul caută prilej de afirmare, nerecunoscutul doreşte un rol recunoscut, ameninţatul aşteaptă protecţie,izolatul caută să pătrundă în viaţa colectivă a grupului. In ciuda celor afirmate mai sus,o serie de autori nu considră grupul cu orientare negativă,ca ducând o adevărată viaţă socială.Aceste grupuri-bande, adună tineri delincvenţi şcolari,în revoltă contra disciplinii şcolare şi se bazează (coeziunea internă) pe totalitarism,respectarea secretului,ascultarea oarbă faţă de şef. De fapt,subliniază Debresse această viaţă socială este artificială şi pune pe adolescent în situaţii artificiale,într-un mediu social care îl va condamnala izolare şi care intră în război contra acelora care au pronunţat această condamnare şi vor să-i prelungească efectele.In acest context adultul apare ca acela care vrea să-i despartă,deoarece aceştia nu ar şti decât "să aplice pedepse".Există în aceste grupe o discrepanţă între atitudinea deschisă şi acoperită,între autonomie şi autoritate.In timp ce exprimă resentimente faţă de autoritatea externă,de fapt ei nu doresc să fie autonomi,unii căutând şi chiar simţindu-se mai bine într-un mediu controlat cum este acela al şcolilor de corecţie sau milităria.Ei au o mare dorinţă de a mima statutul adultului,nu prin responsabilitate ci prin simboluri exterioare (să posede maşină,bani de buzunar pentru băutură şi ţigări).Ei sunt aproape constant în rebeliune deschisă (fizică şi verbală) cu proprii părinţi. Se poate spune că aceste subculturi reprezintă totuşi un mijloc de adaptare,acest lucru fiind mai ales valabil pentru adolescenţii claselor sociale mai dezavantajate şi care resimt situaţia lor de a fi la baza ierarhiei sociale.In asemenea situaţie,arată Disertori şi Piazza subcultura delincvenţilor vine aici şi oferă soluţia acestor probleme de inserţie socială, ajută individul să-şi depăşească sentimentul de inferioritate reuşind astfel să-şi supracompenseze frustraţiile.Apartenenţa la o bandă dă legitimitate pe plan social la luarea unei poziţii rebele în timp ce în interiorul bandei i se oferă oarecare respectabilitate. O subcultură delictuală se formează deci ori de câte ori o serie de indivizi se află în acelaşi mediu,cunoscând aceleaşi dificultăţi de adaptare,fiind favorizat de devierea valorilor.In cadrul acestor grupe,individul încearcă sentimentul de apartenenţă pentru a se simţi solidar cu alţii sau a-şi exprima rivalitatea în acte de violenţă şi culpabilitate (Cohen).Ca şi în cazul psihologiei animale,bandele de tineri se bazează pe apărarea "teritoriului",respectarea unui "cod moral" care impune supunere şi solidaritate de grup,agresivitate spre exterior.Instiunctul de teritoriu,de rang ierarhic,tendinţele distructive şi prădătoare sunt instinctele care reglementează comportamentul antropoizilor dar şi a acestor grupuri(Disertori şi Piazza). O variabilă opusă "contestatarilor duri" a reprezentat-o mişcarea hippie şi care a dovedit din plin consecinţele vieţii gregare,a lipsei de ideal a tineretului. Pornită din cadrul societăţii de consum,mişcarea aceasta protestatară faţă de societate,a trăit din plin consecinţele vieţii gregare şi lipsa de ideal a tineretului. Anarhici şi refuzând o viaţă angajată,aceşti tineri preferau să evadeze din societate,retrăgându-se şi renunţând la misiunea proprie omului de a munci (Disertori şi Piazza).Treptat,aceste grupe au devenit delictuale,prin cultivarea toxicomaniei (ca un adevărat rit pseudoreligios),relaţii sexuale în văzul tuturor,homosexualitatea,iar apoi crime şi delicte de tot felul.După Dragomirescu 73% dintre delincvenţii adolescenţi fac parte din grupuri,preocupările lor fiind: filmele, hoinăreala,infracţiunea,indiferenţa faţă de şcolarizare,repulsia privind rezultatele şcolare. Molcom Klein subliniază importanţa,în ultima vreme a grupelor delictuale formate din fete.Aceste grupe nu ar fi atât de durabile şi de multe ori se unesc cu grupurile băieţilor.In cadrul grupului mixt fetele ar avea mai degrabă rolul de "avocat al diavolului", incitând la violenţă,la începerea luptei,încurajarea unor mari planuri ilegale.In cadrul acţiunii ele ar avea mai ales rolul de observator,de spionaj. Deşi pe plan individual delincvenţii minori ar fi nişte izolaţi este de ajuns a se deschide un club pentru ca acesta să fie asaltat,ceea ce dovedeşte nevoia lor pentru integrare socială.Cu cât separarea de adult a fost mai precoce cu atât viitorul acestor tineri este mai sumbru.Delincvenţa de grup este caracteristica delincvenţei juvenile,principalele fapte fiind:huliganismul,violul,violenţele,furtul de vehicole.Grupul de delincvenţi este în general neorganizat şi nu are de la început ca scop delictul,dar în funcţie de diferite personalităţi acest lucru poate surveni ulterior.După primele "succese" activitatea grupului poate merge progresiv dar se poate şi defiinţa. Dintre condiţiile care favorizează formarea grupului delincvent la tineri cităm: instabilitatea socială sau familială,haosul,dezastrele naturale,războiul,schimbarea în centrele aglomerate,diferenţele mari culturale între familie şi restul societăţii,atitudini sociale negative în familie,familii retrograde care refuză încadrarea socială,izolarea socială legată de prejudecăţi naţionale,religioase, rasiale.Luptele dintre grupuri sunt frecvente. Stubblefield arată că adeziunea la grup începe încă din preadolescenţă şi poate fi legată de rezultatele şcolare slabe,simptome nevrotice.Elementele favorizante pot consta şi din acoperirea de către mamă a primelor delicte,atitudinea indiferentă a tatălui,tulburări ale relaţiilor familiale,proasta adaptare a familiei la ierarhia socială.Tânărul găseşte în bandă căldura sufletească,curajul şi loialitatea pe care nu le găseşte acasă,aceasta fâcând din grup un răspuns la o situaţie socială precară.Costiner arată că un grup spontan de joacă se poate transforma într-o bandă cu o ierarhie bine precizată,cu loc de întâlnire şi o rază de acţiune constantă.Banda va trece apoi la efectuarea de acte huliganice,distructivitate pentru a-şi demonstra dexteritatea şi curajul.Adesea între aceşti tineri şi organele de ordine are loc o adevărată hărţuială,un conflict surd deşi uneori şi organele de ordine pot să vadă în orice tânăr care se plimbă pe stradă,manifestându-se în mod specific vârstei lui,drept un delincvent virtual,în timp ce adolescenţii cu tulburări de comportament nu pierd ocazia de a juca din amuzament"feste" organelor de ordine.Se creiază în acestă situaţie un adevărat "dialog al surzilor" Importanţa factorilor familiali.Aşa cum am mai văzut şi anterior familia este frecvent implicată în favorizarea activităţii de bandă la tineri.Coleman şi Broen enumeră următorii factori: 1.Familii incomplete cu dispariţia figurilor parentale (lipsa tatălui ar fi mai importantă pentru adolescent); 2.Rejetul parental şi dominaţia maternă.Este vorba de familii în care tatăl este doar "figură de decor",sau îşi respinge fiul,mama fiind figura dominantă parentală.Delincvenţii,în general nu-şi iubesc tatăl,care de multe ori aplică metode punitive în exces,ducând astfel la creşterea ostilităţii,slăbirea controlului intern şi tendinţa adolescentului spre acte agresive.În consecinţă,ei vor deveni rebeli şi pentru a-şi dovedi curajul se asociază în bande agresive; 3.Modelele parentale sociopate.Numeroase studii vorbesc de importanţa trăsăturilor sociopate ale tatălui.În acest cadru poate intra alcoolismul tatălui,atitudini antisociale diverse,absenţe de acasă,inconduită sexuală etc. Combinaţia rejetului familial cu tată sociopat împinge de timpuriu copilul spre delincvenţă. Factorii socioculturali.Coleman şi Broen enumeră o serie de factori care tind a favoriza delincvenţa de grup.Din aceştia doi sunt mai importanţi:alienarea şi rejetul social. În ceea ce priveşte alienarea,numeroşi tineri au senzaţia că nu se pot adapta "establishmentului",fiind confuzi în ceea ce privesc propriile valori şi sensul identităţii lor.Din acest motiv ei percep lumea în care trăiesc ca fiindu-le ostilă,motiv pentru care vor să aibă propria lor lume.În acest caz activitatea de bandă le apare ca un loc de minimă rezistenţă.În timp ce lumea o percep ca ceva artificial,cu discriminări de clasă,culoare politică,religie,rasă,viaţa de grup le apare ca singura soluţie.Uneori deşi se pot supune pasiv cererilor celor mari,brusc pot părăsi casa,familia şi pot intra în grupuri marginale. Rejetul social apare în condiţiile în care mase mari de adolescenţi nu au posibilitatea de a urma şcoala,de a-şi găsi o muncă.Din acest motiv,tânărul va crede că nu este dorit în societate,fiind "victime ale progresului şi rejetului social".Senzaţia de rejet social este trăită mai ales de adolescenţii claselor sărace,în care şcolarizarea este dificilă.În acst cadru aceşti tineri apar ca alienaţi şi lipsiţi de o integrare afectivă în marea societate. În urma acestor factori adeziunea la grup începe încă din perioada preadolescenţei şi adolescenţei timpurii şi poate fi legată şi de rezultatele şcolare slabe,de diferite simptome nevrotice.Tânărul va găsi în bandă căldura sufletească şi loialitatea pe care nu o găseşte acasă.În acest fel grupul spontan de joacă se poate transforma într-o bandă,cu o ierarhie rigidă,cu loc de întrunire şi o rază de acţiune constantă (Costiner,1972).Adeseori între tânăr şi organele de ordine are loc o permanentă hărţuială,un conflict surd,în care grupul face şicane organelor de ordine "din amuzament",în timp ce organele de ordine văd în orice tânăr de această vârstă un delincvent virtual.Se creiază în acest fel un adevărat "dialog al surzilor".

6 comentarii:

LadyNuit spunea...

F.eronate informatiile din acest articol. Porniti de la premisa ca sociopatia este o boala, un handicap- daca studiati putin definitia sociopatiei veti afla ca este un dezechilibru.O mare diferenta.Sociopaticii- ma refer la cei autentici -nu la pseudo- pot sa obtina exact tot ceea ce doresc de la societatea aceasta oricand- tocmai capacitatii lor de a intelege si depasi falsitatea ei. Ei vad ca aceste reguli impuse sunt niste ingradiri- si nu se supun spiritului turmei. Insa jongleaza orice dogma morala sau sociala cu foarte multa eleganta- fiindca nu sunt indoctrinati si spiritul lor este liber.Sunt proprii lor stapani.Tocmai pentru ca"adevaratii sociopatici"...cei care se apropie foarte mult de prototipul "mastermind"-ului, a persoanei"geniale", este rafinat si suprasaturat prin natura lui de "sensibilitatile"prea ieftine din jur.Se simt bine cu ei insusi- dar se pot adapta cu succes oricarei situatii, repet- pot face cariera la modul cel mai serios- si pe langa aceasta "fatada",dincolo- in lumea lor launtrica sunt ei, cei scarbiti de ipocrizie si superficialitatea celor din jur.Nu mai are sens sa dezvolt mai mult subiectul...

cucu ioan spunea...

Ladynuit,

Dreptatea este la mijloc si in nici un caz nu se acresiteaza dupa formula Master dixit.

Mai intai ar trebui sa cunoastem in psihiatrie ce este aceea boala,anormalitate,normalitate.pe undeva am scris despre modelele de boala.
Sociopatia nu este o boala dupa modelul medical ci mai degraba dupa modelul social.

Sociopatii sunt personalitati anormale pe fond biologic si al edicatiei,a nesocializarii in sensul normal.Ei pot fi asociali,adica nu au venit in contact cu normele sociale,educatia si antisociali,au venit in contact cu educatia,sunt educati dar folosesc educatia impotriva societatii.
Aveti mai jos un e mail daca mai vreti discutii pe aceasta tema.
Abilitatile despre care vorbiti sunt anormale.
De ei nu se prea ocupa psihiatria,sunt incurabili si pentru ei functioneaza doar recompensa si pedeapsa.de ex.penitenciarele sunt pline de sociopati.

BadElf spunea...

In urma cu 2 ani am fost la un psihiatru si dupa 2 sedinte mi-a spus ca sunt sociopata! Nu mi-a zis nimic de nici un tratament si m-am gandit ca nu e asa de grav... Dar citind postarea asta, m-au trecut fiori de groaza. Nu se poate sa fiu asa!!! Nu sunt asa!!! Si daca sunt... ma pot trata?
Ma ingrozesc pt ca ma regasesc in multe dintre caratersticile personalitatii sociopate prezentate de Cucu Ioan cat si de LadyNuit!
Se poate trata?
Va rog, dati-mi un raspuns!

Ryuzaki spunea...

Poate sociopati au devenit asa din cauza ca nu au crescut intr-un mediu normal,dar nu ajung toti criminali deligventi.
Pentru restu' daca chiar vreti sa aflati ce e ala vorbiti cu un psiholog.

ad_tom spunea...

Sociopatii nu obtin nimic de la societate, nicicand; ei obtin de la oamenii pe care ii intilnesc si ii excrocheaza intelectual, economic sau sentimental in baza unor "reguli ale jocului" pe care le-au invatat dar nu au de gand sa le respecte(pentru ca nu e asa? sociopatii sunt "liberi", sunt "superiori", sunt "proprii lor stapani"), bazandu-se pe fairplay-ul victimelor!

liana.dorothea spunea...

Am in familie un sociopat care ne-a creat multe necazuri din tinerete pana acum la batranete. Suntem de varste apropiate, am fost crescuti si educati in acelasi mediu familial , cu aceleasi norme si principii de viata. Nimic nu-l poate influenta spre a-si schimba viata. A facut tot ce scrie in acest articol, si in prezent, la cei 62 ani nu are nici un venit legal pentru ca nu a putut munci nicaieri prea mult, desi are studii superioare. Procesomania , scandalurile, escrocheriile si privarea de libertate pentru ele sunt seva vietii lui. Familie nu a putut tine, ca nimeni nu a suportat asa o persoana. Inclin sa cred ca nu are o anume conformatie biologica sau genetica ( atentie, am zis genetica , nu ereditara) . Cred ca tulburarile acestea psihologice nu pot fi explicate suficient de stiinta actuala. ceva este deasupra materiei, mai profund, mai complicat de depistat decat orice filozofare . Cauzele sociale nu explica in totalitate aparitia acestor deviatii afective si de comportament social. Oricum, este cumplit sa vezi un om cu care ai crescut de mic, cum a devenit o fiara fara scrupule...